Europarlamentarul Siegfried Mureşan: ”Prim-ministrul Dăncilă a minţit”

viorica dancila
Pro TV

Europarlamentarul Siegfried Mureşan susține că Viorica Dăncilă a minţit când a declarat că este gata dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă.

El susține că există un răspuns oficial al Comisiei Europene care, potrivit afirmaţiilor sale, confirmă că Guvernul României nu a depus până în acest moment dosarul de finanţare.

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, declara acum două luni că dosarul privind modernizarea din fonduri europene a centurii Bucureştiului la nivel de autostradă este deja gata şi va fi transmis Comisiei Europene în data de 15 octombrie. Prim-ministrul Dăncilă a minţit. Comisia Europeană a răspuns la o interpelare scrisă pe care i-am adresat-o în care spune că nu s-a depus nicio cerere de finanţare până în prezent pentru centura Bucureştiului, proiectul fiind încă în curs de elaborare”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan,conform unui comunicat al PNL, citat de News.ro.

Potrivit sursei citate, de la depunerea proiectului de metrou 1 Mai - Otopeni din data de 24 decembrie 2017, guvernele PSD-ALDE nu au mai depus niciun proiect major de infrastructură de transport.

"În momentul de faţă, în România, fondurile europene sunt absorbite doar de către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene. Proiectele importante de infrastructură aflate în responsabilitatea Guvernului se lasă aşteptate. Oricât ar fi de buni primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, nu pot compensa incompetenţa guvernului care are obligaţia să construiască autostrăzi, căi ferate de mare viteză şi spitale regionale.”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Citește și
Liviu Dragnea
Anunțul făcut de Liviu Dragnea despre proiectul de amnistie şi graţiere
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Conform răspunsului CE prezentat de Mureşan, "Serviciile Comisiei nu au primit încă nicio cerere de finanţare pentru un proiect major referitor la centura ocolitoare a municipiului Bucureşti. Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) i-a transmis cererea de finanţare din Fondul de coeziune. Prin urmare, Comisia înţelege că proiectul este încă în curs de elaborare la nivel naţional. Ministerul Transporturilor a informat Comisia că, până la sfârşitul anului 2018, va fi trimisă Comisiei cererea de finanţare pentru proiectul major referitor la centura de sud a municipiului Bucureşti. După ce serviciile Comisiei vor primi cererea de finanţare a proiectului, aceasta va fi evaluată, urmând ca o decizie să fie luată în termen de trei luni de la data depunerii acesteia".

Acelaşi document prezentat de europarlamentarul PNL notează că "Ministerul Transporturilor a informat serviciile Comisiei că datele programate pentru începerea lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bucureşti diferă în funcţie de tronsonul de drum".

"Potrivit Ministerului Transporturilor, proiectarea şi lucrările privind Autostrada de Centură a Municipiului Bucureşti - sector Sud vor începe în aprilie 2019, dar lucrările în anumite secţiuni au început deja, de exemplu pe tronsonul dintre A1 şi DN7 şi pasajul suprateran pe DJ 602 Bucureşti - Domneşti”, mai arată comisia.

În octombrie, premierul Dăncilă anunţa că dosarul prin care România solicită finanţarea din bani europeni pentru Centura Capitalei este gata şi va fi transmis Comisiei Europene.

Premierul a declarat că finanţarea cerută de România este de peste 1,3 miliarde de euro, fără TVA.

"Am făcut progrese importante în ceea ce priveşte asigurarea finanţării investiţiilor care vizează Centura existentă a municipiului Bucureşti, dar şi infrastructura nouă la profil de autostradă. Dosarul prin care solicităm finanţarea din bani europeni este gata şi luni (22 octombrie - n.r.) va fi transmis Comisiei Europene. Solicităm finanţarea din bani europeni, mai exact din Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru acest proiect deosebit de important. Vorbim despre fonduri estimate la peste 1,3 miliarde de euro fără TVA. Guvernul va oferi tot sprijinul pentru atragerea finanţării europene necesare realizării acestui proiect”, a declarat Viorica Dăncilă, în 18 octombrie, la Palatul Victoria.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Dăncilă, despre remanieri: ”Juncker mi-a spus că această situație nu poate continua”
Dăncilă, despre remanieri: ”Juncker mi-a spus că această situație nu poate continua”

Premierul Viorica Dăncilă a spus că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, despre remanierea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor, iar acesta ştia situaţia.

Anunțul făcut de Liviu Dragnea despre proiectul de amnistie şi graţiere
Anunțul făcut de Liviu Dragnea despre proiectul de amnistie şi graţiere

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, susţine că, la fel ca premierul Viorica Dăncilă, nu are pe masa sa niciun proiect vizând amnistia şi graţierea.

Juncker, după întâlnirea cu Dăncilă: Mai există unele divergențe în ceea ce privește evoluția statului de drept
Juncker, după întâlnirea cu Dăncilă: Mai există unele divergențe în ceea ce privește evoluția statului de drept

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu secretarul general al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikkelsen, şi cu membrii Colegiului Comisarilor.

Dăncilă, ultimatum pentru Iohannis. Guvernul ar putea sesiza CCR dacă președintele nu numește noii miniștri
Dăncilă, ultimatum pentru Iohannis. Guvernul ar putea sesiza CCR dacă președintele nu numește noii miniștri

Premierul Dăncilă a declarat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, că, dacă preşedintele Iohannis nu îi numeşte în funcţiile de miniştri pe Olguţa Vasilescu şi pe Mircea Drăghici, Guvernul va sesiza Curtea Constituţională.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.