Dragnea, despre protestele profesorilor: Trebuie să fim puţin mai responsabili

Ultimul update: Miercuri 13 Septembrie 2017 18:20
Data publicarii: Miercuri 13 Septembrie 2017 18:16
Categorie: Politic
liviu dragnea

Preşedintele PSD le-a transmis profesorilor care amenință cu proteste să fie mai responsabili, relatează news.ro.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, referitor la faptul că profesorii ameninţă cu proteste şi doresc salarii mai mari, că trebuie să fim „puţin mai responsabili”, deoarece este vorba „de cât poate duce această ţară”, iar dacă Guvernul ar face „gesturi bruşte”, românii vor avea o bucurie doar de o zi.

„E bine să îl întrebaţi pe primul-ministru. Mi-a spus şi mie premierul că a avut mai multe întâlniri în ultima perioadă cu mai mulţi lideri de sindicat şi aş vrea să vă dea el explicaţii. Deocamdată mă abţin, discutăm de nişte măriri de salarii care deja s-au realizat. De asemenea, cred că ar fi bine să fim puţin mai responsabili, pentru că este vorba de cât poate duce această ţară”, a spus Liviu Dragnea, întrebat despre protestele anunţate de profesorii care sunt nemulţumiţi de salariile pe care le au.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat faptul că trebuie să avem „o abordare responsabilă”, pentru că, dacă Guvernul ar face „gesturi bruşte”, românii ar avea o bucurie de o zi.

„Toţi ne-am dori probabil ca într-un singur an să reparăm toate nedreptăţile şi toate inechităţile din ultimii 20 şi ceva de ani. Nu se poate şi atunci trebuie să avem o abordare responsabilă, să le îndreptăm etapizat, în aşa fel încât bugetul să susţină, să nu se pună în pericol echilibrul macroeconomic, dar în acelaşi timp şi oamenii să simtă aceste măriri de salarii, pentru că dacă sunt gesturi bruşte este o bucurie de o zi, după care ajungem în situaţiile în care s-au mai întâmplat în România când se obţineau nişte drepturi, nişte măriri şi imediat apărea suspendarea actului normstiv şi ele nu mai operau”, a conchis Liviu Dragnea.

Dragnea: Juncker a făcut afirmaţii istorice când a zis că legea trebuie să aibă muşchi, nu muşchii să aibă legea

“Preşedintele Juncker a făcut câteva afirmaţii extrem de importante (...) unele care pot fi considerate istorice. (...) În ceea ce priveşte statul de drept este pentru prima dată când un oficial european are o astfel de abordare care mi se pare o abordare extrem de sănătoasă la care şi noi câţiva aici în România ne-am referit, folosind sigur alte cuvinte. (...) Ceea ce a spus, «legea trebuie să aibă muşchi, nu muşchii să aibă legea», este o expresie cu foarte mult adevăr”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD s-a arătat mulţumit de discursul lui Juncker de miercuri despre care a spus că este un om cu viziune care a înţeles nemulţumirile cetăţenilor din Europa de Est care nu ar trebui consideraţi drept „europeni de mâna a doua”.  “Eu apreciez destul de mult discursul preşedintelui Juncker pentru că mi-a arătat, mie personal, că preşedintele Comisiei Europene este un om cu viziune, care se uită în viitor, care nu se uită pe termen scurt, un om care a înţeles supărările cetăţenilor europeni din Estul Europei, care a afirmat clar ca Europa trebuie să respire cu ambii plămâni. Cetăţenii din Est şi din Vest trebuie să aibă aceleaşi drepturi, trebuie să beneficieze de aceleaşi avantaje ale Uniunii Europene, cetăţenii din Estul Europei să nu fie consideraţi europeni de mâna a doua sau cu mai puţine drepturi,” a mai spus Dragnea.

Întrebat despre o posibilă aderare a Românie la Spaţiul Schengen până în 2019, Liviu Dragnea s-a arătat încrezător şi a spus că toate condiţiile au fost îndeplinite.  “De asemenea a spus-o explicit că Bulgaria şi România trebuie să intre în Schengen pentru că este un lucru bun nu numai pentru România şi Bulgaria, este un lucru bun pentru întreaga Europă. (...) Sunt toate condiţiile îndeplinite de România, condiţiile care au fost puse iniţial şi cele care au mai apărut între timp”, a afirmat Dragnea.

Dragnea: Discuţia cu Iohannis după ceremonia de depunere a jurământului a fost pozitivă; sper să mai avem o întâlnire

„Nu am discutat foarte multe lucruri pentru că a fost vorba doar de câteva minute, dar şi eu şi domnul Tăriceanu, şi s-a lăsat de înţeles şi din partea preşedintelui, şi domnul prim-ministru a susţinut că la un moment dat ar trebui să avem o întâlnire în patru să discutăm despre mai multe lucruri care trebuiesc decise de cele patru instituţii, cel puţin, care sunt valabile şi pentru această toamnă şi pentru anul viitor şi pentru 2019”, a spus Liviu Dragnea, întrebat ce a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis, după ceremonia de depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni.

Liderul social-democraţilor şi-a exprimat speranţa că întânirea va avea loc cât mai curând posibil. „Sper să aibă loc această întâlnire într-un termen rezonabil, pentru că va fi o întâlnire importantă, atât în ceea ce priveşte politica de înzestrare a armatei, sprijinul penntru industria de apărare, pregăirea mandatului din 2019, precum şi discuţia despre 2018. A fost o discuţie pozitivă din punctul meu de vedere, sper să se realizeze această întâlnire cât de curând”, a conchis preşedintele PSD.

 

liviu dragnea Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: News.ro

Liviu Dragnea şi Tăriceanu o reclamă pe Kovesi la CCR. Ce au cerut cei doi Curții Constituţionale

Liviu Dragnea şi Tăriceanu o reclamă pe Kovesi la CCR. Ce au cerut cei doi Curții Constituţionale

Sevil Shhaideh

Dosarul lui Sevil Shhaideh, discutat în Biroul Permanent al PSD. ”Privim cu îngrijorare”

Ministrul Educației își analizează ”perlele”. Ce spune despre greșeli și erori

PNL amenință Guvernul si PSD cu Curtea Constituționala

Ministrul Sănătății, testat de premier: ”Câte tulpini are vaccinul?”

Guvernul acordă ajutoare financiare bisericilor afectate de furtuni: aproape 1 milion de euro

Parlamentul României cere Ucrainei să rezolve rapid situaţia învăţământului în limbile minorităţilor

liviu dragnea

Liviu Dragnea, despre o eventuală înlocuire a ministrului Liviu Pop: Nu se pune problema

Klaus Iohannis, întâlniri cu trei șefi de stat și lideri ai ONU și NATO la New York

Ședința de Guvern se amână pentru deblocarea unor bani care se vor aloca zonelor afectate de furtuni

Camera Deputaților a respins majorarea la 200 lei a cuantumului alocației pentru copii

Decizia luată de PSD în privința legii anti-fumat. Dragnea: Poziția mea e clară

Alt scandal în SRI. Fostul ofiţer Daniel Dragomir, audiat la Comisia parlamentară de control