Trump, înregistrat pe ascuns de avocatul său în timp ce discutau despre plata unei starlete Playboy

donald trump
Getty

Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui american Donald Trump, ar fi înregistrat în secret o conversaţie pe care ei au avut-o înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

Ei discutau despre plata unei foste starlete Playboy ce a susţinut că a avut o relaţie cu Trump şi căreia acesta din urmă dorea să-i cumpere tăcerea printr-un acord de confidenţialitate, scrie publicaţia The New York Times în ediţia de vineri.

Potrivit cotidianului menţionat, FBI-ul a găsit acea înregistrare în timpul unei percheziţii efectuate în biroul lui Michael Cohen în cadrul unei anchete pentru fraudă fiscală şi bancară, ce nu are legătură cu Trump, dar şi a anchetei privind plăţile ce ar fi fost efectuate de acesta din urmă pentru a cumpăra tăcerea unor femei cu care ar fi avut relaţii extraconjugale, în special cazul actriţei de filme pentru adulţi, Stormy Daniels, căreia magnatul imobiliar i-ar fi oferit, prin intermediul lui Cohen, 130.000 de dolari.

Discuţia înregistrată făcea referire la Karen McDougal, fostă starletă Playboy care, în august 2016 a vândut, pentru 150.000 de dolari, către American Media Inc, editorul săptămânalului The National Enquirer, povestea unei relaţii pe care preşedintele Trump a negat-o. Karen McDougal a afirmat că a avut o relaţie "romantică de zece luni în 2006 şi 2007" cu Donald Trump, aşadar cu câteva luni după căsătoria acestuia din urmă cu Melania.

Existenţa acestei înregistrări a fost confirmată publicaţiei The New York Times de un alt avocat al lui Trump, fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, care afirmă că în final nu a fost efectuată nicio plată pentru un acord de confidenţialitate cu Karen McDougal.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
O serie de cutremure de intensitate diferită, cea mai mare atingând 5,6 grade pe scara Richter, a zguduit centrul Turciei
O serie de cutremure de intensitate diferită, cea mai mare atingând 5,6 grade pe scara Richter, a zguduit centrul Turciei

O serie de cutremure de intensitate diferită, cea mai mare atingând 5,6 grade pe scara Richter, a zguduit joi centrul Turciei fără a provoca victime, dar punând regiunea în alertă, transmite AFP.  

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.

Comandantul Armatei germane: Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani. „Nu spun că va avea loc”
Comandantul Armatei germane: Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani. „Nu spun că va avea loc”

Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, a declarat cel mai înalt oficial militar german.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.