Klaus Iohannis, în vizită la Parcul Natural Comana. ”Vreau să atrag atenţia asupra importanţei acestor zone naturale”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, miercuri, Parcul Natural Comana, context în care a subliniat importanţa acţiunilor privind combaterea schimbărilor climatice, dar şi a necesităţii protejării mediului.

"Trebuie să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care vin să combată schimbările climatice, dar în acelaşi timp să protejăm mediul. O zonă ca aceasta, care este foarte aproape de Bucureşti, are aproape aceeaşi valoare pentru bucureşteni cum are un parc (...). Se ajunge foarte uşor aici, o zonă foarte frumoasă, foarte plăcută şi (...) bucureştenii vin în număr mare, de aceea este nevoie să conştientizăm importanţa acestor locuri şi pentru sectorul de recreere", a spus preşedintele Iohannis.

El a arătat că prin vizita sa vrea să atragă atenţia supra importanţei zonelor naturale protejate.

"Prin vizita mea, astăzi, aici vreau să atrag atenţia asupra importanţei acestor zone naturale protejate. Avem mai multe astfel de zone în România şi ele au, evident, o importanţă deosebită pentru mediu (...), dar, în acelaşi timp, au o importanţă extraordinar de mare dacă ne gândim la măsuri bune pentru combaterea schimbărilor climatice. Vedeţi, suntem într-o zi foarte călduroasă, dar pădurea menţine temperatura un pic mai joasă. Similar, când avem furtuni, ploi torenţiale, zonele de pădure reţin apa şi cred că nu mai este nimeni care poate să nege schimbările climatice. Chiar la noi am avut în această primăvară şi în această vară, din păcate, foarte multe fenomene meteo ieşite din comun, am avut zile caniculare, mult mai multe decât altă dată, am avut furtuni, ploi torenţiale. Ştiţi că în săptămânile trecute am avut inundaţii grave în mai multe zone ale ţării", a punctat şeful statului.

Acesta a felicitat autorităţile locale pentru proiectele de extindere a zonei."Vă dau nota zece", a mai spus Iohannis.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională Salvamont: ”Vă mulţumim pentru dedicarea şi spiritul de sacrificiu”
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, i-a prezentat şefului statului proiectele de dezvoltare a zonei.

"Este un parc foarte important care influenţează viaţa socio-economică a judeţului Giurgiu, motiv pentru care Consiliul Judeţean a avut şi în trecut şi pregăteşte un număr de proiecte importante care să ne ajute să punem în valoare această bogăţie de care ne mândrim", a spus el.

Beianu a arătat că proiectele vizează reconstrucţia ecologică a bălţii Comana prin ridicarea cotei digului, realizarea unui culoar pentru biciclete de la Bucureşti prin Parcul Comana, digul de apărare până la municipiul Giurgiu, a unor trasee prin interiorul parcului pentru rezervaţiile de ghimpe şi bujor sălbatic, a unei zone de parcare şi pentru evenimente şi a unui ansamblu socio-cultural în incinta Mănăstirii Comana.

Preşedintele Klaus Iohannis şi autorităţile locale au vizitat cu barca Parcul Natural Comana.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Gheorghe Hagi la Festivalul ”Săptămâna Haferland” din Brașov GALERIE FOTO
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Gheorghe Hagi la Festivalul ”Săptămâna Haferland” din Brașov GALERIE FOTO

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Gheorghe Hagi la Festivalul ”Săptămâna Haferland”, care are loc în localitatea brașoveană Criț. Cei doi s-au salutat și au stat câteva momente de vorbă.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională Salvamont: ”Vă mulţumim pentru dedicarea şi spiritul de sacrificiu”
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională Salvamont: ”Vă mulţumim pentru dedicarea şi spiritul de sacrificiu”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică, un mesaj de Ziua Naţională Salvamont, el apreciind că salvatorii montani îşi riscă zilnic viaţa pentru "cei care încearcă să cucerească munţii" şi le-a mulţumit pentru "dedicare şi spirit de sacrificiu".

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.