OMS: „Nu vom scăpa de virus în acest an. Poate că nu-l vom eradica niciodată”

coronavirus
Shutterstock

Simplul fapt că pandemia de COVID-19 va intra într-o bună zi într-un stadiu endemic nu înseamnă că virusul nu va mai fi periculos, a avertizat marţi coordonatorul pentru situaţii de urgenţă din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP.

"Oamenii pun în opoziţie pandemia şi endemia, însă malaria endemică ucide sute de mii de oameni, HIV este endemic, violenţa endemică există în oraşele noastre", a declarat medicul Michael Ryan la un seminar organizat în format virtual în cadrul Forumului Economic Mondial.

"Endemic, în sine, nu înseamnă ceva bun, endemic înseamnă pur şi simplu că virusul este acolo pentru totdeauna", a adăugat el.

Apariţia variantei Omicron, care este mult mai contagioasă decât toate celelalte variante al noului coronavirus, dar care pare să provoace simptome mai puţin grave pentru persoanele vaccinate, a lansat dezbaterile despre trecerea de la pandemie, declarată la începutul anului 2020, la o formă endemică. Aceste dezbateri lasă să se subînţeleagă că virusul ar deveni mai puţin periculos.

"Nu vom scăpa de virus în acest an”

"Nu vom scăpa de virus în acest an. Poate că nu vom eradica niciodată acest virus. Virusurile care provoacă pandemii au tendinţa de a face parte din ecosistem", a adăugat Michael Ryan.

Citește și
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

"Putem însă să punem capăt urgenţei de sănătate publică la nivel internaţional (nivelul de alertă cel mai ridicat decretat de OMS - n.r.)", a explicat acelaşi specialist de la OMS, potrivit căruia "trebuie să ajungem la o rată de incidenţă cât mai mică posibil, cu un maximum de vaccinări, pentru ca nimeni să nu mai moară".

"Atunci va fi sfârşitul urgenţei de sănătate publică şi va fi sfârşitul pandemiei", a precizat Michael Ryan.

Acelaşi oficial de la OMS a evocat, de asemenea, posibilitatea ca pe viitor cele trei sau patru injecţii cu vaccinuri anti-COVID-19 să fie considerate drept numărul normal de doze pentru a evita formele cele mai severe de COVID-19.

Cu excepţia vaccinului produs de Johnson&Johnson, toate celelalte vaccinuri anti-COVID-19 sunt recomandate să fie administrate în două doze în schemele lor iniţiale, însă cea de-a treia doză, denumită supra-rapel sau "booster", este ferm recomandată de OMS de când varianta Omicron s-a răspândit în lumea întreagă.

"Nu vom mai numi (aceste injecţii) doze 'booster'. Considerăm doar că trei sau patru doze sunt necesare pentru a face să se nască această imunitate durabilă şi robustă care vă protejează de spitalizare şi de deces pentru o lungă perioadă", a subliniat acelaşi reprezentant al OMS.

Pandemia ''este departe de a se fi terminat'', Varianta Omicron nu este blândă şi pot să mai apară altele

Pandemia ''este departe de a se fi terminat'', a avertizat marţi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dezaprobând în acelaşi timp ideea că varianta Omicron a coronavirusului este una blândă, relatează AFP.

''Omicron continuă să se răspândească pe planetă (...) Nu vă păcăliţi, Omicron provoacă spitalizări şi decese, şi chiar cazurile mai puţin grave sufocă sistemele de sănătate!'', a atenţionat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la o conferinţă de presă la Geneva.

''Această pandemie este departe de a se fi terminat şi, ţinând cont de creşterea incredibilă a Omicron în lume, este probabil să apară noi variante'' ale coronavirusului SARS-CoV-2, a subliniat directorul general al OMS.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a estimat săptămâna trecută că varianta Omicron ar putea transforma COVID-19 într-o boală endemică, cu care lumea va putea să trăiască. ''Odată cu creşterea imunităţii în populaţie - iar odată cu Omicron va exista mai multă imunitate naturală, în plus faţă de vaccinare -, vom avansa rapid către un scenariu care va fi mai apropiat de endemicitate'', a apreciat Marco Cavaleri, directorul pentru strategie de vaccinare al EMA.

Însă directorul general al OMS se arată mai prudent şi atrage atenţia încă o dată că varianta Omicron nu este blândă. ''Probabil că, în medie, Omicron este mai puţin gravă, dar povestea că este o boală uşoară e înşelătoare, dăunează răspunsului global (împotriva pandemiei) şi costă tot mai multe vieţi'', a remarcat Tedros, care s-a arătat preocupat în special de cazul ţărilor cu rate reduse ale vaccinării, acestea fiind mai predispuse la un număr mare al formelor grave de boală.

''În unele ţări, cazurile de COVID-19 par să fi atins un vârf, ceea ce creează speranţa că partea cea mai rea a acestui val a trecut, dar deocamdată nicio ţară nu a depăşit această problemă'', a concluzionat directorul general al OMS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Răsturnare de situație în cazul femeii care și-a dus unchiul mort la bancă, să ia un credit de 3.000 de euro
Răsturnare de situație în cazul femeii care și-a dus unchiul mort la bancă, să ia un credit de 3.000 de euro

Caz ieșit din comun, în Brazilia. O femeie de 42 de ani și-a adus unchiul mort la bancă, încercând, chipurile, să-l facă să semneze pentru un credit de 3.000 de euro.

 

 

 

Descoperire neobișnuită într-un oraș din Serbia. „Cântărește 1.000 de kilograme”
Descoperire neobișnuită într-un oraș din Serbia. „Cântărește 1.000 de kilograme”

Un cartier din Nis, oraş aflat în sudul Serbiei, va fi evacuat duminică pentru a permite ridicarea unui proiectil al NATO descoperit în această zonă, a anunţat vineri departamentul pentru situaţii de urgenţă al oraşului sârb.

 

Alertă la Paris. Un bărbat a amenințat că se aruncă în aer în sediul Consulatului Iranului. Ce a descoperit poliția
Alertă la Paris. Un bărbat a amenințat că se aruncă în aer în sediul Consulatului Iranului. Ce a descoperit poliția

Un bărbat s-a baricadat într-o clădire a Consulatului Iranului la Paris, în arondismentul al XVI-lea, dezvăluie postul Europe1, o informaţie confirmată de poliţie.  

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.