Donald Trump s-a razgandit in cazul zidului promis la granita. Nu mai vrea sa ii puna pe mexicani sa plateasca pentru el

Donald Trump

Echipa de tranzitie a presedintelui american ales, Donald Trump, a semnalat liderilor republicani din Congres ca ar prefera ca finantarea zidului la granita cu Mexicul sa fie facuta printr-un proces de creditare.

Procesul de creditare ar trebui sa inceapa cel tarziu in aprilie, potrivit oficialilor Casei republicanilor, conform CNN

Aceasta masura surprinde, avand in vedere ca una dintre principalele promisiuni ale lui Trump, in timpul campaniei, a fost cea care spunea ca va forta Mexicul sa plateasca pentru construirea zidului la granita. In octombrie, el a precizat pentru prima oara faptul ca Mexicul va rambursa Statelor Unite banii folositi pentru construirea zidului.

Desi cei din staff-ul lui Trump stiu ca acesta va avea autoritatea sa construiasca zidul, datorita unei legi aprobate de Bush in 2006, lipsa banilor este un impediment.

“Zidul nu a fost ridicat in timpul administratiei Obama, deci, cum autorizatia construirii lui a fost aprobata acum zece ani de zile, putem incepe sa ii indeplinim promisiunea pe care a facut-o Trump, in timpul campaniei, pentru a securiza granite”, a declarat, joi, Luke Messer, membru in Camera Reprezentantilor din partea republicanilor.

Citește și
Donald Trump
Donald Trump a reusit, printr-un mesaj postat pe Twitter, sa ii faca pe parlamentarii republicani sa renunte la o lege
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

El a mai adaugat: “E adevarat ca o sa coste mult, dar e vorba despre prioritati”, pretul estimat pentru constructive fiind undeva in jurul a 10 miliarde de dolari.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Donald Trump a avertizat o noua companie auto uriasa.
Donald Trump a avertizat o noua companie auto uriasa."Ori vor construi o uzina in SUA, ori vor achita o taxa vamala mare"

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a amenintat ca va impune o taxa vamala mare companiei Toyota daca va fabrica in Mexic vehicule destinate pietei americane.

Donald Trump a reusit, printr-un mesaj postat pe Twitter, sa ii faca pe parlamentarii republicani sa renunte la o lege
Donald Trump a reusit, printr-un mesaj postat pe Twitter, sa ii faca pe parlamentarii republicani sa renunte la o lege

Parlamentarii republicani au renuntat marti sa reduca puterile organismului independent insarcinat sa ancheteze incalcarile etice ale alesilor, reforma care fusese criticata de presedintele ales Donald Trump, relateaza AFP.

Mesaj controversat al lui Donald Trump de Anul Nou:
Mesaj controversat al lui Donald Trump de Anul Nou: "Au pierdut atat de rau incat nu mai stiu ce sa faca''

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a postat sambata pe Twitter urarile sale pentru Noul An, adresate inclusiv "numerosilor sai inamici", pe care totusi nu i-a nominalizat, relateaza AFP.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.