Panică de teama unui atentat la Londra. Doi bărbați s-au predat poliției după incidentul de vineri

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbați de 21 și 40 de ani s-au prezentat la poliție, sâmbătă, după incidentul care a provocat panică, vineri, la Londra, informează BBC.

Zvonul unor focuri de armă trase la metrou s-a răspândit în mulţimea aflată la cumpărături de Black Friday, pe celebra arteră Oxford Street. Londonezii, care au trăit recent coşmarul unor atacuri teroriste, au evacuat staţia de metrou, iar cei aflaţi la cumpărături s-au refugiat în magazine. 16 oameni au fost răniţi uşor în haosul creat.

Haosul s-a dezlănţuit în jurul orei locale 16:30, 18:30 ora României. Cineva a anunţat poliţia că a auzit focuri de armă la intrarea în staţia de metrou Oxford Circus şi pe Oxford Street, arteră înţesată de magazine. Fiind Black Friday, locul era chiar mai aglomerat ca de obicei. Panica s-a răspândit ca un fulger în mulţime.

Când au văzut oameni alergând speriaţi, cei care se aflau la cumpărături au început, la rândul lor, să fugă, deşi nimeni nu ştia exact ce se întâmplă.

Unii au căutat refugiu în magazinele, care, apoi, şi-au închis porţile, ca să îi protejeze pe cei din interior.

Citește și
politie germania terorism
Șase sirieni, arestați în Germania pentru apartenență la ISIS și plănuirea unui atentat
„Ei sunt ruşinea Rusiei. Și-au vândut sufletul și conștiința”. Interzis în Rusia lui Putin, părintele rockului alternativ sovietic vine la București

În tot acest timp, poliţia metropolitană, dar şi unităţi antitero soseau la faţa locului. Oamenii au urmărit înspăimântaţi cum agenţi SWAT cu armele la vedere verifică staţia de metrou, străzile din împrejurimi şi magazinele. Intervenţia s-a derulat ca în cazul unei suspiciuni de atac terorist.

La o oră şi jumătate de la primul apel de urgenţă, poliţiştii au anunţat că nu au găsit vreo victimă sau dovezi că s-ar fi tras focuri de armă. Prin urmare, oamenii au fost lăsaţi să părăsească magazinele. În scurt timp, două staţii de metrou care fuseseră închise şi-au redeschis porţile.

Autorităţile au anunţat că totul a pornit de la un conflict între doi bărbaţi, care au avut o altercaţie pe peronul de la metrou.

Poliţia britanică a dat publicităţii imagini cu indivizii, anunţând că ar vrea să-i audieze pe cei doi.

londra

londra

Prinţul William şi ducesa Kate au refuzat să-şi contramandeze prezenţa la o reprezentaţie de teatru, foarte aproape de locul unde s-a declanşat alerta, dar au ajuns cu o întârziere de o oră la eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Atentat sinucigaş în Pakistan: cel puțin patru morți și zeci de răniți
Atentat sinucigaş în Pakistan: cel puțin patru morți și zeci de răniți

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte 19 au fost rănite, sâmbătă, într-un atentat sinucigaş în Quetta, capitala Balucistanului.

Șase sirieni, arestați în Germania pentru apartenență la ISIS și plănuirea unui atentat
Șase sirieni, arestați în Germania pentru apartenență la ISIS și plănuirea unui atentat

Poliția germană a arestat marți șase cetățeni sirieni suspectați de apartenență la gruparea jihadistă Statul Islamic și de pregătirea unui atac pe teritoriul german, cu ajutorul armelor sau al explozivilor.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.