Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Presedintele filipinez Rodrigo Duterte a amenintat oficialii guvernamentali corupti ca vor fi aruncati din elicopter

Rodrigo Duterte - AGERPRES

Presedintele filipinez Rodrigo Duterte a amenintat oficialii guvernamentali corupti ca vor fi aruncati din elicopter, avertizand ca el a mai aruncat oameni din zbor si nu are nicio retinere sa o faca din nou, relateaza Reuters.

Fostul procuror, cunoscut pentru temperamentul sau exploziv, a spus ca a aruncat un chinez suspectat de viol si crima dintr-un elicopter. “Daca esti corupt, te aduc cu elicopterul la Manila si te arunc din el. Am mai facut asta inainte, de ce nu as face-o din nou?”, a spus Duterte intr-un discurs rostit in fata victimelor celui mai recent taifun.

Amenintarea vine la numai cateva saptamani dupa ce a recunoscut ca a ucis oameni in timpul celor 22 de ani in care a fost primar al Davao City. El a insistat ca a fost vorba de operatiuni legitime ale politiei, inclusiv o luare de ostatici. Unii senatori l-au avertizat pe Duterte ca risca sa fie suspendat din functie pentru comentariile sale.

Presedintele a mai spus ca sase persoane arestate saptamana trecuta cu peste jumatate de tona de metamfetamine asupra lor au avut noroc ca nu se afla el la Manila. “Au avut noroc ca nu eram la Manila in acel moment. Daca as sti ca exista atat de mult shabu (metamfetamine – n.r.) intr-o casa, cu siguranta te-as ucide”, a afirmat el. „Sa nu dramatizam lucrurile, te voi impusca personal, daca nu o face nimeni altcineva”, a adaugat Duterte.

Nu este clar deocamdata cand si unde a avut loc incidentul cu elicopterul evocat de Duterte. Purtatorul sau de cuvant, Ernesto Abella, a sugerat ca este posibil sa nu se fi intamplat niciodata. „Sa spunem ‘legenda urbana’”, le-a spus Abella jurnalistilor, fara a da alte detalii.

 

 

Sursa: News.ro, Data publicarii: 29 Decembrie 2016
Citeste mai multe despre: Rodrigo Duterte, filipine,
Ultimele stiri
 
 
 
 
© 2017 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed