Tillerson susține că implicarea Rusiei în alegerile americane este o formă de „război hibrid”

Rex Tillerson
youtube.com

Șeful diplomației americane, Rex Tillerson, a afirmat, marți, că implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite a fost un act de „război hibrid” din partea Moscovei.

Preşedintele Donald Trump „a spus clar în mai multe rânduri că două ţări ca Rusia şi SUA nu-şi pot permite să nu aibă o relaţie productivă, însă în prezent nu este cazul şi ştim cu toţii de ce", a spus el la o reuniune în faţa funcţionarilor Departamentului de Stat, făcându-şi bilanţul ca şef al diplomaţiei americane, potrivit AFP, informează Agerpres.

„Rusia a invadat un stat suveran, Ucraina și prin intermediul unui război hibrid", „a ales să se amestece în procesul democratic de aici şi apoi şi din alte ţări".

Rugat să precizeze dacă şi Casa Albă împărtăşeşte această viziune privind ingerinţa Rusiei, un înalt responsabil al Departamentului de Stat a răspuns: „El este secretarul de stat şi el a spus-o".„

Expresia „război hibrid” este de obicei folosită pentru a descrie operaţiunile ruse în Ucraina, prin folosirea serviciilor speciale şi a dezinformării.

Citește și
laura codruta kovesi
Kovesi refuză, pentru a patra oară, să dea explicații în fața Comisiei care anchetează alegerile din 2009
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Serviciile de informaţii americane au concluzionat de peste un an că Rusia lui Vladimir Putin a încercat să îi influenţeze pe alegătorii americani în 2016 prin intermediul unor atacuri cibernetice şi printr-o amplă campanie de propagandă. 

Acest presupus amestec al Moscovei face obiectul unei anchete federale în SUA, care vizează de asemenea şi suspiciunile privind o înţelegere secretă între Rusia şi echipa de campanie a candidatului Donald Trump, ales în cele din urmă la Casa Albă

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Stare de urgenţă în Honduras, după ce oamenii au ieşit în stradă acuzând fraudarea alegerilor
Stare de urgenţă în Honduras, după ce oamenii au ieşit în stradă acuzând fraudarea alegerilor

Criză gravă în statul din America Centrală.

Kovesi refuză, pentru a patra oară, să dea explicații în fața Comisiei care anchetează alegerile din 2009
Kovesi refuză, pentru a patra oară, să dea explicații în fața Comisiei care anchetează alegerile din 2009

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a anunțat, într-o scrisoare trimisă, marți, Comisiei parlamentare care anchetează alegerile din 2009 că nu deține informații sau documente privind noaptea scrutinului.

Donald Trump: Putin mi-a spus că nu s-a amestecat în alegeri și eu îl cred
Donald Trump: Putin mi-a spus că nu s-a amestecat în alegeri și eu îl cred

Vladimir Putin l-a lăudat, sâmbătă, pe Donald Trump, despre care a spus că este un "om bine crescut şi agreabil", după o scurtă discuţie la Summitul de Cooperare Economică Asia - Pacific, din Vietnam.

Trump primește vești proaste din SUA, din partea candidaților pe care i-a susținut
Trump primește vești proaste din SUA, din partea candidaților pe care i-a susținut

De acasă, republicanul Donald Trump a primit o groază de veşti proaste.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.