Deputații, chemaţi în sesiune extraordinară pentru Legea amnistiei şi graţierii

deputati, Camera Deputatilor
Agerpres

Camera Deputaţilor urmează să se întrunească astăzi în sesiune extraordinară, la cererea opoziţiei, având ca obiective abrogarea Legii recursului compensatoriu şi respingerea Legii amnistiei şi graţierii şi a OUG 114.

Biroul Permanent al Camerei are programată o şedinţă la ora 12.30, pentru a-i convoca pe deputaţi în sesiune.

Deputaţii PNL, USR, PMP şi Pro România au semnat pentru convocarea sesiunii extraordinare în perioada 26 – 30 august.

Parlamentarii opoziţiei cer ca în sesiunea extraordinară să fie dezbătute: abrogarea legii recursului compensatoriu, abrogarea Ordonanţei 51/2019 care scoate transportul rutier interjudeţean de persoane din sfera serviciilor publice, respingerea OUG 114 şi respingerea Legii privind amnistia şi graţierea, potrivit News.ro.

"PNL, USR, PMP şi Pro România au depus astăzi solicitare în scris pentru sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. PNL rămâne consecvent celor susţinute de la OUG 13 încoace, şi anume că amnistia, graţierea şi alte instrumente aflate la dispoziţia corupţilor din PSD trebuie anulate. Sensul acestei sesiuni extraordinare este exact anularea unor instrumente pe care oricând persoane cu probleme în justiţie pot să le folosească, instrumente care afectează direct viaţa de zi cu zi a românilor", a declarat, marţi, Raluca Turcan.

Citește și
Proteste Piata Victoriei 10 august
Deputații au adoptat ”Legea poliţistului". PNL va contesta acest ”proiect mizerabil”
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Ea a spus că formaţiunile menţionate cer sesiune extraordinară pentru a anula toate aceste lucruri.

"Este un pas necesar pentru recâştigarea încrederii oamenilor în Parlamentul României, Parlament pe care Liviu Dragnea şi PSD l-au utilizat excesiv pentru problemele lor personale din justiţie. Este o provocare pentru toţi liderii politici responsabili. O provocare şi pentru Viorica Dăncilă, care spune că nu e ca Liviu Dragnea! O provocare şi pentru Călin Popescu Tăriceanu, care spune că vrea o justiţie depolitizată!", a mai spus Turcan.

Ea a adăugat că se va vedea dacă aceştia au înţeles semnalul oamenilor, dat în mai la referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum spun că au făcut-o.

"Dorim să le luăm jucăria la care corupţii politici jinduie, vrem să oprim cel mai nociv instrument de sugrumare a economiei româneşti: OUG 114. Prin acest act normativ, milioane de români au ajuns să o ducă mai greu, fără să înţeleagă exact de ce", a afirmat Turcan, spunând că efectele sunt preţuri mai mari la utilităţi (energia electrică, gazul si energia termică) cu consecinţa creşterii în lanţ a tuturor preţurilor; preţuri mai mari la servicii de telefonie; taxe şi impozite mai mari pentru cetăţeni, la nivelul plafonului maxim, fără ca la baza stabilirii impozitelor şi taxelor să fie hotărâri ale consiliilor locale sau ale consiliilor judeţene; rate mai mari pentru credite; înăsprirea condiţiilor de creditare, nu numai pentru cetăţeni ci şi pentru companii. Profitabilitatea şi competitivitatea la nivel naţional şi international a companiilor este afectată.

De asemenea, ea a menţionat că semnalul trimis investitorilor a fost descurajant: lipsa de stabilitate şi predictibilitate a mediului de afaceri din România, că a îngheţat nivelul punctului de pensie de la nivelul din iulie 2018 până în septembrie 2019, deşi ar fi trebuit să crească cu 9% de la începutul anului şi că a afectat Pilonul 2 de pensii prin introducerea opţiunii contributorilor de a-şi retrage cotizaţiile după o perioadă de numai 5 ani. Evident, retragerea acestor fonduri acumulate va periclita semnificativ şansele asiguraţilor de a beneficia de pensii decente peste un orizont de 20 de ani, atunci când piaţa forţei de muncă va fi grav dezechilibrată, a susţinut Turcan.

În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că va convoca Biroul Permanent al Camerei pentru luni, pentru a stabili programul de lucru, având în vedere cererea depusă de PNL, USR, PMP şi PRO România privind sesiunea extraordinară. "Pe de altă parte, le sugerez colegilor din opoziţie ca, din respect pentru cetăţeni şi pentru această instituţie, să îşi facă mai bine temele atunci când înaintează astfel de propuneri. Ar fi cea mai bună cale pentru a preîntâmpina anumite situaţii jenante", a arătat Ciolacu.
"Având în vedere depunerea cererii de întrunire a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară, în intervalul 26-30 august 2019, am decis convocarea şedinţei Biroului permanent al Camerei pentru luni, 26 august, de la ora 12.30, în vederea stabilirii proiectului programului de lucru în această perioadă", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

De asemenea, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va avea loc începând cu ora 14.00, pentru aprobarea ordinii de zi şi a programului sesiunii extraordinare.

"Pe de altă parte, le sugerez colegilor din opoziţie ca, din respect pentru cetăţeni şi pentru această instituţie, să îşi facă mai bine temele atunci când înaintează astfel de propuneri. Ar fi cea mai bună cale pentru a preîntâmpina anumite situaţii jenante aşa cum sunt, din păcate, cele din această adresă în care solicită dezbaterea în sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor a unui proiect de lege care este de competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată (L 333/2019)", arată Ciolacu.

Conform sursei citate, referitor la amnistie şi graţiere, o simplă consultare pe site-ul Camerei a fişei acestui proiect de lege ar fi fost lămuritoare pentru a constata că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei.

"În plus, aşa cum am transmis în repetate rânduri, îmi doresc ca la orice dezbatere cu privire la justiţie să fie prezente în mod obligatoriu instituţiile implicate, asociaţiile magistraţilor şi societatea civilă", spune Marcel Ciolacu.

El susţine că abrogarea în totalitate a OUG 114, în sensul dorit de opoziţie, ar avea un impact social extrem de negativ pentru milioane de români.

"Astfel, reprezentanţii partidelor de opoziţie ar trebui să clarifice până la începutul sesiunii extraordinare dacă sunt de acord să nu mai crească pensiile de la 1 septembrie, dacă vor să fie tăiate salariile din construcţii la fel cum s-au exprimat deja pentru sectorul IT, dacă vor să dea frâu liber creşterilor de preţuri la gaze naturale şi energie electrică pentru populaţie sau dacă vor ca peste un milion de români cărora le-a fost restituită taxa auto să fie nevoiţi să o înapoieze statului. Toate acestea erau prevederi din OUG 114", arată Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor adaugă că, în legătură cu abrogarea legii recursului compensatoriu, le aduce aminte colegilor din opoziţie că acesta a fost un proiect iniţiat de fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună, în timpul Guvernului Cioloş, ca urmare a angajamentelor statului român de rezolvare a problemelor condiţiilor din penitenciare care au făcut obiectul unor condamnări repetate la CEDO.

"Am încredere că membrii opoziţiei vor analiza cu seriozitate toate aceste aspecte, vor renunţa la calculele politice personale şi vor da dovadă de responsabilitate, astfel încât în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare să avem o dezbatere consistentă cu rezultate concrete în beneficiul românilor", mai spune Ciolacu.

Pe de altă parte, şi PSD a anunţat că are ca obiectiv respingerea Legii amnistiei şi graţierii în sesiunea extraordinară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Deputaţi în lacrimi după ce au ascultat convorbirile Alexandrei la 112.
Deputaţi în lacrimi după ce au ascultat convorbirile Alexandrei la 112. "Vor plăti"

Doar reprezentanții STS s-au prezentat luni la audierile începute de comisia parlamentară de apărare, deși fuseseră chemați și ministrul de Interne și șefii Poliției. Parlamentarii au fost şocaţi până la lacimir de înregistrări.

Deputații au adoptat ”Legea poliţistului
Deputații au adoptat ”Legea poliţistului". PNL va contesta acest ”proiect mizerabil”

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, inițiat de Florin Iordache și Carmen Dan, a fost votat astăzi de Camera Deputaților, care este for decizional.

Românii din diaspora vor putea vota 3 zile și prin corespondență. Modificările adoptate
Românii din diaspora vor putea vota 3 zile și prin corespondență. Modificările adoptate

Este oficial. Vor fi 3 zile de vot în diaspora, la alegerile prezidenţiale de anul acesta. Românii din străinătate îşi vor putea exprima opţiunea şi prin corespondenţă, la fel ca la parlamentarele din 2016.

Ce prevede noua lege a pensiilor. Metode de calcul a punctului de pensie până în 2021
Ce prevede noua lege a pensiilor. Metode de calcul a punctului de pensie până în 2021

Mult trâmbițata lege a pensiilor a fost votată miercuri în plenul Camerei Deputaților. Legea promite dublarea până în 2020 a veniturilor pensionarilor și a fost respinsă de senatori săptămâna trecută, după ce puterea nu și-au mobilizat aleșii..

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

România, dată în judecată la Viena. Olandezii de la Damen cer rezilierea contractului pentru șantierul naval din Mangalia
România, dată în judecată la Viena. Olandezii de la Damen cer rezilierea contractului pentru șantierul naval din Mangalia

Damen a dat România în judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Viena, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.