Atac în Rusia. Un tânăr de 17 ani a intrat cu o bombă într-o clădire FSB și a rănit 3 agenți

rusia, fsb, explozie
rt.com

O persoană a fost ucisă şi alte trei rănite, miercuri, de o explozie produsă în apropierea unui birou al Serviciului federal de securitate rus (FSB) din oraşul Arhanghelsk, situat în nord-vestul Rusiei, transmit Reuters şi AFP.

Autorităţile ruse au anunţat miercuri că au lansat o anchetă pentru terorism în urma exploziei de la biroul Serviciului Federal de Securitate (FSB) de la Arhanghelsk (nord), soldată cu un mort, autorul deflagraţiei, relatează Reuters şi dpa.

Potrivit informaţiilor preliminare, autorul exploziei a fost un localnic în vârstă de 17 ani, a precizat într-un comunicat Comitetul de anchetă, organism plasat sub autoritatea directă a Kremlinului.

Adolescentul a intrat în clădirea FSB şi a scos dintr-o geantă un dispozitiv exploziv care i-a explodat în mâini, omorându-l. Trei angajaţi ai FSB au fost răniţi în deflagraţie.

Explozia a avut loc imediat înainte de ora locală 9.00 (8.00, ora României), potrivit guvernatorului regiunii Arhanghelsk, Igor Orlov, care făcut declaraţii de presă. ”Tipul de exploziv folosit este pe cale să fie stabilit”, a adăugat el.

Citește și
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Guvernatorul a refuzat să se pronunţe în legătură cu situaţia răniţilor şi a spsu că identitatea moerului era în curs de verificare.

”Luăm măsuri în vederea sporirii securităţii civililor şi clădirilor publice în regiunea Arhanghelsk”, a anunţat Orlov.

Atacuri vizând poliţia sau FSB sunt rare în Rusia, mai puţin în Caucazul de Nord, o regiune cu populaţie majoritar musulmană, în care autorităţile se confruntă cu rebeli islamişti.

Comitetul rus de luptă împotriva terorismului a confirmat că explozia a avut loc, dar nu a făcut alte precizări, scrie The Associated Press.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
O bancă și-a lăsat clienții fără bani. Cum au fost înșelați de șefii instituției
O bancă și-a lăsat clienții fără bani. Cum au fost înșelați de șefii instituției

Un grup de funcționari bancari și membri ai conducerii Băncii Populare din Italia au vândut clienților titluri de credit nelichide și cu un grad înalt de risc.

 

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump
Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump

Un bărbat a încercat să-şi dea foc vineri, dintr-un motiv momentan necunoscut, în faţa tribunalului din Manhattan unde are loc procesul lui Donald Trump, a anunţat poliţia.

Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea de 5,4, a avut loc, vineri, la ora 14:00, ora locală a României.

 

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.