Primul deces provocat de o mașină autonomă. Uber a suspendat programul

×
Codul embed a fost copiat

O femeie a murit în urma rănilor suferite după ce a fost lovită de un vehicul al Uber care se conducea singur, în Arizona, a anunţat luni poliţia, citată de Reuters.

Compania a anunţat că a suspendat programul său pentru vehicule autonome în SUA şi Canada.

Accidentul din Tempe, Arizona, reprezintă primul deces provocat de un autovehicul care se conduce singur, în condiţiile în care numeroase astfel de maşini sunt în prezent testate pe glob, şi ar putea reprezenta un impediment pentru eforturile de a introduce rapid noua tehnologie în SUA, comentează Reuters.

La momentul accidentului, care s-a produs în noaptea de duminică spre luni, maşina era în modul autonom, dar la volan se afla un operator, a precizat poliţia din Tempe. Potrivit sursei citate, în maşină nu se aflau şi pasageri.

"Autovehiculul se îndrepta spre nord când o femeie, care nu se afla pe trecerea de pietoni, a traversat strada de la vest la est şi a fost lovită de vehiculul Uber", a precizat poliţia într-un comunicat.

Citește și
CES 2018
iLikeIT. Topul noutăților lansate la CES 2018, făcut de George Buhnici
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Un purtător de cuvânt al Uber Technologies Inc a declarat că această companie suspendă testele din America de Nord. Într-o postare pe Twitter, Uber a transmis condoleanţe şi a menţionat că compania cooperează pe deplin cu autorităţile.

Articol recomandat de sport.ro
A vrut să facă balet, dar a ajuns campioană în alt sport
A vrut să facă balet, dar a ajuns campioană în alt sport
Citește și...
Uber va lansa serviciul de livrare de mâncare UberEats şi în România
Uber va lansa serviciul de livrare de mâncare UberEats şi în România

Serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber a decis să îşi majoreze investiţiile în serviciile de livrare de mâncare.

iLikeIT. Topul noutăților lansate la CES 2018, făcut de George Buhnici
iLikeIT. Topul noutăților lansate la CES 2018, făcut de George Buhnici

Începutul de an a venit cu tehnologii spectaculoase. Vorbim, de pildă, despre motocicleta autonomă care răspunde la gesturi, tastatura transparentă şi flexibilă sau biroul care poate încărca orice dispozitiv. 

Pizza s-ar putea livra singură, fără a mai fi nevoie de un șofer. Cum va fi transportată
Pizza s-ar putea livra singură, fără a mai fi nevoie de un șofer. Cum va fi transportată

În curând, pizza ar putea să se livreze singură.

iLikeIT: tendintele anului 2017. Masina autonoma, robotul care invata jocurile eletronice si asistentul personal Google Home
iLikeIT: tendintele anului 2017. Masina autonoma, robotul care invata jocurile eletronice si asistentul personal Google Home

2017 este anul in care vom incepe sa vorbim tot mai des cu robotii.

Recomandări
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură la Consiliul județean Prahova.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.