Trei zile de doliu in Franta, in urma prabusirii avionului Air Algerie: "Toate cadavrele victimelor vor fi aduse acasa"

×
Codul embed a fost copiat

Drapelele vor fi coborate in berna incepand de luni, timp de trei zile, la toate cladirile publice din Franta, in semn de doliu dupa prabusirea avionului Air Algerie in Mali.

Steagurile urmeaza sa fie coborate in berna in semn de doliu "al Natiunii", a precizat presedintia franceza. Insa nu este vorba despre un doliu national, acesta fiind hotarat de catre Consiliul de Ministri.

Presedintele francez Francois Hollande a promis ca toate cadavrele victimelor zborului Air Algerie vor fi aduse in Franta si ca familiile victimelor franceze vor fi insotite la fata locului in cazul in care vor dori acest lucru.

"Am decis sa procedez astfel incat echipele care se afla la fata locului sa poata, atunci cand se va putea, sa efectueze reconstituirea cadavrelor si identificarea, iar atunci cand va fi posibil toate cadavrele sa fie aduse in Franta. Da, am spus bine, toate cadavrele tuturor pasagerilor acestui zbor", a declarat Francois Hollande la finalul unei intalniri cu familiile victimelor franceze.

Experti din cadrul Misiunii ONU in Mali - MINUSMA - mobilizati in zona in care s-a prabusit avionul Air Algérie, in aceasta tara, au gasit a doua cutie neagra a aparatului, a anuntat Radhia Achouri, o purtatoare de cuvant a misiunii.

Citește și
Air Algerie
VIDEO. Primele imagini cu resturile avionului Air Algerie, prabusit in Mali. Care sunt posibilele cauze ale dezastrului
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

"A doua cutie neagra" a avionului a "fost gasita (sambata) dimineata la locul prabusirii" de catre experti din cadrul MINUSMA mobilizati la fata locului, in zona Gossi, la aproximativ 100 de kilometri de Gao, in nordul Mali, scrie Mediafax.

Prima cutie neagra a fost recuperata si trimisa vineri la Gao de catre militari francezi, a anuntat Parisul.

Zece membri ai unei familii din Lyon, un britanic si patru nemti se numara printre victimele accidentului in care un avion Air Algerie s-a prabusit in Mali.

Site-ul african koaci.com publica lista integrala a pasagerilor aflati la bordul zborului AH5017 ce s-a prabusit undeva in Mali, intr-o cursa ce ar fi trebuit sa lege capitala din Burkina Faso de cea a Algeriei.

116 persoane aflate la bord si-au pierdut viata, 6 dintre acestea fiind membri ai echipajului.

51 de francezi, 27 de persoane din Burkina Faso, 8 libanezi, 6 algerieni, 5 canadieni, 4 germani, 2 oameni din Luxemburg, 1 elvetian, 1 belgian, 1 egiptean, 1 ucrainean, 1 nigeria, 1 persoana din Camerun si 1 din Mali erau la bordul avionului.

Initial, potrivit primelor informatii aparute din Africa, a aparut si varianta in care un roman ar fi fost printre pasageri. Aceasta informatie nu a fost confirmata ulterior.

Avionul de tip McDonnell Douglas (MD-83), apartinand Air Algerie/Swiftair, decolase de la Ouagadougou (Burkina Faso) si se indrepta spre Alger (Algeria). Fragmente ale avionului au fost gasite in zona orasului Gossi, in Mali. Nu exista supravietuitori.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
MAE: Prezenta unui roman la bordul zborului AH5017 NU poate fi confirmata. Informatiile despre pasageri sunt contradictorii
MAE: Prezenta unui roman la bordul zborului AH5017 NU poate fi confirmata. Informatiile despre pasageri sunt contradictorii

Un reprezentant al Ministerului algerian de Externe a informat, vineri, Ambasada Romaniei ca prezenta unui roman la bordul avionului Air Algerie prabusit joi in Mali nu a putut fi confimata,

VIDEO. Primele imagini cu resturile avionului Air Algerie, prabusit in Mali. Care sunt posibilele cauze ale dezastrului
VIDEO. Primele imagini cu resturile avionului Air Algerie, prabusit in Mali. Care sunt posibilele cauze ale dezastrului

25 iulie 2014. MiIlitarii francezi au ajuns vineri la epava avionului Air Algerie care s-a prabusit ieri dimineata, cu 118 oameni la bord, in Mali. Aparatul s-a dezintegrat la impactul cu solul si nu au fost gasiti supravietuitori.

Avionul companiei Air Algerie a fost gasit in nordul Mali. Ipoteza unui act terorist este luata in calcul
Avionul companiei Air Algerie a fost gasit in nordul Mali. Ipoteza unui act terorist este luata in calcul

Epava avionului companiei Air Algerie a fost gasita in nordul Mali, in apropiere de frontiera cu Burkina Faso, a anuntat seful Statului Major al presedintiei burkinabeze.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Parchetul General anunţă continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman și mai multe persoane
Parchetul General anunţă continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman și mai multe persoane

Parchetul General anunţă, joi, continuarea urmării penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.