Maia Sandu: „Rusia vrea să instaleze la Chişinău o guvernare prorusă obedientă. Putem face faţă acestor presiuni”

Maia Sandu
Getty

Rusia nu renunţă la ideea preluării puterii în Republica Moldova şi acţionează prin diferite mijloace ale războiului hibrid pentru a-şi instala la Chişinău o guvernare prorusă obedientă, a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

Potrivit Maiei Sandu, datorită eroismului armatei ucrainene linia frontului este acum departe de frontiera moldo-ucraineană, iar pericolul implicării Republicii Moldova în război este minim. Însă, în lipsa unui pericol militar iminent, Republica Moldova se confruntă cu elementele unui război hibrid.

Sunt încercări din partea Federaţiei Ruse de a submina guvernarea, de a răsturna guvernarea şi avem mai multe probe în acest sens. Rusia încearcă să-şi pună la Chişinău o guvernare prorusă, astfel încât să poată să folosească Republica Moldova inclusiv împotriva Ucrainei, aşa cum face în cazul Belarusului. Am auzit declaraţiile de la Kremlin precum că vor amplasa arme nucleare pe teritoriul Belarus. Exact asta îşi doreşte Rusia şi în cazul Republicii Moldova, doar că astăzi Republica Moldova are o guvernare independentă care lucrează pentru binele cetăţenilor şi de aceea nu poate fi folosită, aşa cum ar fi fost folosită o guvernare prorusă”, a declarat preşedinta Republicii Moldova, în cadrul unei emisiuni, informează IPN şi Deschide.md, citate de Agerpres.

Potrivit Maiei Sandu, Rusia nu renunţă la ideea reîntoarcerii Republicii Moldova în sfera sa de influenţă şi acţionează, prin intermediul politicienilor proruşi de la Chişinău, pentru a destabiliza situaţia din republică.

Maia Sandu a dat asigurări că persoanele care servesc intereselor Rusiei vor fi identificate, iar pentru a realiza acest lucru este necesară consolidarea capacităţilor Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS).

Citește și
maia sandu
Preşedinta Maia Sandu a promulgat legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Aceste încercări de destabilizare pun presiune pe instituţiile noastre, creează disconfort, dar noi am demonstrat că putem face faţă acestor presiuni. Cetăţenii şi-au ales această guvernare şi doar cetăţenii, la alegeri, pot schimba lucrurile dacă vor. Nu este treaba Federaţiei Ruse şi nu vom permite Kremlinului să se amestece în treburile noastre interne. E clar că acei care lucrează pentru Moscova o fac pe bani şi asta este alegerea lor. Odată ce au luat bani de la Kremlin, nu este atât de uşor să-şi recâştige libertatea. Avem instituţii care documentează aceste cazuri, încercăm să consolidăm pârghiile acestor instituţii, inclusiv prin modificarea cadrului legal pentru SIS. Dar ca să vedem finalitate trebuie să funcţioneze toate instituţiile. Unele instituţii se reformează, altele opun rezistenţă, şi mă refer la sistemul judecătoresc”, a mai spus preşedinta Republicii Moldova.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Parlamentului de la Chişinău se regăsesc proiectele de lege privind reformarea Serviciului de Informaţii şi Securitate. Dacă proiectele vor fi aprobate şi vor intra în vigoare, SIS va obţine prerogativa de a intercepta, fila, instala dispozitive de supraveghere a persoanei în lipsa unui mandat din partea judecătorului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Maia Sandu, după întrevederea cu Nicolae Ciucă: Suntem recunoscători pentru sprijin. România va rămâne alături de noi
Maia Sandu, după întrevederea cu Nicolae Ciucă: Suntem recunoscători pentru sprijin. România va rămâne alături de noi

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu s-a întâlnit, joi, la Chişinău, cu premierul României Nicolae Ciucă.

 

Preşedinta Maia Sandu a promulgat legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română
Preşedinta Maia Sandu a promulgat legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că a promulgat, miercuri, Legea care confirmă că limba stat este cea română.

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Ce s-a întâmplat vineri la Chișinău
Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Ce s-a întâmplat vineri la Chișinău

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat vineri că a convocat Consiliul Suprem de Securitate pentru luni "în legătură cu situaţia excepţională din justiţie".

Maia Sandu a depus declarația de avere pentru anul 2022. Ce salariu are și ce bunuri deține DOCUMENT
Maia Sandu a depus declarația de avere pentru anul 2022. Ce salariu are și ce bunuri deține DOCUMENT

Maia Sandu a cheltuit în ultimul an circa 1.700 de dolari și echivalentul a 1.400 de lei, potrivit ultimei declarații de avere depuse de președinta Republicii Moldova.  

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.