VIDEO si FOTO. Cel putin 15.000 de simpatizanti ai Partidului Comunist din Republica Moldova au participat sambata la un miting in Chisinau, cerand demisia Guvernului "pro-occidental".
In fruntea coloanei a fost liderul comunist, Vladimir Voronin, insotit de fiul sau, Oleg Voronin, si cativa deputati. Marsul comunistilor a fost un adevarat punct de atractie pentru trecatori, care se opreau din drum pentru a vedea multimea cu drapele rosii si pentru a face poze.
Ajunsi in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, fruntasii PCRM s-au intrecut in acuzatii la adresa aliantei de guvernare. Liderul comunist a fost intampinat pe scena cu urale.
Desi strigau cu ardoare lozinci anti-alianta si fluturau drapele rosii, multi dintre tinerii veniti la manifestatie, nu prea stiau de ce se afla acolo, potrivit Pro TV Chisinau. Intr-un final, protestatarii au votat o rezolutie. Partidul Comunistilor organizeaza periodic proteste de aproximativ o luna.
Protestatarii au participat la un mars pe strazile capitalei, exprimandu-si frustrarea fata de Alianta pentru Integrare Europeana (AIE) aflata la putere, pe care comunistii o considera prea prooccidentala. "Tara este condusa de la Bruxelles, din SUA si de la Bucuresti", a declarat deputatul comunist Iurie Muntean, citat de RFE/RL, potrivit Mediafax.
Actuala coalitie guvernamentala se afla la putere din 2009, cand i-a infrant pe comunisti in alegeri. Cei 120 de deputati din cadrul Parlamentului moldovean urmeaza sa aleaga viitorul sef al statului la 16 decembrie. "Jos Alianta", "Jos Filat", "Mars afara", au scandat, in Piata Marii Adunari Nationale, manifestanti veniti din intreaga tara, in frunte cu Vladimir Voronin, liderul formatiunii, potrivit Info-Prim Neo.
Coloana de manifestanti, care se intindea de la Academia de stiinte a Republicii Moldova si pana la Gara, a pornit in mars spre sediul Guvernului, unde s-a desfasurat primul Congres Civic National al PCRM. Circulatia rutiera pe bulevardul Stefan cel Mare a fost suspendata, iar pe mai multe strazi din capitala au avut loc blocaje rutiere.
In discursul sau, Voronin a declarat ca ziua in care are loc congresul nu este intamplatoare. La 10 decembrie se marcheaza Ziua Internationala a Drepturilor Omului, drepturi care nu sunt respectate de guvernanti, a apreciat liderul comunist citat de Info-Prim Neo.
"Se incalca drepturile tuturor, chiar si ale copiilor care nu s-au nascut. Sunt incalcate drepturile tuturor, indiferent de starea sociala sau de varsta", a declarat Voronin. "Noi am vazut ce s-a intamplat acum 20 de ani. Pe 8 decembrie s-au implinit 20 de ani de cand (...) s-a semnat un document (...) pentru a destrama mareata URSS", a continuat acesta, in fata participantilor.
Deputatul comunist Iurie Muntean a criticat dur AIE, acuzand Guvernul de cresterea preturilor, amplificarea fenomenului infractional si o situatie economica dificila. "Au facut in asa fel incat tara sa fie condusa de la Bruxelles, din SUA si de la Bucuresti si naiba mai stie de unde. Asta am vrut noi? Alianta a facut in asa fel incat sa putem livra pe piata UE trei saci de grau, doi saci de zahar si cateva tipuri de vin fara aplicarea taxelor vamale", a subliniat el.
De asemenea, deputatul PCRM Sergiu Sarbu a apreciat ca in Piata Marii Adunari Nationale au fost aproximativ 50.000 de persoane, insa comandantul Politiei din Chisinau a declarat ca nu detine "date" despre numarul participantilor.
exemplu newsletter
REMEMBER CERNOBIL. 26 de ani de la cel mai grav accident nuclear
Blestemul numarului 11. Cutremure, catastrofe, atentate, coincidente
ALEGERI FRANTA 2012. Sondaje: Distanta dintre Hollande si Sarkozy s-a redus la patru procente
VIDEO. Britanicii sunt revoltati: "Argentinienii danseaza pe mormintele noastre"
Cosmarul unui barbat care s-a trezit cu 200 de milioane de euro in cont. "Mai bine nu faceam nimic"
Panica in Marea Britanie. Soferii se bat pentru benzina, dupa ce guvernul a lansat un zvon alarmant
Operatii pe cord deschis in premiera nationala la Timisoara.
Licitatie cu cantec. Apartamentele vandute ieftin de Fiscul aradean nu pot fi vazute de interesati
Profesorul care a batut un elev in fata clasei, minus 15% la salariu. Ce alte pedepse risca
Soarta a 20.000 de angajati ai MAI se decide joi, in sedinta CSAT de la Cotroceni
Comentarii(18)