Iohannis a retrimis în Parlament Legea privind organizarea alegerilor parlamentare

×
Codul embed a fost copiat

Alegerile din 6 decembrie sunt puse sub semnul întrebării.Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.

Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 a fost adoptată atât de Senat, în calitate de primă Cameră competentă, cât și de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ședințe separate, în aceeași zi, respectiv în data de 27 iulie 2020.

În data de 29 iulie 2020, Parlamentul a transmis această lege Președintelui României, în vederea promulgării.

Ulterior, în urma sesizărilor de neconstituționalitate formulate de Președintele României și, respectiv, de către Guvern, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 678 din data de 29 septembrie 2020, prin care a constatat constituționalitatea acestei legi.

Potrivit dispozițiilor în vigoare ale art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente: „(2) Aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor. (3) Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării și se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării”.

Citește și
PSD
Alegeri parlamentare 2020. Care sunt candidații de pe listele PSD în București și în țară
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

În aplicarea acestor dispoziții legale, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 744/2020, prin care a stabilit că data desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este ziua de duminică, 6 decembrie 2020.

De asemenea, în aceeași zi, a fost adoptată și Hotărârea nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.

”În prezent, există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție. Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție (cu excepția vreunei situații ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului - starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgență) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate” - se arată în sesizarea președintelui României.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Alegeri parlamentare. Joi a fost ultima zi în care s-au depus candidaturile. Ce s-a întâmplat cu Dăncilă și Șerban Nicolae
Alegeri parlamentare. Joi a fost ultima zi în care s-au depus candidaturile. Ce s-a întâmplat cu Dăncilă și Șerban Nicolae

Joi a fost ultima zi în care s-au mai putut depune candidaturi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Alegeri parlamentare 2020. Care sunt candidații de pe listele PSD în București și în țară
Alegeri parlamentare 2020. Care sunt candidații de pe listele PSD în București și în țară

PSD a finalizat miercuri seară listele pentru Parlament, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, a anunţat preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

Alegeri parlamentare 2020. Joi este termenul limită pentru depunerea listelor de candidaţi
Alegeri parlamentare 2020. Joi este termenul limită pentru depunerea listelor de candidaţi

Alegeri parlamentare 2020. Termenul pentru depunerea, la Birourile electorale de circumscripţie, a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie se încheie joi.

Partidele și-au definitivat listele de candidați pentru Parlament. Schimbări pe ultima sută de metri
Partidele și-au definitivat listele de candidați pentru Parlament. Schimbări pe ultima sută de metri

După negocieri intense, partidele politice și-au definitivat listele de parlamentari.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.