Rusia a respins condiţiile americane de prelungire a tratatul nuclear New START

Sergei Lavrov și Sergei Riabkov

Rusia a respins condiţiile impuse de Washington, apreciind că există şanse 'minime' de a prelungi tratatul New START cu SUA, ultimul pact major asupra armelor nucleare dintre cele două ţări.

Anunțul a fost făcut de ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, citat luni de Reuters, după ce Marshall Billingslea, emisarul special al SUA pentru controlul armamentelor, a declarat unui ziar rus că Moscova trebuie să accepte un acord cu Statele Unite privind prelungirea tratatului înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie.

„Bănuiesc că după realegerea preşedintelui Trump, dacă Rusia nu acceptă oferta noastră, taxa de intrare, după cum am spune în SUA, creşte”, a spus Billingslea într-un interviu pentru cotidianul Kommersant.

Condiţia enunţată de Billingslea reprezintă un ultimatum, a apreciat Riabkov, adăugând că astfel s-au redus şansele de a ajunge la orice fel de acord pentru prelungirea tratatului, care expiră în februarie anul viitor.

„Nu putem discuta în acest mod”, a spus ministrul rus, citat de TASS. Agenţia de presă RIA Novosti îl citează ca afirmând că şansele de a prelungi ultimul tratat de dezarmare dintre Rusia şi SUA sunt minime.

Citește și
soldati
Soldații de elită care se lasă foarte rar filmați s-au antrenat în estul Ucrainei. „E foarte tensionată situația aici”
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Tratatul New START, semnat în 2010, limitează numărul ogivelor nucleare strategice pe care Rusia şi SUA pot să le desfăşoare.

În cazul în care acest document de dezarmare nucleară nu va fi prelungit, va fi eliminat pilonul principal de menţinere a echilibrului armelor nucleare dintre cele două ţări, adăugând un nou element de tensiune în relaţia lor şi aşa încordată, notează Reuters.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Rusia a început exerciţiile strategice „Caucaz-2020”, inclusiv în Marea Neagră
Rusia a început exerciţiile strategice „Caucaz-2020”, inclusiv în Marea Neagră

Rusia a început luni exerciţiile strategice „Caucaz-2020”, la care participă peste 80.000 de persoane în centrele de antrenament din sudul Federaţiei Ruse, inclusiv în Marea Neagră, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia de presă TASS.

Soldații de elită care se lasă foarte rar filmați s-au antrenat în estul Ucrainei. „E foarte tensionată situația aici”
Soldații de elită care se lasă foarte rar filmați s-au antrenat în estul Ucrainei. „E foarte tensionată situația aici”

Pe fondul tensiunilor persistente din regiune, în ultimele zile, sute de militari britanici s-au antrenat în estul Ucrainei, practic în curtea din spate a Rusiei, alături de armata țării-gazdă.

Recomandări
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor România, care pare că a devenit un ghimpe în coasta sa.

Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie
Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie

Conform declarațiilor șefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, Rusia era conștientă încă din luna februarie de planurile pentru atacul terorist din Moscova, însă a ales să nu intervină.

 

 

 

 

 

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.