Soluția găsită de un tânăr pentru a curața apa oceanelor de tonele de gunoaie

×
Codul embed a fost copiat

Unii îi spun "marea insulă de gunoi din Pacific", alții o compară cu un plasture uriaș de gunoi.

Însă, dincolo de denumire, există un tragic și primejdios adevăr - 80 de mii de tone de deșeuri de plastic plutesc în largul coastelor Californiei.

Iar un tânăr inventator din Olanda crede că are o soluție pentru a opri dezastrul. Împreună cu echipa lui a pus la punct un nou sistem de colectare.

Recunoaște, cu sinceritate, că nu știe dacă va funcționa. Dar vrea să încerce.

Între California și Hawai, insula de gunoi sau spirală - cum mai este cunoscută, pentru ca deşeurile au fost adunate de curenţii marini - conţine, probabil, două mii de miliarde de resturi de plastic de tot felul. Este cea mai mare groapă plutitoare de gunoi din câte s-au format la suprafaţa oceanelor lumii. Este de trei ori mai mare decât teritoriul Franţei.

Citește și
gunoi pe litoral
Marea Neagră riscă să ajungă printre cele mai poluate mări din Europa
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Inventatorul olandez, în vârstă de 24 de ani, care crede că a găsit o soluţie pentru această catastrofă, are un alt termen de comparaţie.

"Această insulă de gunoaie are o suprafață de două ori mai mare ca a Texasului. Dacă ai încerca s-o îndepărtezi folosind doar ambarcațiuni și plase de pescuit ar dura 79.000 de ani", a transmis acesta.

Ideea unui sistem care ar putea ajuta i-a venit în timp ce era în vacanţă în Grecia.

"Cei care fac scufundări în apele grecești găsesc acolo mai multe plase de plastic decât pești. Și m-am gândit, de ce nu începem odată să facem curățenie?", a precizat acesta.

Şi-a pus mintea la contribuţie şi aşa a luat naştere "sistemul de curăţare a oceanelor". Este ca un tub de cauciuc, cu diametru mare, lung de şase sute de metri, care pluteşte după ce este umflat cu aer. Are agăţată un fel de manta, care se scufundă şi acţionează ca un făraș pentru colectarea gunoiului. Vasul care remorchează întregul sistem îl arcuieşte şi ia formă de potcoavă, astfel încât să acţioneze precum linie de coastă artificială.

"Zonele de coastă sunt foarte eficiente în "capturarea" resturilor de plastic. Dar o mulțime de astfel de deșeuri, aflate în larg, nu ajung în apropierea coastelor”, explică proiectantul.

"Ne așteptăm să putem să îndepărtăm jumătate din această mare insulă de gunoi din Pacific în aproximativ cinci ani", a continuat acesta.

"E o idee care merită testată. Numai că, degeaba curățăm deșeurile de plastic din oceane, dacă nu oprim poluarea cu plastic de la sursă. Pentru că ne vom trezi cu o problemă încă și mai mare", este de părere un expert.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Un pui de urs a rămas captiv într-un container, în Băile Tușnad. Reacția ursoaicei
Un pui de urs a rămas captiv într-un container, în Băile Tușnad. Reacția ursoaicei

În timp ce îşi caută de mâncare cu familia, un pui de urs a rămas captiv miercuri-noapte într-un container de gunoi, în apropierea gării din Băile Tuşnad.

Marea Neagră riscă să ajungă printre cele mai poluate mări din Europa
Marea Neagră riscă să ajungă printre cele mai poluate mări din Europa

Marea Neagră tinde să ajungă printre cele mai poluate din Europa, iar de vină sunt turiştii care îşi aruncă gunoiul direct pe plajă.

Sfinxul, pe cale să fie îngropat în gunoaie. De ce nu a fost amendat niciun turist în 2018
Sfinxul, pe cale să fie îngropat în gunoaie. De ce nu a fost amendat niciun turist în 2018

România are multe locuri frumoase, însă din păcate, oamenii le respectă prea puțin. Platoul Bucegilor este acoperit de gunoaie din lipsa de educație a unora, combinată cu indiferența autorităților.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.