SUA sustin poporul din Venezuela si doresc relatii "constructive". Doliu in Cuba si Ecuador

Barack Obama, Hugo Chavez

Barack Obama a declarat ca Statele Unite sustin poporul din Venezuela in contextul mortii lui Hugo Chavez si spera ca vor exista "relatii constructive" cu viitoarea administratie de la Caracas, intr-un "nou capitol" al istoriei acestei tari.

"In acest moment dificil, dupa moartea presedintelui Hugo Chavez, Statele Unite reafirma sustinerea pentru poporul din Venezuela si interesul dezvoltarii unor relatii constructive cu Guvernul de la Caracas", a spus Obama, conform unui comunicat citat de AFP.

"In momentul in care Venezuela incepe un nou capitol al istoriei, Statele Unite continua sa sustina politici favorabile principiilor democratice, statul de drept si respectarea drepturilor omului", a adaugat liderul de la Casa Alba.

Hugo Chavez era un critic vehement al Statelor Unite, iar relatiile dintre cele doua tari au fost de multe ori tensionate. Marti seara, cu cateva ore inainte de moartea lui Hugo Chavez, Administratia de la Caracas a anuntat expulzarea a doi diplomati americani acuzati de "conspiratie", sustinand ca boala presedintelui Venezuelei a fost provocata de "inamicii" tarii.

Presedintele venezuelean Hugo Chavez a murit, marti, la Caracas, din cauza cancerului, la varsta de 58 de ani.

Citește și
Nicolas Maduro
Cine este Nicolas Maduro, succesorul desemnat al presedintelui Hugo Chavez: fost sofer de autobuz
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

SUA resping acuzatiile de conspiratie ale Venezuelei

Statele Unite au respins, marti, acuzatiile de conspiratie formulate de Venezuela, cosiderand ca este "absurd" sa se spuna ca Washingtonul ar putea fi responsabil de moartea presedintelui Hugo Chavez, cu cateva momente inainte de anuntul privind decesul sau, relateaza AFP. "Sa spui ca Statele Unite sunt implicate in vreun fel in boala presedintelui Chavez este absurd, iar noi respingem ferm aceasta acuzatie", a afirmat un pourtator de cuvant al Departamentului de Stat.

"Respingem ferm acuzatiile Guvernului venezuelean, potrivit carora Statele Unite sunt implicate intr-o conspiratie pentru a-l destabiliza", a adaugat Patrick Ventrell intr-un comunicat.

In pofida profundelor dezacorduri dintre cele doua tari, Statele Unite au incercat sa puna in aplicare relatii mai productive, a adaugat el, dar "afirmatiile eronate" in privinta Washingtonului arata ca Venezuela nu este "interesata de ameliorarea acestor relatii".

Pentagonul a confirmat anterior expulzarea din Venezuela a doi atasati militari americani, dintre care unul a fost acuzat de vicepresedinte ca a incercat sa contacteze militarii pentru "a le propune proiecte de destabilizare".

Ventrell a subliniat, la randul sau, ca Statele Unite ar putea recurge la represalii impotriva diplomatilor venezueleni, in virtutea Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice.

Trei zile de doliu in memoria lui Hugo Chavez, in Cuba si Ecuador

Cuba a decretat trei zile de doliu in memoria presedintelui venezuelean Hugo Chavez, care "l-a insotit pe Fidel Castro ca un adevarat fiu", a afirmat marti Guvernul cubanez intr-o declaratie citita la jurnalul de seara, in timp ce o masura similara a fost adoptata si in Ecuador relateaza AFP.

"Cu o profunda si devastatoare durere, poporul nostru si Guvernul revolutionar au aflat de decesul presedintelui Hugo Chavez", afirma comunicatul Guvernului, care prezinta "sincerele sale condoleante parintilor, fratilor, fiicelor si fiilor, precum si tuturor apropiatilor sai, care sunt si ai nostri, asa cum Chavez este de asemenea fiul Cubei, al Americii Latine, al Caraibilor si lumii intregi".

"Revolutia bolivariana va avea sprijinul nostru hotarat si fara restrictii in aceste zile dificile", afirma textul, care aduce Guvernului venezuelean "sustinerea sa, incurajarea si credinta in victorie".

"Chavez este si cubanez" el a simtit pe pielea sa dificultatile si problemele noastre si a facut tot ce a putut, cu o generozitat extrema (...). El l-a insotit pe Fidel ca un adevarat fiu si prietenia lui cu Raul este profunda", adauga comunicatul Guvernului.

"Presedintele Chavez a dus o extraordinara batalie de-a lungul vietii sale scurte si fecunde", asigura textul, intitulat "Hasta siempre, comandante".

"El a stralucit in bataliile internationale in fata imperialismului, mereu in apararea saracilor, a muncitorilor, a popoarelor noastre. Impulsiv, persuasiv, elocvent, ingenios si emotionant, el vorbea din viscerele poporului, canta bucuriile noastre si recita poemele cu un optimist perpetuu", adauga textul citit de prezentatorul jurnalului de stiri televizat.

"Cuba va pastra loialitate eterna memoriei si mostenirii comandantului presedinte Chavez si va continua idealurile sale de unitate a fortelor revolutionare si de integrare si independenta a Americii noastre", conchide textul.

Aceasta reactie, citita la incheierea jurnalului de stiri, fara interventia directa a presedintelui cubanez Raul Castro sau a unui alt oficial al regimului cubanez, a fost prima de la moartea presedintelui venezuelean, anuntata cu trei ore inainte, la Caracas.

Hugo Chavez, in varsta de 58 de ani, a fost spitalizat in Cuba timp de doua luni, inainte de a se intoarce in Venezuela la jumatatea lui februarie. De la depistarea cancerului in regiunea pelviana in 2011, el a avut numeroase sejururi in Cuba pentru patru interventii chirurgicale urmate de chimioterapie.

Venezuela este principalul partener comercial al Cubei si ii aduce un ajutor economic crucial furnizandu-i in conditii avantajoase aproape doua treimi din necesitatile sale in materie de petrol.

Aproximativ 40.000 de cubanezi, in principal specialisti in domeniul sanatatii, lucreaza in Venezuela, ceea ce constituie, cu aproape sase miliarde de dolari, prima sursa de venit in valuta pentru Cuba. Ecuadorul a decis, la randul sau, marti, sa decreteze trei zile de doliu national in memoria presedintelui venzuelean, calificand disparitia sa drept o "pierdere ireparabila" pentru America Latina.

"In memoria plecarii dintre noi a acestui scump prieten al Americii Latine, Ecuadorul va decreta trei zile de doliu national", a anuntat presedintele socialist Rafael Correa, un aliat apropiat al liderului venezuelean.

Intr-un comunicat publicat de Ministerul de Externe, Guvernul de la Quito si-a exprimat "regretul profund" dupa anuntarea mortii lui Chavez, afirmand ca acesta a fost "liderul unei miscari istorice" si un "revolutionar memorabil".

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Povestea lui Hugo Chavez in 10 imagini: crescut in saracie alaturi de 6 frati, a ajuns erou national
Povestea lui Hugo Chavez in 10 imagini: crescut in saracie alaturi de 6 frati, a ajuns erou national

Autodeclarat  "dusman al imperialismului", extrem de popular in Venezuela si privit cu mirare de Occident, Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai vocali si controversati lideri din America Latina.

Cine este Nicolas Maduro, succesorul desemnat al presedintelui Hugo Chavez: fost sofer de autobuz
Cine este Nicolas Maduro, succesorul desemnat al presedintelui Hugo Chavez: fost sofer de autobuz

Vicepresedintele Venezuelei, ministrul de Externe Nicolas Maduro, fost sofer de autobuz si sindicalist, desemnat drept succesorul sau de presedintele Hugo Chavez, este, la cei 50 de ani ai sai, un veteran al "chavismului".

Hugo Chavez a murit. Sapte zile de doliu in Venezuela
Hugo Chavez a murit. Sapte zile de doliu in Venezuela

Presedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat, marti, la Caracas, din cauza cancerului, a anuntat vicepresedintele Nicolas Maduro la televiziunea publica.

Recomandări
Ce ar fi cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce ar fi cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar ar fi cerut și garanții.

Israelul a bombardat din nou Fâșia Gaza, într-unul dintre cele mai puternice atacuri
Israelul a bombardat din nou Fâșia Gaza, într-unul dintre cele mai puternice atacuri

Israelul a bombardat în timpul nopţii de luni spre marți nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni.

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”

Primarul general Nicuşor Dan este de părere că bătălia electorală pentru câștigarea Primăriei Capitalei în 2024 se va da între el şi Cristian Popescu Piedone.