Ce promite noul program de guvernare al PNL. "Sa dam exemplul renasterii spiritului de invingator"

Alina Gorghiu, copresedinte PNL, si prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu - AGERPRES

La 140 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal, PNL are un nou program de guvernare, pentru cazul in care motiunea de cenzura va reusi

Principalul partid de opozitie si-a lansat in acest week-end programul de guvernare – in eventualitatea ca motiunea de cenzura din 5 iunie da jos actualul cabinet. Intitulat “Recladirea nationala”, programul are 170 de pagini si 30 de capitole iar obiectivul sau declarat este “punerea in opera a principiilor si obiectivelor platformei „Romania lucrului bine facut“” – adica programul prezidential al lui Klaus Iohannis.

Potrivit prim-vicepresedintelui PNL Catalin Predoiu, principalele linii ale programului de guvernare al PNL sunt "O societate bazata pe educatie, cunoastere si cultura, pe merit si valoare, pe dialog si toleranta, negociere civica si politica, pe competitie, dar si pe incluziune sociala, pe libertate si proprietate, drepturi si libertati fundamentale, lege, justitie si dreptate sociala; O economie bazata pe tehnologie, investitii si locuri de munca, pe capital autohton, antreprenoriat si competitie onesta, pe proprietate si lege, pe concentrarea eforturilor pentru maximizarea niselor de dezvoltare in care excelam prin traditii, talent si resurse; O administratie bazata pe competenta, integritate si profesionalism, un stat puternic prin inteligenta si mijloace, bazat pe respectarea cetatenilor si a regulii de drept, pe institutii si valori democratice, capabil sa apere natiunea si statutul Romaniei de tara libera, suverana, independenta, unitara si indivizibila".

E momentul sa ne scuturam de povara defetismului national, de spiritul mioritic al indiferentei si resemnarii, sa ne incredem in capacitatile noastre, sa ne luam soarta pe umeri si sa ne fixam ambitia de a recladi Romania prin lucruri bine facute. Guvernul Romaniei este primul dator sa dea exemplul renasterii spiritului de invingator, al recladirii si sa puna in aplicare o guvernare moderna in interesul romanilor”, scrie acelasi Catalin Predoiu, propunerea liberalilor pentru sefia Guvernului, in preambului documentului.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis despre liberali, la aniversarea a 140 de ani de la infiintarea PNL: "Mi-i doresc la guvernare"
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Mai mult lobby, dar si filme europene
Trecand la lucruri mai concrete, programul critica, de pilda, actuala activitate diplomatica a Guvernului si propune ca, in cazul in care PNL preia puterea, sa investeasca mai mult in activitati de lobby. „Intr-o lume neo-medievala, centrele de putere isi impun interesele in cadrul unei megadiplomatii care functioneaza non-stop si pe toate meridianele”, se afirma in program, o aluzie, probabil, la teoriile lui Hedley Bull despre „societatea anarhica”.

La capitolul cultura, programul PNL vorbeste despre actualul cabinet ca despre „guvernul socialist”, si spune ca din cauza acestuia „Organizarea sau desfasurarea unei serii lungi de evenimente culturale de anvergura au fost pana in ultima clipa puse sub semnul intrebarii sau chiar sistate: Festivalul International „George Enescu“, Festivalul National de Teatru, Festivalul International „Zile si Nopti de Literatura“, Festivalul National de Literatura de la Cluj, Festivalul „Doua state, o singura literatura“ de la Chisinau, Premiile U.S.R., „Turnirul de Poezie“, Gala Poeziei Romane Contemporane, editarea celor noua reviste literare de traditie si de prestigiu ale U.S.R., Colocviul de Proza, Premiul „Cartea Anului“, achizitionarea lucrarilor de arta contemporana etc.”.

Reguli pentru Internet si metrou in Drumul Taberei
Ni se promite Muzeul Comunismului, dar si „stabilirea unor reguli de programare a filmelor in prime time la televiziuni care sa duca si la cresterea frecventei de mers la cinematograf”, „crearea unei retele de sali la nivel national care sa difuzeze cu precadere film european si de arta” si masuri antipiraterie prin „modificarea legislatiei in vederea combaterii furtului intelectual pe internet”. Pe de alta parte, ar urma sa creasca rata de acoperire a Internetului de la „40% la cel putin 60%” – chiar daca, potrivit Eurostat, inca de anul trecut 56% dintre gospodariile din Romania aveau o conexiune broadband. Programul prevede si autostrazi – Sibiu - Pitesti, Targu-Mures – Iasi – Ungheni, Lugoj – Calafat si Bucuresti-Albita, metrou in Drumul Taberei.

Sunt greu de rezumat toate cele 170 de pagini, mai ales ca stilul capitolelor difera, ele fiind redactate, probabil, de diversi specialisti sau chiar potentiali ministri ai PNL. De aceea, daca va intereseaza, va invitam sa le parcurgeti singuri, descarcand documentul atasat la final.

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
PNL a anuntat data la care va depune motiune de cenzura.
PNL a anuntat data la care va depune motiune de cenzura. "Ar putea duce la indepartarea lui Ponta"

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat, sambata, la Pitesti, data si tema motiunii de cenzura ce va fi depusa de PNL: 5 iunie, ''Votul prin corespondenta''.

Klaus Iohannis despre liberali, la aniversarea a 140 de ani de la infiintarea PNL:
Klaus Iohannis despre liberali, la aniversarea a 140 de ani de la infiintarea PNL: "Mi-i doresc la guvernare"

Presedintele Klaus Iohannis vrea ca liberalii sa ajunga cat mai repede la guvernare. A transmis personal acest mesaj, la aniversarea a 140 de ani de la infiintarea PNL, eveniment care a avut loc miercuri seara la Opera Romana.

STENOGRAME DNA. Sorin Frunzaverde:
STENOGRAME DNA. Sorin Frunzaverde: "Suntem in relatii bune cu orice Guvern vine, dar noi dam banii pe 2015-2016"

Presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, a cerut vicepresedintelui CJ Ionesie Ghiorghioni sa discute cu primarii care au plecat de la PDL si PNL, in scopul obtinerii de voturi la alegerile prezidentiale.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: ”Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Să fie foarte clar”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: ”Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Să fie foarte clar”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu afimă că nu crede că „fermierii români vopsesc puii”.

Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”
Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”

Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale.