Scene de groază, în Venezuela. O mulțime înfometată ucide cu pietre o vacă. VIDEO

Vaca ucisa in Venezuela
YouTube

O filmare surprinsă în Venezuela a devenit virală pe rețelele de socializare. Astfel, în imagini pot fi văzute zeci de persoane care ucid o vacă cu bâte și cu pietre, în timp ce strigă că le este foame.

Incidentul a avut loc în satul pescăresc Palmarito din regiunea venezueleană Palmarito, într-una din zilele foarte zbuciumate la nivel național, marcate de proteste violente în urma cărora patru persoane au murit, scrie Daily Mail.

Astfel, în fimare pot fi văzute zeci de persoane care se năpustesc asupra animalului în timp ce strigă: „Ne e foame” și „Oamenii suferă.” Înarmați cu pietre și cu bâte, ei lovesc vaca până când aceasta se prăbușește la pământ.

După aceea, și mai mulți localnici se adună la locul respectiv, pentru a aștepta să se facă distribuția de carne.

„Suferă. Oamenii sunt înfometați”, spune cel care a surprins evenimentul.

Citește și
Pilule contraceptive
Numărul de nașteri în rândul adolescentelor, în creștere în Venezuela, din cauza crizei de pilule contraceptive
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Parlamentarul de opoziție Carlos Paparoni s-a folosit de acest prilej pentru a atrage atenția asupra situației disperate în care se află mulți venezueleni, din cauza măsurilor introduse de președintele Nicolas Maduro.

„Nu este aceasta calea. Acțiunile acestea vor distruge producția națională mult mai rapid și va cauza și mai multă sărăcie”, a spus Paproni.

Potrivit presei locale, zeci de vaci au fost măcelărite de mulțimi înfometate. Potrivit politicianului, numărul animalelor ucise pentru carne ar fi de 300.

Foametea a stârnit proteste în toată Venezuela. Astfel, patru persoane au murit și 10 au fost rănite, în ultimele zile, la un supermarket care avea făină, orez și ulei, pe care au încercat să-l jefuiască. De Crăciun, o femeie însărcinată a fost împușcată în timp ce aștepta la coadă să cumpere carne.

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Patru oameni ucişi în Venezuela, în timp ce încercau să facă rost de mâncare
Patru oameni ucişi în Venezuela, în timp ce încercau să facă rost de mâncare

Printre victime ar fi şi un copil, conform opozanţilor regimului.

Numărul de nașteri în rândul adolescentelor, în creștere în Venezuela, din cauza crizei de pilule contraceptive
Numărul de nașteri în rândul adolescentelor, în creștere în Venezuela, din cauza crizei de pilule contraceptive

Unul din patru copii născuți în Venezuela aparține unei mame minore, atrage atenția Fondul pentru Populație al Națiunilor Unite, care precizează că țara are cea mai mare rată de naștere în rândul adolescentelor din America Latină.

Gravidă împușcată mortal de un soldat, în timp ce stătea la coadă să cumpere mâncare, în Venezuela
Gravidă împușcată mortal de un soldat, în timp ce stătea la coadă să cumpere mâncare, în Venezuela

O tânără de 18 ani însărcinată din Venezuela a fost împușcată mortal de un soldat, în urma unui incident petrecut în timp ce mai mulți oameni se îmbulzeau pentru a primi carne de porc.

Un soldat a împușcat mortal o tânără însărcinată, care stătea la coadă să cumpere carne de porc, în Venezuela
Un soldat a împușcat mortal o tânără însărcinată, care stătea la coadă să cumpere carne de porc, în Venezuela

Un soldat din Garda Națională a fost arestat de autoritățile venezuelene, după ce a împușcat o tânără însărcinată, în timp ce aștepta la coadă să cumpere carne de porc.

Criza cărnii de porc a scos oamenii din Venezuela în stradă. Maduro: „Portugalia e de vină!”
Criza cărnii de porc a scos oamenii din Venezuela în stradă. Maduro: „Portugalia e de vină!”

Numeroase persoane au manifestat, joi, pe străzile din Venezuela, în semn de nemulțumire față de absența cărnii de porc din magazine, în prag de sărbători.

Recomandări
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct

Unul dintre principalii aliați europeni ai Ucrainei a declarat că ar putea cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, fabricate în SUA, din alte țări pentru a le trimite în Ucraina.

 

Scandal cu iz electoral. Un candidat la o primărie din Sibiu a fost bătut cu biciul de fratele edilului | VIDEO
Scandal cu iz electoral. Un candidat la o primărie din Sibiu a fost bătut cu biciul de fratele edilului | VIDEO

Scandal uriaș în localitatea Brădeni din juțelul Sibiu, după ce Dan Braga, candidatul PSD la primărie, a filmat în curțile familiei actualului edil, fără să-i ceară acordul acestuia.

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje de venit între săraci și bogați
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje de venit între săraci și bogați

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici în rândul populaţiei, potrivit unui Infografic Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România, care citează date Eurostat.