Scurgerile din gazoductul Nord Stream 2 au încetat. „Presiunea apei a închis mai mult sau mai puţin conducta”

nord stream

Scurgerile din gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, în Marea Baltică, au încetat, a declarat, sâmbătă, un purtător de cuvânt pentru AFP, scrie News.ro

"Presiunea apei a închis mai mult sau mai puţin conducta, aşa că gazul care este înăuntru nu poate ieşi", a spus purtătorul de cuvânt al Nord Stream 2, Ulrich Lissek.

"Concluzia este că mai există gaz în conductă", a adăugat el.
Explozii subacvatice echivalente cu „sute de kilograme” de TNT se află în spatele scurgerilor descoperite pe conductele de gaz Nord Stream 1 şi 2 în apele internaţionale din largul insulei daneze Bornholm, iar „toate informaţiile disponibile indică faptul că aceste explozii sunt consecinţa unui act deliberat. ”, au indicat Suedia şi Danemarca într-un raport oficial transmis Naţiunilor Unite.

Aceste scurgeri au fost descoperite luni, în apele internaţionale, la est de Insula daneză Bornholm. Două dintre ele se află în zonele economice exclusive ale Suediei, iar celalte două în zonele economice xclusive ale Danemarcei.

Pe fondul Războiului rus din Ucraina şi tensiunilor dintre Rusia şi Occident, pagubele cauzate gazoductelor - instalaţii strategice care leagă Rusia şi Germania - se află la originea unor impresionante barbotări, care au, la suprafaţă diametre cuprinse între 200 şi 900 de metri.

Citește și
nord stream
Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Navigaţia în aceste zone, dar şi survolarea acestora, sunt interzise.

Cele două scurgeri din gazoductul Nord Stream 1 ar urma să se oprească duminică.

Data încetării scurgerilor de gaze naturale din Nord Stream 2 rămâne incertă.

Consorţiul Nord Stream AG, care operează gazoductele, a anunţat joi seara într-un comunicat că ar putea ”începe să evalueze pagubele cauzate gazoductului imediat ce va primi autorizaţiile oficiale necesare”, adică ”atunci când presiunea în gazoduct se va stabiliza, iar scurgerea gazelor naturale va înceta”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Occidentul de faptul că se află la originea ”exploziilor” care au cauzat aceste scurgeri importante de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, construite cu scopul de a transporta gaze naturale ruseşti în Europa.

”Organizând explozii la gazoducte internaţionale, pe fundul Mării Baltice, ei au început, în realitate, să distrugă infrastructura energetică europeană”, a denunţat Vladimir Putin într-un discurs, la Kremlin, înaintea anexării a patru teritorii ucrainene.
Putin a atribuit acest ”sabotaj” ”anglo-saxonilor”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Găurile din Nord Stream au dus la cea mai mare scurgere de metan detectată vreodată
Găurile din Nord Stream au dus la cea mai mare scurgere de metan detectată vreodată

Găurile din gazoductele Nord Stream din Marea Baltică au dus la ceea ce este probabil cea mai mare scurgere de metan detectată vreodată - avertizează ONU, care subliniază impactul negativ asupra mediului.

Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT
Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT

Cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, au fost cauzate de explozii submarine care corespund ”câtorva sute de kilograme” de TNT, anunţă vineri Suedia şi Danemarca, într-un raport predat ONU.

“Nu am mai văzut așa ceva”. Nor uriaș de metan, deasupra Scandinaviei, după scurgerile de la Nord Stream
“Nu am mai văzut așa ceva”. Nor uriaș de metan, deasupra Scandinaviei, după scurgerile de la Nord Stream

După scurgerea de gaze din conductele Nord Stream 1 și 2, nivelul de metan înregistrat pe cerul Suediei și Norvegiei a atins cote record, potrivit rapoartelor citate de presa din cele două țări.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.