Melania Trump, cel mai popular membru al familiei prezidențiale din SUA

×
Codul embed a fost copiat

La un an de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, prima-doamnă este mai populară decât preşedintele. Melania Trump are o cotă de popularitate de 47%, cu şapte procente mai mare decât a soţului ei.

Asta deşi nu şi-a conturat încă foarte precis rolul la Casa Albă. Melania este o soţie de preşedinte unică în istoria modernă a Americii: imigrantă, fost model şi a treia soţie a preşedintelui.

Melania Trump nu s-a mutat la Casa Albă odată cu soţul ei, ci abia în luna iunie. A preferat să rămână cu fiul ei la New York până la terminarea anului şcolar. O decizie fără precedent, care nu a făcut decât să adâncească misterul din jurul ei.

Kate Anderson Brower, scriitoare: "În termeni moderni, e cea mai discretă primă-doamnă pe care am văzut-o. Nu cred că e timidă, a şi spus că nu e, dar cred că ţine la intimitatea ei."

A intrat în lumina reflectoarelor abia în luna mai, cu ocazia primei vizite peste hotare în care l-a însoţit pe preşedinte. Atunci a câştigat admiraţia presei mondiale cu eleganţa ei şi încrederea în sine.

Citește și
Donald Trump si Melania de Halloween
Halloween. Donald Trump și Melania au impărțit dulciuri, la Casa Albă
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Connie Wang, jurnalist de modă: "Poartă Dolce and Gabbana tot timpul. Îi plac mult designerii europeni. Dior, de exemplu, Valentino. Şi designerii americani pe care îi poartă sunt de acelaşi calibru când e vorba de lux. Poartă mult Calvin Klein, The Row, Ralph Lauren. Jachetele ei costă în general cel puţin 1.500 de dolari, pantofii cel puţin 700 de dolari."

Abia după ce s-a mutat la Washington şi-a început tranziţia de la viaţa de fost model, soţie de miliardar şi mamă, la cea de primă-doamnă.

Melania Trump, prima-doamnă a Statelor Unite: "E o onoare să fiu prima-doamnă a Statelor Unite. Am avut un an plin şi ne place să locuim la Washington. E o viaţă foarte interesantă, sunt multe lucruri de făcut, multe responsabilităţi, dar asta înseamnă să fii prima-doamnă."

Şi a decis să îşi folosească rolul pentru a promova drepturile copiilor.

Melania Trump, prima-doamnă a Statelor Unite: "Niciun copil n-ar trebui să fie vreodată flămând, hărţuit, speriat, terorizat, intimidat, izolat sau temător şi fără să aibă pe nimeni să-l ajute."

Cu un soţ lipsit de răbdare şi nu tocmai diplomat, Melania Trump a trebuit să fie jumătatea plină de compasiune a cuplului prezidenţial. Am văzut-o stând de vorbă cu copii la rostogolitul ouălor de Paşte, la graţierea curcanului de Ziua Recunoştinţei şi decorând Casa Albă de Crăciun. A avut însă şi momente nu tocmai de lăudat. De exemplu, a fost ţinta unor ironii nemiloase pentru că a mers să viziteze o zonă inundată purtând pantofi cu toc cui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Donald Trump, criticat după ce și-a lăsat soția și fiul în ploaie, iar el a stat sub umbrelă
Donald Trump, criticat după ce și-a lăsat soția și fiul în ploaie, iar el a stat sub umbrelă

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este aspru criticat după ce a fost fotografiat protejându-se de ploaie cu o umbrelă, în timp ce Melania și fiul său Baron merg în spatele său prin ploaie.

Halloween. Donald Trump și Melania au impărțit dulciuri, la Casa Albă
Halloween. Donald Trump și Melania au impărțit dulciuri, la Casa Albă

Halloween. Donald şi Melania Trump au avut câteva mii de invitaţi la Casa Albă, în ajunul sărbătorii de Halloween, cărora le-au împărţit dulciuri şi cu care s-au fotografiat, potrivit The Telegraph.

Melania, ironizată din cauza lui Donald Trump, în lupta pentru eradicarea hărțuirii
Melania, ironizată din cauza lui Donald Trump, în lupta pentru eradicarea hărțuirii

În plin scandal pe tema abuzurilor sexuale din lumea filmului

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.