Victoriile lui Trump la summit-ul G7. Ce a obţinut de la britanici şi japonezi

Donald Trump si Boris Johnson
Agerpres

Preşedintele american a negociat acorduri comerciale cu Japonia, dar şi cu Marea Britanie după ieşirea acesteia din UE.

 

Regatul Unit va avea un acord comercial important cu SUA după Brexit, a declarat duminică, la Biarritz (sud-vestul Franţei), preşedintele american Donald Trump în timpul primei sale întâlniri tete-a-tete cu premierul britanic Boris Johnson după preluarea mandatului de către acesta din urmă, transmit AFP şi Reuters.

''Este omul de care e nevoie pentru această funcţie'', a spus Trump referindu-se la Boris Johnson, cei doi luând parte în aceste zile la summitul G7 de la Biarritz.

Liderul american şi-a exprimat speranţa că negocierile cu Londra se vor desfăşura ''destul de rapid'' şi a promis că acordul cu britanicii va fi ''unul foarte mare, mai mare decât a fost vreodată''.

Citește și
Decizia luată de autorități, după ciocnirile violente din Hong Kong - 5
Trump avertizează China dacă protestele din Hong Kong ar deveni "un alt Tiananmen"
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Donald Trump a adăugat că aliaţii (celelalte ţări din G7, n.red.) ''respectă războiul comercial'' dintre SUA şi China şi a subliniat că pentru moment nu intenţionează să declare urgenţă naţională referitoare la comerţul cu China, deşi acest scenariu nu poate fi exclus.

La rândul său, şeful executivului britanic a spus că SUA şi Regatul Unit vor încheia un ''acord fantastic după ce obstacolele vor fi depăşite''.

El a menţionat că Londra susţine ''pacea comercială'' şi nu este în favoarea suplimentării tarifelor. ''Îl felicit pe preşedinte pentru tot ce realizează economia americană, este fantastic să vedem acest lucru'', a spus Boris Johnson.

Johnson şi Trump au convenit că sistemul de sănătate britanic (NHS) nu va fi inclus în niciun acord comercial încheiat între SUA şi Regatul Unit.

 

Acord comercial SUA-Japonia, decis la summitul G7

 

Premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele SUA, Donald Trump se vor întâlni duminică la summitul G7 de la Biarritz (sud-vestul Franţei), pentru a discuta un acord comercial, transmite AFP.

Donald Trump a afirmat că SUA sunt "foarte aproape" să încheie un acord comercial "important" cu SUA, adăugând că autorităţile de la Washington şi Tokyo lucrează la acest acord de cinci luni.

Potrivit presei japoneze, principalii negociatori ai celor două părţi au căzut vineri de acord la Washington asupra liniilor principale ale unui acord care să fie benefic pentru ambele economii şi să satisfacă dezechilibrul comercial înregistrat de SUA în relaţia cu Japonia, dezechilibru criticat frecvent de Donald Trump.

"Am făcut progrese importante" a declarat sâmbătă negociatorul japonez pentru Comerţ, Toshimitsu Motegi, după trei zile de negocieri bilaterale cu reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer. "Aceste progrese vor fi confirmate la summitul G7", care se derulează în prezent la Biarritz, a adăugat Toshimitsu Motegi.

Potrivit postului public de televiziune NHK şi mai multor cotidiene japoneze, Toshimitsu Motegi şi Robert Lighthizer au căzut de acord în special asupra unei reduceri a tarifelor vamale japoneze pentru carnea de vită şi de porc din SUA. La rândul său, Washingtonul va anula tarifele vamale pentru anumite produse industriale provenite din Japonia, însă nu şi cele care vizează automobilele japoneze, tarife care vor fi menţinute pentru moment şi vor face obiectul unor discuţii ulterioare.

Cele două state speră să finalizeze un acord comercial în luna septembrie. Semnarea unui acord comercial cu Japonia ar fi o veste bună pentru Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020, în condiţiile în care războiul comercial dintre SUA şi China s-a intensificat iar o rezolvare pare puţin probabilă în curând.

La reuniunea la nivel înalt a G7 (format din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite), care se încheie luni, mai iau parte cancelarul german Angela Merkel, premierul italian demisionar Giuseppe Conte, premierul britanic Boris Johnson, preşedintele american Donald Trump, premierul canadian Justin Trudeau şi premierul nipon Shinzo Abe.

În calitate de observator, Uniunea Europeană este reprezentată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Trump crede că e „cel ales” să poarte războiul comercial cu China: „Fac o treabă grozavă”
Trump crede că e „cel ales” să poarte războiul comercial cu China: „Fac o treabă grozavă”

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat miercuri „cel ales” pentru a purta războiul comercial cu China, el apărând astfel acţiunile administraţiei sale.

Trump avertizează China dacă protestele din Hong Kong ar deveni "un alt Tiananmen"

Preşedintele Donald Trump avertizează China că o reprimare a manifestanţilor din Hong Kong, similară zdrobirii revoltei din Piaţa Tiananmen, ar dăuna discuţiilor privind încheierea unui acord comercial între cele două țări.

Războiul comercial SUA - China. Trump amână aplicarea tarifelor de 10% pentru laptopuri
Războiul comercial SUA - China. Trump amână aplicarea tarifelor de 10% pentru laptopuri

Statele Unite amână impunerea de impozite de 10% pentru importurile de laptopuri, telefoane mobile, console de jocuri și alte produse din China, a anunțat marți Administrația Trump.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.