Cele patru condiţii ale USR pentru a negocia o eventuală refacere a coaliţiei. Cioloș: „PNL să aleagă ce vrea”

Dacian Ciolos
Agerpres

Preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, luni, după discuţia cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, că sentimentul său este că a fost "o întâlnire mai mult de formă", având în vedere că decizia USR a rămas neschimbată.

"Domnul Ciucă mi-a prezentat mandatul de căuta o majoritate sau o susţinere în Parlament pentru un guvern minoritar şi un program de guvernare de criză. Sentimentul meu a fost că a fost o întâlnire mai mult de formă, pentru că domnul premier ştia care este poziţia USR. Poziţia noastră este neschimbată şi am comunicat asta domnului premier desemnat. Din punctul nostru de vedere, dacă asta ar fi fost soluţia pentru România, un guvern minoritar şi un program de criză, acest lucru putea fi deja decis în urmă cu o săptămână, că noi am făcut o propunere în Parlament. Din ceea ce mi-a spus domnul Ciucă, nu sunt mari diferenţe între ceea ce noi am propus săptămâna trecută în programul de guvernare şi ceea ce intenţionează să propună guvernul dânsului. (...) Noi, USR, am crezut - atunci când nici PNL şi nici PSD nu au făcut o propunere de premier şi nici nu au votat propunerea noastră în Parlament - că au o altă soluţie mai bună, că există deja o înţelegere între cele 2 partide, ca să vedem astăzi că PNL vine cu aceeaşi propunere pe care a respins-o săptămâna trecută", a afirmat Cioloş într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că i-a explicat premierului desemnat că, în aceste condiţii, USR nu poate să susţină un guvern de criză.

"Noi credem că soluţia pentru această perioadă pentru România este un guvern cu o majoritate în Parlament şi PNL are posibilitatea să negocieze o astfel de majoritate fie cu PSD - că a mai făcut lucrul acesta, a mai guvernat cu PSD şi a mai făcut majorităţi cu PSD -, fie cu USR, lucru pe care noi îl tot propunem de câteva săptămâni, şi că o astfel de majoritate ar putea susţine şi măsuri de criză, dar şi reforme de care statul român are nevoie. De aceea, din punctul nostru de vedere, soluţia este o majoritate a PNL fie cu PSD, fie cu USR. PNL trebuie să aleagă ce vrea, dacă vrea să dea un guvern ţării", a spus Cioloş.

Liderul USR i-a transmis premierului desemnat că USR are patru condiţii pentru a negocia o eventuală refacere a coaliţiei.

Citește și
Florin Citu, Dan Vilceanu
Surse: Liberalii lui Cîțu vor să-l saboteze cât mai mult pe Ciucă la formarea Guvernului
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

"Domnul Ciucă m-a întrebat în ce condiţii noi am discuta şi negocia o eventuală refacere a coaliţiei şi i-am explicat care sunt măsurile. I-am spus că pentru noi astfel de discuţii trebuie să pornească de la un calendar de reforme asumat cu măsuri clare, un al doilea element ar fi un buget pe 2022, un cadru general de construire a bugetului şi priorităţi, ca să nu mai stăm după ce facem această coaliţie să discutăm în guvern cum să împărţim banii între ministere (...), un al treilea element - un protocol de funcţionare a coaliţiei ca să fie foarte clar cum se pregătesc şi se iau deciziile în coaliţie, ca să evităm discuţii pe care le-am avut şi în trecut, care au dus şi la dezmembrarea coaliţiei, şi un al patrulea element - o structură a guvernului care ar trebui să fie cea agreată la începutul mandatului fostei coaliţii", a precizat Cioloş.

Dacian Cioloş a mai spus că, pentru începerea unei discuţii pe această temă, trebuie să existe un mandat foarte clar că PNL doreşte refacerea coaliţiei şi să înceteze orice negociere cu PSD.

"Noi nu vom accepta să fim parte a unei discuţii unde alternativa e PSD. PNL trebuie să decidă. Noi nu forţăm, ei decid în ce direcţie vor să meargă", a subliniat liderul USR.

Întrebat ce va face USR dacă, în cazul în care Nicolae Ciucă îşi depune mandatul, liberalii vor veni tot cu propunerea Florin Cîţu premier, Cioloş a răspuns: "Nu s-a schimbat nimic, poziţia noastră este una clară de la început, suntem previzibili şi consecvenţi, noi vrem soluţie de durată, nu să-i rezolvăm problema lui Florin Cîţu".

"Din punctul nostru de vedere, soluţia este refacerea unei majorităţi în Parlament. (...) USR a avut variante pe care le-a pus pe masă de săptămâna trecută, acum e rândul PNL să pună variantele pe care le are, pentru că a respins variantele pe care noi le-am propus deja de acum o săptămână. Sincer, noi presupuneam că, atâta vreme cât PNL nu a acceptat nicio discuţie pentru refacerea coaliţiei şi nici susţinerea guvernului minoritar pe care l-am propus, am crezut că au o soluţie mai bună pentru a putea ieşi din criză mai repede. Eu văd că suntem la loc comanda, din acelaşi punct de plecare, pentru că nu au o alternativă, probabil că soluţia este o negociere între PNL şi PSD şi un acord pe un guvern minoritar într-o formă sau alta. Nu-i o soluţie, din punctul nostru de vedere, solidă, pentru că asta ar însemna ca peste 3-4 luni să revenim în acelaşi punct de plecare şi de aceea spuneam că e nevoie de o majoritate în Parlament care ar putea fi construită dacă există voinţă politică", a mai declarat Cioloş.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Florin Cîțu: Dacă cei de la USR doresc alegeri anticipate, să le spună românilor
Florin Cîțu: Dacă cei de la USR doresc alegeri anticipate, să le spună românilor

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că nu există niciun argument ca PSD să ceară să vină la guvernare, iar USR a plecat din Guvern.

Surse: Liberalii lui Cîțu vor să-l saboteze cât mai mult pe Ciucă la formarea Guvernului
Surse: Liberalii lui Cîțu vor să-l saboteze cât mai mult pe Ciucă la formarea Guvernului

Premierul desemnat Nicolae Ciucă are șanse mici să formeze un nou Guvern, în condițiile în care nici măcar colegii săi din PNL nu par să îl susțină în acest demers.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.