Vreti in Schenghen?Parisul ne propune graniceri francezi la Albita si Siret

graniceri

Ca sa ne primeasca in spatiul Schengen fara emotii, oficialii de la Paris sunt dispusi sa ne ajute. Ministrul de interne din Hexagon propune chiar sa fie trimisi graniceri francezi, germani, italieni sau englezi in punctele noastre de frontiera.
 

Franta isi reafirma convingerea ca Romania trebuie sa intre in spatiul Schengen, avand aceasta vocatie, iar autoritatile franceze sunt dispuse sa ajute Romania pentru indeplinirea tuturor criteriilor tehnice, a declarat, luni, ministrul francez de interne, Claude Gueant.

El a declarat, la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, ca delegatia pe care o conduce face o vizita care sta sub semnul cooperarii in contextul in care presedintii Frantei si Romaniei s-au exprimat public pentru refacerea legaturilor de colaborare intre cele doua tari.

Din declaratia oficialului se intelege ca pana acum aceste legaturi au fost rupte sau nu au functionat.

Pe de alta parte, ministrul francez a precizat ca a discutat pe doua teme principale cu omologul sau roman, Traian Igas, respectiv aderarea Romaniei la Schengen si cooperarea politieneasca intre autoritatile celor doua state.

Citește și
Harta tarilor din Schengen
Raport PE: Romania si Bulgaria, pregatite sa aplice acquis-ul Schengen
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

In ceea ce priveste primul subiect, Claude Gueant a sustinut ca tara noastra a indeplinit o serie de criterii tehnice urmand ca perspectiva aderarii sa fie evocata in Consiliul Europei.

Potrivit acestuia, Franta este dispusa sa ajute Romania pentru indeplinirea tuturor criteriilor tehnice, ministrul francez mentionand ca a fost luata in discutie crearea unui dispozitiv format din ofiteri de politie detasati pe langa autoritatile romane.

Intrebat daca Romania mai are sanse de a adera la spatiul Schengen in 2011, Gueant a raspuns ca nu poate face precizari in numele celor 27 de state ale UE, dar a subliniat ca Franta este hotarata sa ajute Romania sa indeplineasca toate criteriile de aderare.

Ce este spatiul Schengen

Acordul Schengen a fost semnat la 14 iunie 1985 de Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si Tarile de Jos si permite libera circulatie a persoanelor in spatiul Schengen, eliminand controalele sistematice la frontierele interne.

Cu alte cuvinte, cei din interiorul sau pot sa calatoreasca in orice stat membru fara a fi controlati si implicit pot munci fara probleme, in intreaga zona.

In cate tari se poate circula liber, in Schengen

In prezent, spatiul cuprinde 25 de state, si anume tari membre ale UE: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria

Schengen cuprinde si trei tari asociate, care nu fac parte din UE: Norvegia, Islanda si Elvetia.

In acest moment, Bulgaria, Romania si Cipru aplica doar partial legislatia Schengen si sunt sub supravegherea Comisiei Europene pentru punerea la punct a tuturor mecanismelor specifice.

De unde a pornit scandalul diplomatic al aderarii Romaniei la spatiul Schengen

Basescu: Nu putem sa stam ca ramele.Avem dreptul sa fim in spatiul Schengen

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Romania si Bulgaria, puse la colt privind aderarea la spatiul Schengen
Romania si Bulgaria, puse la colt privind aderarea la spatiul Schengen

Nu suntem pregatiti sa intram in spatiul Schengen. Nici noi, nici bulgarii, dupa cum au declarat ministrii de externe ai Frantei si Germaniei.

Raport PE: Romania si Bulgaria, pregatite sa aplice acquis-ul Schengen
Raport PE: Romania si Bulgaria, pregatite sa aplice acquis-ul Schengen

Proiectul de raport al europarlamentarului Carlos Coelho prevede ca atat Romania, cat si Bulgaria au dovedit ca sunt suficient de pregatite sa aplice in mod satisfacator dispozitiile acquis-ului Schengen, dar propune masuri suplimentare Bulgariei.

Bulgaria indeplineste toate criteriile pentru aderarea la Schengen
Bulgaria indeplineste toate criteriile pentru aderarea la Schengen

Bulgaria indeplineste in prezent toate criteriile pentru aderarea la Spatiul Schengen, conform unui proiect de raport al Grupului de Evaluare pentru Aderarea la Schengen (Sch-Eval).

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.