Şeful rachetelor nucleare SUA, despre un posibil atac ordonat de Trump: "Nu suntem proşti"

×
Codul embed a fost copiat

Comandantul forţelor strategice americane spune că dacă va exista un ordin al lui Trump de lansare a unui atac nuclear nu îl va executa dacă va fi "ilegal"

Generalul John E. Hyten, comandantul forţelor strategice americane, care controlează arsenal nuclear al SUA (STRATCOM), spune că în situaţia în care ar exista un ordin al preşedintelui Donald Trump privind lansarea unui atac nuclear nu îl va executa dacă va aprecia că este "ilegal". "Unii cred că suntem proşti. Nu suntem, ne gândim la aceste situaţii", a adăugat el, potrivit Reuters.

Generalul John E. Hyten a făcut această declaraţie la Forumul de la Halifax privind securitatea internaţională. În cazul în care preşedintele ar decide lansarea unui atac nuclear, generalul Hyten îi va prezenta diverse opţiuni şi îl va lăsa să aleagă. Însă, dacă va considera că încalcă regulile privind conflictele armate, îl va informa pe Trump şi îi va propune alte variante.

"Unii cred că suntem proşti. Nu suntem. Ne gândim la aceste situaţii. Când ai o astfel de responsabilitate, nu ai cum să nu te gândeşti", a spus Hyten.

El a detaliat apoi o ipotetică procedură într-o situaţie de război. "Îl voi sfătui pe preşedinte în privinţa opţiunilor. Îmi va spune ce să fac. Şi dacă este ilegal, ghiciţi ce se va întâmpla? Îi voi spune: Domnule preşedinte, este ilegal. Ghiciţi ce va face? Îmi va spune: Ce variantă este legală? Şi apoi vom încerca să găsim o altă modalitate de a acţiona. Nu este atât de complicat", a afirmat generalul Hyten.

Citește și
Kim Jong-un
Phenianul, dorit la masa negocierilor: „Arsenalul nuclear, mult prea dezvoltat”
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Generalul John E. Hyten că dacă va executa un ordin ilegal poate ajunge la închisoare. "Dacă execuţi un ordin ilegal te duci la închisoare. Poţi face închisoare până la finalul zilelor", a adăugat Hyten.

Pentagonul nu a avut deocamdată nicio reacţie la declaraţiile lui Hyten.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Îngrijorare în SUA în legătură cu autoritatea preşedintelui Trump de a ordona un atac nuclear
Îngrijorare în SUA în legătură cu autoritatea preşedintelui Trump de a ordona un atac nuclear

Amenințarea nord-coreeană este un subiect cât se poate de sensibil în Statele Unite. Atat de problematic încât în Senatul american a avut loc o audiere cu privire la autoritatea președintelui de a ordona un atac nuclear.

Phenianul, dorit la masa negocierilor: „Arsenalul nuclear, mult prea dezvoltat”
Phenianul, dorit la masa negocierilor: „Arsenalul nuclear, mult prea dezvoltat”

Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a declarat marți că nu va fi ușor ca arsenalul nuclear nord-coreean să fie distrus în totalitate, chiar dacă asta se dorește, întrucât programele sale sunt foarte dezvoltate.

Coreea de Nord: Donald Trump este un
Coreea de Nord: Donald Trump este un "distrugător" care a "cerşit războiul nuclear"

Coreea de Nord a anunțat, sâmbătă, că preşedintele american Donald Trump este un "distrugător" care a "cerşit războiul nuclear" în timpul turneului său din Asia, informează CNN.

Kim Jong-un l-a numit pe Trump „bătrân lunatic”, care ar putea „începe războiul”
Kim Jong-un l-a numit pe Trump „bătrân lunatic”, care ar putea „începe războiul”

Liderul nord-coreean și președintele american au avut o nouă rundă de confruntări dure de replici.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Parchetul General anunţă continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman și mai multe persoane
Parchetul General anunţă continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman și mai multe persoane

Parchetul General anunţă, joi, continuarea urmării penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.