Dragnea: Guvernul ar putea aproba proiectul de buget pe 2018 la finalul lunii

liviu dragnea
Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat, marți, că proiectul de buget pentru anul 2018 ar putea fi adoptat de Guvern pe 29 noiembrie.

Astfel ar urma ca ca, după Ziua Națională a României, să înceapă dezbaterea în comisiile parlamentare.

„Am vorbit cu colegii din Guvern și în coaliție. Ei, practic, au finalizat proiectul de buget. Este o procedură în care trebuie să respecte hotărârea privind stabilirea salariului minim, care este în transparență decizională, și se pare că ziua în care se împlinește acest termen și poate deveni ziua în care se adoptă actul normativ necesar, inclusiv proiectul de lege al bugetului, să fie 29 noiembrie", a spus Liviu Dragnea, la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit șefului PSD, în săptămâna de după Ziua Națională a României ar putea începe dezbaterile în comisiile parlamentare.

„Anul acesta îmi aduc aminte că am adoptat foarte repede bugetul (în Parlament — n.r.). Odată venit (în Parlament—n.r.), o să facem calendarul atunci. Probabil că, dacă vine pe 29 noiembrie, zilele care vor curge după acea depunere vor fi zile de depunere a amendamentelor, urmând ca săptămâna de după sărbătoarea națională să înceapă discuțiile în comisii", a subliniat Liviu Dragnea.

Citește și
dragnea, tudose, iohannis
Întâlnire Tudose-Dragnea-Tăriceanu pe tema proiectului de buget de stat 2018
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
A doua rectificare bugetară. Scad banii de la investiții, ca să meargă la pensiile speciale
A doua rectificare bugetară. Scad banii de la investiții, ca să meargă la pensiile speciale

Premierul şi ministrul de Finanţe sunt foarte mândri de performanţele economiei şi susţin că ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar.

Întâlnire Tudose-Dragnea-Tăriceanu pe tema proiectului de buget de stat 2018
Întâlnire Tudose-Dragnea-Tăriceanu pe tema proiectului de buget de stat 2018

Premierul Mihai Tudose şi liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea, şi, respectiv, Călin Popescu Tăriceanu, se întâlnesc la Vila Lac 2, au declarat pentru News.ro surse oficiale.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.