Vizele pentru SUA, motiv de dispută între Parlamentul și Comisia Europeană. România, una dintre țările implicate

Steagul UE

Reciprocitatea vizelor dintre Statele Unite și patru state europene, printre care și România, continuă să fie un motiv de dispută între Parlamentul European și Comisia Europeană.

Parlamentul European va apela la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după ce Comisia Europeană „a eșuat să acționeze” în ceea ce privește reciprocitatea vizelor între SUA și UE, mai exact pentru cetățenii din România, Bulgaria, Croația și Cipru, a anunțat pe Twitter Jaume Duch, purtător de cuvânt al Parlamentului European.

Parlamentul European a adoptat în octombrie 2020 o rezoluţie prin care îndeamna Comisia Europeană să prezinte un act juridic privind suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate, conform Agerpres.

„Comisia nu și-a definit poziția în perioada de timp legală. În urma recomandării JURI, Parlamentul European va face apel la Curtea de Justiție a UE pentru a se asigura că legislația UE este aplicată integral”, a scris Duch pe Twitter.

Ce spune legislația UE

 

Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană, precizează PE.

Citește și
Adrian Zuckerman
Ambasadorul SUA, despre eliminarea vizelor pentru România: ”E greu de spus”
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul ar putea formula obiecţii cu privire la un astfel de act.

Situaţia lipsei reciprocităţii care afectează Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România a fost adusă în discuţie în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetăţenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acţiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

Cum s-a ajuns la această situație?

 

După extinderea UE, în 2004 au început discuții între Bruxelles și Washington privind posibilitatea ca toți cetățenii Uniunii să scape de vize pentru SUA.

Principala dificultate era că legile americane din acel moment privind Visa Waiver favorizau statele care susțineau cu trupe efortul de război din Irak și Afganistan.

Asta însemnă că Polonia și România erau în fruntea listei, deși condițiile economice și politice din aceste țări nu le calificau pentru VWP, iar țara noastră nici măcar nu era încă membră a Uniunii.

Așa încât, în ciuda protestelor înalților oficiali europeni, guvernul SUA a refuzat să aplice aceeași regulă pentru toate țările UE și a preferat să negocieze cu fiecare dintre ele în parte.

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Parlamentul European cere ca americanii să fie lăsați să intre în UE doar cu viză
Parlamentul European cere ca americanii să fie lăsați să intre în UE doar cu viză

Parlamentul European solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA, se arată într-un comunicat de presă.

Ambasadorul SUA, despre eliminarea vizelor pentru România: ”E greu de spus”
Ambasadorul SUA, despre eliminarea vizelor pentru România: ”E greu de spus”

Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a declarat într-un interviu pentru Ziarul de Iaşi că nu ar fi nimic mai bun pentru SUA decât să poată elimina vizele pentru România.

SUA impun noi reguli de viză pentru femeile însărcinate, pentru a preveni „turismul maternal”
SUA impun noi reguli de viză pentru femeile însărcinate, pentru a preveni „turismul maternal”

Administrația Trump a publicat noi reguli pentru acordarea vizelor de turism, care vor impune restricții pentru femeile însărcinate ce vor să călătorească în Statele Unite să nască, astfel încât copiii lor să obțină cetățenie americană.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie
Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie

Conform declarațiilor șefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, Rusia era conștientă încă din luna februarie de planurile pentru atacul terorist din Moscova, însă a ales să nu intervină.

 

 

 

 

 

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.