Statul Islamic îşi crează un "Califat digital". Avertismentul experţilor în securitate

isis
Getty

Înfrângerea jihadiştilor în Siria şi Irak ar putea să ducă la mutarea Statului Islamic în mediul online.

Prăbuşirea autoproclamatului califat al Statului Islamic (SI) nu a dus la o diminuare a capacităţii grupării jihadiste de a inspira atacuri împotriva unor obiective occidentale prin intermediul internetului, au declarat miercuri oficiali americani din domeniul securităţii naţionale în cadrul unor audieri într-o comisie a Senatului SUA, relatează agenţia Reuters.

Gruparea sunnită extremistă şi-a dezvoltat operaţiunile externe în ultimii doi ani şi a revendicat sau a avut legătură cu cel puţin 20 de atacuri împotriva intereselor occidentale începând din ianuarie, a afirmat Lora Shiao, director de informaţii în cadrul Centrului Naţional de Contraterorism.

''Din păcate, noi nu considerăm pierderea de teritorii de către ISIS (Statul Islamic - n.r.) ca reprezentând o reducere echivalentă a capacităţii sale de a inspira atacuri'', a declarat ea în faţa comisiei.

"Capacitatea Statului Islamic de a ajunge la simpatizanţi din întreaga lume prin capabilităţile sale solide din 'social media' este fără precedent, acestea oferind grupării acces la un număr mare de extremişti violenţi apăruţi în interiorul ţării'', a precizat Lora Shiao.

Citește și
isis
O daneză de 17 ani, arestată pentru planificarea a două atacuri în numele ISIS
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Coaliţia sub comanda americană care luptă împotriva Statului Islamic a estimat marţi că mai puţin de 3.000 de combatanţi care aparţin grupării militante sunnite mai sunt în Irak şi Siria, unde ei au proclamat un califat în 2014.

Gruparea Statul Islamic a fost izgonită în octombrie din Raqqa, oraşul sirian pe care jihadiştii şi-l proclamaseră drept ''capitală'', determinându-l pe preşedintele american Donald Trump să spună că ''se întrevede sfârşitul califatului ISIS".

Totuşi, ''eliminarea fizică a califatului nu înseamnă sfârşitul ISIS sau al altor organizaţii teroriste globale'', a declarat Mark Mitchell, asistent al ministrului apărării pentru operaţiuni speciale.

Pe măsură ce pierde teritorii, ISIS depinde tot mai mult de conexiunile virtuale şi continuă să inspire atacuri în stilul ''câinilor vagabonzi'', comise de indivizi vulnerabili, a afirmat Mitchell.

Senatorii i-au audiat pe oficialii din domeniul securităţii în legătură cu eforturile SUA de a combate recrutarea pe internet de potenţiali extremişti.

''Acesta este noul califat - în spaţiul cibernetic'', a declarat la rândul său preşedintele Comisiei senatoriale pentru securitate internă şi probleme guvernamentale, Ron Johnson

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Citește și...
ISIS amenință Londra cu noi atacuri teroriste. Regina Elisabeta a II-a, plină de sânge
ISIS amenință Londra cu noi atacuri teroriste. Regina Elisabeta a II-a, plină de sânge

Teroriștii islamici au lansat o nouă amenințare care vizează Marea Britanie.

O daneză de 17 ani, arestată pentru planificarea a două atacuri în numele ISIS
O daneză de 17 ani, arestată pentru planificarea a două atacuri în numele ISIS

O fată de 17 ani de naționalitate daneză a fost condamnată, luni, la 8 ani de închisoare.

Statul Islamic amenință ca va ataca târgurile de Crăciun din Europa
Statul Islamic amenință ca va ataca târgurile de Crăciun din Europa

Gruparea teroristă Stat Islamic a amenințat că va ataca târgurile de Crăciun, printr-un mesaj înfricoșător postat pe un site de propagandă al teroriștilor.

Președintele Iranului a declarat „sfârșitul Statului Islamic”
Președintele Iranului a declarat „sfârșitul Statului Islamic”

Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat „sfârșitul Statului Islamic”, în cadrul unei emisiuni televizate.

Recomandări
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România

Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) a fost transformat într-un adevărat lac, marți, din cauza furtunii violente care a lovit orașul din Emiratele Arabe Unite.

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”
România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.  

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau
Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau

Creşterea numărului incidentelor militare, atacuri cibernetice de sorginte rusă, posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni, printre riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.