Putin și al-Sisi au semnat contractul de construire a primei centrale nucleare din Egipt

centrala nucleara agerpres
Agerpres

Egiptul şi Rusia au semnat, luni, contractul final care permite debutul lucrărilor de construcţie la prima centrală nucleară din Egipt, informează AFP şi Reuters.

Contractul, semnat luni la Cairo în prezenţa preşedinţilor Vladimir Putin şi Fattah al-Sisi, vine să consfinţească un acord interguvernamental semnat în luna noiembrie 2015 privind construcţia la Dabaa, nordul Egiptului, a unei centrale nucleare cu patru reactoare, fiecare cu o capacitate de 1.200 Megawaţi.

Compania rusă Rosatom a estimat luni că centrala nucleară care va fi construită în Egipt ar urma să coste până la 21 de miliarde de dolari, lucrările fiind prognozate să se finalizeze în 2028-2029. Conform termenilor acordului semnat în 2015, Rusia va acorda Egiptului un credit care va acoperi costurile lucrărilor de construcţie.

Preşedintele Rosatom, Alexei Likhachyov, a apreciat luni că împrumutul va acoperi 85% din costurile lucrărilor de construcţie iar compania rusă va asigura service-ul pentru cele patru reactoare timp de 60 de ani.

Egiptul intenţiona să construiască o centrală nucleară la Dabaa încă din anii '80, însă autorităţile de la Cairo au îngheţat acest proiect după dezastrul din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobâ

Citește și
centrala nucleara de la Cernavoda
Centrala nucleara de la Cernavoda ar putea avea probleme din cauza algelor de pe Dunare. Autoritatile monitorizeaza situatia
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Rusia și Turcia plănuiesc să lanseze primul reactor de la centrala nucleară Akkuyu
Rusia și Turcia plănuiesc să lanseze primul reactor de la centrala nucleară Akkuyu

Rusia și Turcia intenționează să lanseze primul reactor de la centrala nucleară Akkuyu, din Turcia, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin.

Centrala nucleara de la Cernavoda ar putea avea probleme din cauza algelor de pe Dunare. Autoritatile monitorizeaza situatia
Centrala nucleara de la Cernavoda ar putea avea probleme din cauza algelor de pe Dunare. Autoritatile monitorizeaza situatia

Inmultirea algelor le da batai de cap responsabililor centralei de la Cernavoda.

Incendiu la o centrala nucleara, aproape de centrul orasului Sankt Petersburg. De la ce a pornit focul
Incendiu la o centrala nucleara, aproape de centrul orasului Sankt Petersburg. De la ce a pornit focul

Un incendiu a izbucnit la o centrala nucleara plutitoare construita pe un santier naval in apropiere de centrul orasului Sankt Petersburg.

Modalitatea inedita folosita de conducerea unei centrale nucleare de a alege stagiare. Initiativa a starnit valuri de critici
Modalitatea inedita folosita de conducerea unei centrale nucleare de a alege stagiare. Initiativa a starnit valuri de critici

Conducerea unei centrale nucleare din Cehia a gasit o modalitate inedita pentru a alege noi stagiare: un concurs de bikini.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.