Cazul Dan Sova. CSM sesizeaza Curtea Constitutionala in privinta hotararii Senatului de a respinge cererea DNA

senat

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sesizeaza Curtea Constitutionala (CC) privind hotararea Senatului de respingere a cererii DNA de retinere si arestare a lui Dan Sova.

CSM cere solutionarea posibilului conflictul juridic dintre puterea judecatoreasca si cea legislativa. "Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicita Curtii Constitutionale sa constate existenta unui conflict de natura juridica constitutionala intre mentionatele autoritati publice, in masura sa impiedice autoritatea judecatoreasca sa-si indeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost investita, in vederea restabilirii ordinii constitutionale care trebuie sa existe intre autoritatile publice prevazute in Titlul III din Constitutia Romaniei", se arata in comunicatul CSM, potrivit Mediafax.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru retinerea si arestarea senatorului PSD Dan Sova in dosarul privind contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari. Senatul nu a incuviintat, miercuri, arestarea preventiva a lui Dan Sova, ca urmare a faptului ca nu a fost intrunit votul majoritatii senatorilor. Din cele 151 de vorturi exprimate in cazul solicitarii vizandu-l pe Dan Sova, au fost inregistrate 79 de optiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.

Chiar daca majoritatea senatorilor prezenti au votat "pentru", cererea a fost respinsa pentru ca nu a fost intrunit votul majoritatii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor si deputatilor. Pe de alta parte, potrivit Constitutiei, hotararile camerelor Parlamentului se adopta cu majoritatea voturilor membrilor prezenti. Intrebat daca a fost incalcata Constitutia prin faptul ca, dupa votul din plenul Senatului, nu a fost adoptata o horarare, ci a ramas doar procesul verbal de numarare a voturilor, prin care s-a constatat ca cererea DNA in cazul lui Sova a fost respinsa, presedintele CC Augustin Zegrean a spus ca instanta va da un raspuns atunci cand va fi sesizata cu aceasta situatie.

Curtea Constitutionala a fost sesizata de PNL privind decizia Senatului, urmand sa analizeze sesizarea pe 8 aprilie. Tot atunci, CC va discuta si cererea presedintelui Klaus Iohannis de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public si Parlament, seful statului aratand ca atitudinea legislativului in cazuri precum cel al lui Dan Sova a condus la un blocaj institutional. Dupa hotararea Senatului, Dan Șova a anuntat ca a luat decizia de a se autosuspenda ”din toate functiile detinute in cadrul PSD” si a sustinut ca votul din Senat ii va permite sa se apere ”asa cum se cuvine”, daca dosarul sau va ajunge in instanta.

Citește și
Tariceanu
Atacat dupa cazul Sova, Tariceanu reactioneaza: "Senatul nu a obstructionat in niciun fel continuarea urmarii penale"
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Presedintele Klaus Iohannis afirma ca nu poate trece cu vederea faptul ca Parlamentul a blocat iar o cerere a justitiei, aratand ca, intr-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija in instanta. Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei si Germaniei, dar si Comisia Europena au criticat decizia, manifestand surprindere si ingrijorare, si atragand atentia ca Romania trebuie sa respecte recomandarile MCV si in ceea ce priveste imunitatea parlamentarilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Tariceanu anunta ca votul in cazul Sova NU va fi reluat.
Tariceanu anunta ca votul in cazul Sova NU va fi reluat. "Parlamentul nu va primi indicatii politice de la nicio institutie"

Presedintele Senatului a luat pozitie luni vizavi de criticile fata de modul in care s-a votat impotriva cererii DNA de incuviintare a arestarii preventive in cazul lui Dan Sova

Atacat dupa cazul Sova, Tariceanu reactioneaza:
Atacat dupa cazul Sova, Tariceanu reactioneaza: "Senatul nu a obstructionat in niciun fel continuarea urmarii penale"

Calin Popescu-Tariceanu spune ca nu poate fi de acord cu criticile publice venite dinspre alte autoritati ale statului la adresa Senatului.

"Si miruiti, tot o sa platiti". Sute de persoane protesteaza in strada dupa ce parlamentarii l-au scapat pe Dan Sova de DNA

GALERIE FOTO. Aproximativ o suta de persoane s-au adunat din nou la Universitate, vineri seara, pentru a protesta fata de respingerea solicitarii DNA de retinere si arestare a lui Dan Sova.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.