SUA inceteaza negocierile cu Kremlinul privind situatia din Siria. "Toata lumea a ajuns la capatul rabdarii cu Rusia"

Obama si Putin la G20 - AFP/Getty

Statele Unite ale Americii au suspendat negocierile bilaterale cu Rusia in ceea ce priveste situatia din Siria, a anuntat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, John Kirby, citat de Reuters.

"Statele Unite isi suspenda participarea in negocierile bilaterale cu Rusia pe care le-am pornit pentru a ajunge la un nou acord de incetare a ostilitatilor", a spus Kirby. "Nu a fost o decizie luata cu usurinta", a adaugat el.

'Toata lumea a ajuns la capatul rabdarii cu Rusia. Nu mai exista nimic despre care Statele Unite si Rusia sa poata vorbi' cu privire la Siria, a comentat John Kirby, citat de AFP, vorbind despre o situatie 'tragica'.

Rusia 'nu a reusit sa-si respecte propriile angajamente', mai ales in domeniul umanitar, si a fost 'incapabila sa se asigure' ca regimul sirian inceteaza bombardamentele, asa cum a fost stabilit pe 9 septembrie, a explicat purtatorul de cuvant.

'Dimpotriva, Rusia si regimul sirian au ales sa continue o cale militara', a adaugat Kirby.

Citește și
obama, putin
Rusia, acuzata la ONU de crime de razboi. Ambasador american: "Ceea ce face nu este antiterorism, este barbarie"
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Potrivit aceluiasi comunicat, SUA renunta si la centrul de coordonare militara comun cu Rusia vizand combatarea gruparilor jihadiste, prevazut in acordul americano-rus. In consecinta, isi vor retrage personalul care fusese desfasurat in vederea unei posibile infiintari a acestui centru.

Cu toate acestea, 'pentru a asigura securitatea personalului militar si a permite lupta impotriva Daesh, (SUA) vor continua sa utilizeze canalul de comunicare stabilit cu Rusia' in cadrul mecanismului de deconflictualizare, care vizeaza evitarea unor incidente intre avioane ale celor doua parti, mai indica Departamentul de Stat.

SUA si Rusia se acuza reciproc de responsabilitate pentru esecul armistitiului, in contextul in care raidurile aeriene ruse si siriene au fost reluate cu intensitate de 11 zile asupra partii rebele a orasului Alep. Aceste lovituri au distrus complet luni cel mai mare spital din sectorul controlat de rebeli al Alepului.

Rusia respinge acuzatiile SUA privind raspunderea pentru suspendarea negocierilor

Statele Unite incearca sa dea vina pe Rusia pentru suspendarea cooperarii in vederea unui armistitiu in Siria, a acuzat luni ministerul rus de Externe, potrivit presei locale preluate de Reuters.

Purtatoarea de cuvant a diplomatiei ruse, Maria Zaharova, a adaugat ca Washingtonul nu si-a indeplinit obligatii esentiale din acordul cu Moscova asupra armistitiului, in timp ce Rusia a facut in ultimele zile pasi pentru sustinerea acestei intelegeri.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Pentagonul critica Rusia pentru investitiile in arme nucleare:
Pentagonul critica Rusia pentru investitiile in arme nucleare: "E mai periculoasa decat URSS in timpul Razboiului Rece"

Seful Pentagonului, Ashton Carter, a criticat luni investitiile Rusiei in "noile arme nucleare", denuntand "gesticulatia nucleara" a Moscovei, informeaza portalul 20Minutes.

Rusia, acuzata la ONU de crime de razboi. Ambasador american:
Rusia, acuzata la ONU de crime de razboi. Ambasador american: "Ceea ce face nu este antiterorism, este barbarie"

 Statele Unite au acuzat Rusia de "barbarie" in Siria, in cadrul unei sedinte a Consiliului de Securitate al ONU convocate duminica de SUA, Regatul Unit si Franta, transmite Reuters.

La 7 zile de la semnarea acordului, armata siriana anunta incetarea armistitiului. Avioanele au reinceput bombardamentele
La 7 zile de la semnarea acordului, armata siriana anunta incetarea armistitiului. Avioanele au reinceput bombardamentele

 Armata siriana a anuntat luni sfarsitul perioadei de sapte zile de incetare a focului decretate pe 12 septembrie in urma acordului convenit intre Rusia si SUA, transmit AFP si Reuters.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul a atacat Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.