Dragnea, despre Andronescu, Ştefănescu şi Bănicioiu: ”Au spus lucruri urâte despre partid”

Liviu Dragnea
Pro TV

Liviu Dragnea, a declarat că motivul pentru care Ecaterina Andronescu, Codrin Ştefănescu şi Nicolae Bănicioiu nu se regăsesc în noua structură de conducere a partidului este că delegaţii la congres au fost deranjaţi de atitudinea acestora.

De asemenea, acestia "au spus lucruri urâte despre partid" şi au provocat scandal. Dragnea a mai spus că "nu a înţeles nimeni de ce mai era nevoie de tot acest scandal şi de această victimizare". Referindu-se la absenţa de la congres a foştilor preşedinţi ai PSD, Dragnea a spus că Ion Iliescu nu a putut să vină, în timp ce Adrian Năstase a avut reprezentanţi, elatează news.ro.

"După părerea mea, principalul motiv pentru care nu au câştigat sau nu au ocupat nicio funcţie a fost supărarea delegaţilor că, înainte de congresul nostru, alţi colegi iar vorbesc despre partid, iar spun lucruri urâte despre partid, iar încearcă să provoace un scandal, în condiţiile în care votanţii noştri, membrii noştri şi cred că cea mai mare parte a românilor nu mai vor scandal", a declarat Liviu Dragnea.

El a spus că se aştepta ca Ecaterina Andronescu, Codrin Ştefănescu şi Nicolae Bănicioiu să îşi depună pur si simplu dosarele de candidatură, fără să se victimizeze.

"Eu mă aşteptam ca aceşti colegi, doamna Andronescu, domnul Codrin Ştefănescu, domnul Bănicioiu, dacă doreau să candideze şi au arătat că doresc să candideze, să depună pur şi simplu dosare de candidat, aşa cum au depus toţi ceilalţi care au vrut să candideze. Nu ştiu de ce mai era nevoie şi nu a înţeles nimeni de ce mai era nevoie de tot acest scandal şi de această victimizare, în condiţiile în care la noi Comitetul Executiv aprobă candidaturile şi au fost aprobate toate candidaturile, deci au fost trecuţi pe buletinele de vot", a declarat Dragnea, susţinând că votul a fost democratic şi că nu a influenţat rezultatul alegerilor interne din partid.

Citește și
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

"Votul este dat de delegaţi. Nu eu sunt cel care numesc sau care blochez pe cineva. Nu am făcut asta niciodată", a adăugat liderul PSD.

Referindu-se la absenţa de la congres a foştilor preşedinţi ai PSD, Dragnea a spus că Ion Iliescu nu a putut să vină, în timp ce Adrian Năstase a avut reprezentanţi.

"Ştiu că domnul preşedinte Iliescu nu a putut să vină. Ştiu că a avut invitaţii la mai multe evenimente. Nu vreau să intru în detalii, pentru că nu am permisiunea dumnealui, iar domnul Adrian Năstase sigur a avut reprezentanţi acolo, printre cei care au candidat, pe care i-au sprijinit. A fost suficient", a declarat Dragnea.

Întrebat dacă sunt tensiuni între el şi Adrian Năstase, Dragnea a spus: "Categoric nu".

Dragnea îi răspunde lui Gabriel Oprea: Înaintea alegerilor din PSD din 2015, mi-a spus că a vorbit cu statul de drept și eu trebuia să fiu numărul 2

Liviu Dragnea, a afirmat că la alegerile 2015, când a candidat pentru funcţia de preşedinte interimar PSD, Gabriel Oprea i-a spus că "a vorbit cu statul de drept", care i-a transmis că Valeriu Zgonea trebuie să fie nr. 1 în partid, ia el nr. 2.

Apoi a fost chemat de Oprea într-un restaurant, iar acesta i-a comunicat că a vorbit cu statul de drept, care ar fi fost de acord ca el să conducă PSD.

El a mai susţinut că Oprea i-ar fi spus că cel cu care a vorbit era Florian Coldea, relatează news.ro.

Fostul ministru Gabriel Oprea a scris pe Facebook, săptămâna trecută, că au existat multe momente în care faptul că a apelat la sprijinul său i-a fost de mare ajutor lui Liviu Dragnea, ajutor care "a fost decisiv pentru destinul lui politic si chiar personal". Oprea a dat ca exemplu anul 2004, când el era ministru al Administraţiei, iar Dragnea i-a cerut să-l ajute să devină şeful preşedinţilor de Consilii Judeţene din PSD şi 2015, când i-a cerut sprijinul pentru a deveni preşedintele PSD.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a răspus lui Oprea, marţi seară, subliniind că "trebuie să spună ce s-a întâmplat atunci".

"Domnul Oprea a spus că m-a ajutat pe mine să devin preşedintele interimar al partidului în 2015. Îmi pare rău că s-a dus pe subiectul ăsta. Trebuie să spun ce s-a întâmplat atunci. (...) Eu îmi dădusem demisia din funcţie, era luni după-amiază, peste două zile, miercuri, urma Comitetul executiv în care membrii Cex-ului trebuia să aleagă preşedintele interimar. Şi domnul Oprea mi-a zis: «am înţeles de la statul de drept că Zgonea trebuie sa fie numărul unu la partid şi tu numărul doi, eu cu tine o să conducem şi Zgonea o să fie aşa». I-am spus: «Gabi, nu ştiu ce ai înţeles tu, dar eu miercuri voi candida şi cred că voi fi ales preşedinte interimar al PSD». «Păi nu se poate, eu nu am înţeles asta». Şi pune mâna pe telefon şi sună la statul de drept. Nu ştiu ce îi spunea cel cu care vorbea, dar el îi spune «Liviu nu ştie nimic din ce mi-aţi spus voi mie, adică el candidează şi zice că va şi câştiga». Eu vin cu el la voi. Şi eu zic: «stai puţin, eu nu merg nicăieri, mi-ai zis că vrei să vorbim, am vorbit, ţi-am zis că o să candidez, cred că o să câştig, nu ştiu ce ai vorbit, cu cine ai vorbit». Mi-a zis că a vorbit cu Coldea la telefon"”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

El a susţinut că seara era cu câţiva prieteni şi a fost sunat insistent de Gabriel Oprea, pentru a se întâlni cu el, astfel că a mers la un restaurant din Piaţa Amzei. În separeu erau domnul Oprea şi domnul Zgonea. Ulterior a venit şi Marian Oprişan. Mi-a zis că a vorbit la statul de drept şi «se acceptă ca tu să fii preşedinte interimar şi Zgonea numărului doi». I-am zis: «Nu ştiu ce ai vorbit şi cu cine, nu mai vreau să discutăm subiectul ăsta. Partidul va hotărî miercuri». Asta a fost discuţia despre această speţă ridicată de domnul Oprea în spaţiul public”, a spus Liviu Dragnea.

"Habar n-am dacă la celălalt capăt al firului era domnul Coldea. Asta spunea domnul Oprea. Nu cred că minte, e totuşi un ofiţer de onoare.”, a mai susţinut Dragnea.

El a mai susţinut că l-au "durut" desele întâlniri pe care Gabriel Oprea le-a avut cu colegi ai săi din PSD "care făceau mult zgomot înainte de congres, în special Codrin Ştefănescu". "La aceste întâlniri se spune că se discuta despre cum se se facă, să se desfacă in partid", a mai spus liderul PSD.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Liviu Dragnea a explicat motivul pentru care Ion Iliescu a lipsit de la Congresul PSD
Liviu Dragnea a explicat motivul pentru care Ion Iliescu a lipsit de la Congresul PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat marţi seară absenţa foştilor lideri ai partidului Ion Iliescu şi Adrian Năstase de la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Sala Palatului.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.