Bilantul accidentului din Bulgaria a crescut la 7 morti. Sofia News Agency: Cisternele apartin unei companii romanesti

tren bulgaria

Bilantul accidentului de tren din Bulgaria a crescut la sapte morti, in timp ce alte peste 20 de persoane sunt ranite, relateaza Sofia News Agency.

Cisternele implicate in accidentul de tren din Bulgaria, soldat cu sapte morti, erau detinute de o companie romaneasca, a anuntat proprietarul firmei care a operat transportul, citat de Sofia News Agency.

Novinite nu precizeaza despre ce companie este vorba.

Au fost verificate, erau sigure 1000%”, a precizat patronul companiei Bulmarket, o firma privata care are licenta pentru transportul de marfa, ce opera garnitura cu destinatia Rusia.
El a adaugat ca nu stie ce a provocat accidentul.

Citește și
tren aglomerat
300 de pasageri inghesuiti in doar doua vagoane ale unui tren regional, timp de 6 ore. Ce li s-a reprosat tot calatorilor
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Sapte oameni au murit si alti 29 au fost raniti dupa ce mai multe vagoane ale unui marfar care transporta propan si gaz petrol lichefiat au deraiat si au explodat, la intrarea din gara satului Hitrino.

Intre timp, apar detalii in legatura cu ce s-a intamplat mai exact.

Garnitura cu 23 de vagoane trebuia sa schimbe sina la intrarea in gara din Hitrino, pentru a face loc unul tren de pasageri, au declarat oficiali din politie si din administratie. In timpul manevrelor, patru vagoane au sarit de pe sine, iar unul a explodat, a precizat primarul din Hitrino, Nuridin Ismail. El a sugerat drept cauza viteza prea mare a marfarului.

Ministrul Transporturilor, Ivailo Moskovski, a declarat ca un barbat care lucra la gara si trebuie sa gestioneze intrarea si manevrele trenului, a spus ca din locomotiva ieseau scantei cand s-a apropiat de gara.

Moskovski crede ca aceste scantei au aparut pentru ca mecanicul a incercat sa franeze brusc, dar ipoteza nu a fost confirmata de comisia de ancheta.

Date ale politiei sugereaza ca ultimele doua vagoane ale marfarului au lovit fire electrice. Mecanicul a supravietuit accidentului si este audiat de procurori.

Douazeci dintre vagoanele trenului contineau propan, celelalte trei GPL. Garnitura, operata de compania privata Bulmrket, se indrepta spre Ruse.

Guvernul bulgar va declara luni zi de doliu national si decis ca locuitorii din Hitrino care si-au pierdut casele vor primi cate 325 de leva (162,5 euro) ca asistenta.

Intre timp, satul Hitrino este in curs de evacuare, in conditiile in care specialistii se pregatesc sa transfere gazul din vagoanele trenului – o operatiune riscanta.

In total, circa 1.000 de oameni vor pleca din localitate, a anuntat seful Pompierilor, Nikolai Nikolov, citat de Sofia Globe.
Operatiunea de transfer a gazului va dura una sau doua zile, potrivit autoritatilor.

Pompierii mobilizati la fata locului uda in continuare vagoanele, pentru a le raci si a stinge eventualele incendii noi izbucnite.

In sat, echipe de interventie ajutate cu caini antrenati cauta printer daramaturi pentru a gasi eventuali supravietuitori. Circa 20 de cladiri au fost distruse de deflagratie si de incendiul care a urmat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
O adolescenta a traversat o cale ferata pentru a ajunge pe celalalt peron. Ce tensiune potentiala se afla in sine. FOTO
O adolescenta a traversat o cale ferata pentru a ajunge pe celalalt peron. Ce tensiune potentiala se afla in sine. FOTO

O adolescenta din Anglia a fost fotografiata cum traversa o cale ferata pentru a ajunge la celalalt peron.

300 de pasageri inghesuiti in doar doua vagoane ale unui tren regional, timp de 6 ore. Ce li s-a reprosat tot calatorilor
300 de pasageri inghesuiti in doar doua vagoane ale unui tren regional, timp de 6 ore. Ce li s-a reprosat tot calatorilor

Experienta traumatizanta pentru 300 de oameni nevoiti sa circule in picioare 6 ore intre Sighetu Marmatiei si Cluj.

Casa de moda Chanel, protest fata de construirea unei linii de cale ferata. Cum afecteaza productia celebrului parfum No.5
Casa de moda Chanel, protest fata de construirea unei linii de cale ferata. Cum afecteaza productia celebrului parfum No.5

Casa de moda Chanel protesteaza impotriva construirii unei linii de cale ferata pentru un tren de mare viteza, TGV.

Recomandări
Parlamentul European a alocat 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei
Parlamentul European a alocat 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei

Parlamentul European a decis alocarea a 4,8 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei, la inițiativa deputatului Siegfried Mureşan (PPE/PNL). Raportul său, care conține și această prevedere, a fost votat joi cu largă majoritate.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.