VIDEO. Un barbat din SUA a filmat momentul in care avionul sau a aterizat fortat si s-a rasturnat

×
Codul embed a fost copiat

Momente de cumpana pentru pasagerii unui avion de mici dimensiuni, care a aterizat fortat, intr-un camp inzapezit din statul american Utah.

Unul dintre cei aflati la bord a inregistrat calatoria si a surprins, fara sa vrea, si momentul in care aparatul s-a izbit de pamant si s-a rasturnat.

Din fericire, toti cei cinci pasageri, inclusiv un bebelus de numai 7 luni, au scapat cu bine.

Jonathan Fielding si-a pastrat cumpatul cand a aflat ca avionul usor in care calatorea impreuna cu ai lui are probleme.

Si-a tinut strans in brate copilul de 7 luni si a incercat sa isi calmeze sotia si soacra.

Citește și
avion
Momentul in care avionul Tupolev se rupe langa o autostrada din Moscova. Rusii au pornit o ancheta
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

N-a mai fost timp de asta, fiindca motorul avionului a cedat, iar pilotul a fost nevoit sa aterizeze fortat pe un camp. La impactul cu solul, aparatul s-a rasturnat.

Sperietura a fost mare, insa nimeni nu a patit nimic. Barbatul a povestit ca nu s-a gandit in niciun moment ca vor fi probleme la aterizare, acesta fiind si motivul pentru care a continuat sa filmeze.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Minge de foc pe cerul Turciei. Un avion a fost lovit de fulger la aterizare, iar motorul s-a aprins
Minge de foc pe cerul Turciei. Un avion a fost lovit de fulger la aterizare, iar motorul s-a aprins

Momente de groaza la bordul unui avion, in Turcia. Cativa pasageri au vazut flacari iesind din motor, dupa ce aeronava fusese lovita de un fulger.

Momentul in care avionul Tupolev se rupe langa o autostrada din Moscova. Rusii au pornit o ancheta
Momentul in care avionul Tupolev se rupe langa o autostrada din Moscova. Rusii au pornit o ancheta

Patru persoane au murit sambata dupa ce un avion cu 12 persoane la bord a iesit de pe pista, in timp efectua o aterizare de urgenta pe aeroportul Moscova-Vnukovo si a luat foc, anunta autoritatile ruse, relateaza AFP.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde
Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 41,8 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.