Klaus Iohannis a vizitat Institutul Oncologic; şeful statului s-a interesat de îngrijirea pacienţilor

Klaus Iohannis
Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) şi a fost interesat mai ales de modul de îngrijire a pacienţilor şi de cercetarea din cadrul unităţii medicale.

Vizita preşedintelui la Institutul Oncologic a durat aproximativ 35 de minute şi acesta n-a dorit să facă declaraţii presei.

Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că preşedintele a vizitat mai multe secţii.

"A vizitat secţii clinice şi neclinice, în zona de medicină nucleară, imagistică, anatomie patologică, cercetare şi chirurgie. A fost limitat de timpul domniei sale. L-a interesat în primul rând îngrijirea pacienţilor, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi al numărului de pacienţi, infrastructura şi resursa umană care deserveşte institutul. Preşedintele a fost foarte impresionat de ceea ce a văzut, era bine informat despre institut. (...) A fost foarte, foarte impresionat de partea de cercetare, domnia sa fiind fizician înţelege foarte bine multe dintre procesele care se petrec acolo", a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Anterior vizitei la IOCN, Klaus Iohannis a fost prezent la deschiderea celei de a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, care se desfăşoară la Cluj-Napoca.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, la Cluj: Din nefericire, nu toți copiii au oportunitatea de a accesa o educație de calitate
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

La IOCN, preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit de primarul Emil Boc, iar la intrarea şi la ieşirea din unitatea medical a fost aşteptat de un grup de circa 20 de persoane care au scandat "Clujul vă susţine" şi "Uniţi salvăm toată România". 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Tăriceanu și-a luat concediu chiar înainte ca PSD-ALDE să decidă suspendarea lui Iohannis
Tăriceanu și-a luat concediu chiar înainte ca PSD-ALDE să decidă suspendarea lui Iohannis

Suspendarea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar putea fi decisă luni, în ședinta Coaliției. 

Iohannis, la Cluj: Din nefericire, nu toți copiii au oportunitatea de a accesa o educație de calitate
Iohannis, la Cluj: Din nefericire, nu toți copiii au oportunitatea de a accesa o educație de calitate

Preşedintele Klaus Iohannis se află în Cluj-Napoca, unde a participat la deschiderea celei de-a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.