OMS: Tulpina indiană de Covid-19 e mai contagioasă și poate reduce eficacitatea vaccinurilor

india

Tulpina de Covid-19 descoperită în India este mai contagioasă şi prezintă caracteristici care ar putea reduce eficienţa vaccinurilor, contribuind la accelerarea epidemiei în India, a avertizat sâmbătă responsabila ştiinţifică a OMS, Soumya Swaminathan.

India a înregistrat sâmbătă, pentru prima dată, un bilanţ de 4.000 de decese din cauza COVID-19 în 24 de ore şi peste 400.000 de noi contaminări, însă experţii estimează că datele oficiale sunt cu mult subevaluate, conform AFP.

Într-o discuţie cu AFP, Swaminathan, medic pediatru şi cercetătoare indiană, a declara că varianta B.1.617, care a fost depistată pentru prima dată în India în luna octombrie, a fost indiscutabil un factor de accelerare a epidemiei scăpate de sub control în această ţară.

Această tulpină ar putea fi inclusă de OMS pe lista tulpinilor considerate mai periculoase decât varianta originală a virusului având în vedere gradul mai ridicat de contagiune, capacitatea acestora de înfrânge protecţia oferită de vaccinare şi rata mortalităţii în rândul pacienţilor infectaţi, a precizat cercetătoarea.

Varianta B.1.617 ''prezintă mutaţii care sporesc contagierile şi care pot totodată potenţial să o facă rezistentă la anticorpii dezvoltaţi graţie vaccinării sau în urma unei contaminări naturale'', a explicat ea.

Citește și
Alertă în Asia. Zona în care una din două persoane testate este pozitivă cu Covid-19
Alertă în Asia. Zona în care una din două persoane testate este pozitivă cu Covid-19
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Însă această variantă nu poate fi considerată singura responsabilă pentru creşterea spectaculoasă a cazurilor în India, care pare să fi lăsat garda jos prea devreme, permiţând ''adunări masive de persoane'', a mai spus ea.

Într-o ţară vastă precum India, contaminărilor se pot produce fără prea mult zgomot timp de mai multe luni. ''Aceste prime semne au fost ratate până când (contagierile) au ajuns la un punct de unde creşterea a fost verticală''.

Pentru moment, este foarte dificil să luptăm împotriva virusului ''întrucât epidemia vizează mii de persoane şi se multiplică cu o viteză foarte dificil de stopat'', a mai precizat Swaminathan, avertizând că doar vaccinarea nu va fi suficientă pentru a recăpăta controlul asupra situaţiei.

India, care este cel mai mare producător mondial de vaccinuri, nu a imunizat cu ambele doze decât 2% din populaţia sa de 1,3 miliarde de locuitori.

''Va dura luni, dacă nu cumva ani pentru a atinge o rată de 70-80%'' de populaţie imunizată, potrivit cercetătoarei.

În viitorul apropiat, va trebui să ne bazăm pe măsurile sociale şi sanitare deja testate şi aprobate pentru a stopa epidemia, a avertizat aceasta.

Amploarea epidemiei în India creşte riscul apariţiei unor noi variante încă şi mai periculoase.

''Cu cât virusul se multiplică, se răspândeşte şi se transmite, cu atât mai mult riscul de a produce mutaţii de a se adapta'' creşte, a subliniat cercetătoarea. ''Variantele care acumulează un număr semnificativ de mutaţii pot în cele din urmă să devină rezistente la vaccinurile de care dispunem în prezent''.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Mucormicoza: „ciuperca neagră” care mutilează pacienții Covid din India
Mucormicoza: „ciuperca neagră” care mutilează pacienții Covid din India

Sâmbătă dimineață, Akshay Nair, medic oftalmolog urma să intre în blocul operator, pentru a interveni chirurgical la o tânără în vârstă de 25 de ani. Fata scăpase de infecția cu Covid în urmă cu trei săptămâni, scrie BBC.

Alertă în Asia. Zona în care una din două persoane testate este pozitivă cu Covid-19
Alertă în Asia. Zona în care una din două persoane testate este pozitivă cu Covid-19

Covid-19 face ravagii în statul indian Goa. Una din două persoane testate aici este pozitivă. Din acet motiv, autoritățile au luat o decizie radicală, informează CNN.

Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la un parc safari din India
Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la un parc safari din India

Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la Etawah Safari Park, în statul indian Uttar Pradesh, au anunţat reprezentanţi ai parcului, potrivit CNN.

În mijlocul crizei sanitare, premierul Indiei vrea să folosească banii statului pentru a-și renova reședința
În mijlocul crizei sanitare, premierul Indiei vrea să folosească banii statului pentru a-și renova reședința

De la o zi la alta, statisticile oficiale adăugă sute de mii de cazuri noi de COVID în India. După un nou record, de 414 mii de infectări, India a depăşit pragul de 21 de milioane de cazuri.

Recomandări
Ce ar fi cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce ar fi cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar ar fi cerut și garanții.

Israelul a bombardat din nou Fâșia Gaza, într-unul dintre cele mai puternice atacuri
Israelul a bombardat din nou Fâșia Gaza, într-unul dintre cele mai puternice atacuri

Israelul a bombardat în timpul nopţii de luni spre marți nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni.

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce a aflat de Firea: ”Într-o societate normală .. nu ar mai trebui să deschidă gura”

Primarul general Nicuşor Dan este de părere că bătălia electorală pentru câștigarea Primăriei Capitalei în 2024 se va da între el şi Cristian Popescu Piedone.