Percheziţii FBI la fostul şef de campanie al lui Trump. Ce căutau agenţii

Paul Manafort
Getty

Agenţii FBI au făcut în iulie percheziţii la locuinţa fostului manager de campanie al preşedintelui Trump

Agenţii FBI au făcut luna trecută percheziţii la o locuinţă din Alexandria, Virginia, deţinută de lobbyistul american Paul Manafort, care a condus în perioada iunie-august 2016 campania electorală a preşedintelui Donald Trump şi a participat la controversata întâlnire dintre Donald Trump Jr. şi avocata rusă Natalia Veselniţkaia, dezvăluie jurnaliştii Washington Post.

În acest sens, agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au utilizat un mandat pentru a ridica documente şi alte materiale, potrivit unor persoane apropiate de ancheta procurorului special Robert Mueller cu privire la amestecarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în încercarea de a înclina balanţa electorală spre Donald Trump.

Agenţii FBI s-au prezentat în zorii zilei de 26 iulie, fără nicio avertizare prealabilă, la locuinţa fostului manager al campaniei prezidenţiale republicane din Alexandria, situată în apropiere de Washington D.C.

Percheziţiile au avut loc înainte de răsărit şi după ce Paul Manafort s-a întâlnit voluntar cu reprezentanţii Comisiei de Informaţii din Senat, pentru a discuta despre controversata întâlnire pe care a avut-o cu un an în urmă cu avocata rusă Natalia Veselniţkaia - acuzată că ar avea legături cu Kremlinul.

Citește și
Donald Trump
Acuzat de legaturi cu Kremlinul, Paul Manafort, seful de campanie al lui Donald Trump, a demisionat
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Potrivit Washington Post, agenţii federali aveau un mandat cu aplicare largă şi au ridicat diverse documente din locuinţa lui Manafort.

Însă, pentru a obţine un mandat de percheziţii, anchetatorii au argumentat în faţa unui judecător federal că există indicii că Manafort nu are de gând să predea toate documentele cerute în cazul unei citaţii din partea Marelui Juriu, care a fost convocat de către procurorul special Robert Mueller în cazul anchetei cu privire la Rusia şi presupusele contacte dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Kremlinului.

În momentul percheziţiilor, fostul manager al campaniei republicane începuse deja să predea documente comisiilor din Senat şi Camera Reprezentanţilor, care investighează amestecarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Aceste percheziţii au reprezentat un semnal important, în sensul că Manafort nu se poate aştepta la un tratament blând sau la vreo curtoazie juridică din partea echipei lui Mueller.

Printre documentele ridicate de agenţii federali se numără şi materiale pe care Manafort le predase deja Congresului.

”Dacă FBI avea nevoie de documente, atunci ar fi putut să-l întrebe pur şi simplu pe Manafort, iar el urma să le predea”, a declarat un consilier apropiat de administraţia de la Casa Albă.

Un purtător de cuvânt al lui Manafort a confirmat percheziţiile, care au vizat una dintre locuinţele sale din Alexandria, Virginia.

Aliaţii fostului manager de campanie se tem că Mueller va încerca să construiască orice caz împotriva lui Manafort, chiar dacă acuzaţiile aduse nu au legătură cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în speranţa că-l va forţa pe acesta să ofere informaţii despre alţi apropiaţi ai preşedintelui Trump.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Seful campaniei electorale a lui Trump, platit cu milioane de aliatii lui Vladimir Putin. Cum a vrut sa ajute Kremlinul
Seful campaniei electorale a lui Trump, platit cu milioane de aliatii lui Vladimir Putin. Cum a vrut sa ajute Kremlinul

Lobbyistul Paul Manafort, care a condus timp de aproape 5 luni campania electorala a presedintelui Donald Trump, ar fi prestat servicii de consultanta politica in secret pentru un oligarh rus si pentru Viktor Ianukovici. 

Acuzat de legaturi cu Kremlinul, Paul Manafort, seful de campanie al lui Donald Trump, a demisionat
Acuzat de legaturi cu Kremlinul, Paul Manafort, seful de campanie al lui Donald Trump, a demisionat

Paul Manafort, seful de campanie al candidatului republican la presedintia SUA, Donald Trump, a demisionat, a anuntat vineri acesta din urma, la doua zile dupa ce si-a remaniat echipa de campanie.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.