Maia Laguta, candidat la alegerile prezidentiale in Republica Moldova, s-a pozat in costum de baie: "Sa vada ca nu sunt baba"

Maia Laguta

Maia Laguta este singurul candidat la alegerile prezidentiale din Republica Moldova care nu are panouri electorale si nici spoturi electorale in presa audio-video.

In schimb, activista se promoveaza intens pe Facebook.

Conform ProTV Chisinau, Laguta a postat pe pagina sa mai multe poze cu ea in costum de baie.

Iar candidata la functia de presedinte al Republicii Moldova are si o explicatie:

"Ani la rand ma murdareau, ma numeau o baba strasnica. Eu am luat si am plasat, sa vada ca nici pe de aproape nu sunt baba. Minte sanatoasa, intr-un corp sanatos!" - a declarat Laguta.

Citește și
Chiril Gaburici
Chiril Gaburici, premierul Republicii Moldova, si-a anuntat demisia cu doua zile inainte de alegerile locale
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Cine este Maia Laguta

Conform portalului alegeri.md, Maia Laguta s-a nascut la 3 mai 1954 in satul Balatina, raionul Glodeni din Republica Moldova si a absolvit scoala Teatrala “B. Sciukin” din Moscova, URSS.

A fost jurnalist de televiziune si radio, apoi regizor intr-o companie privata. De asemenea, a activat in calitate de antrenor la Clubul sportiv “Dinamo” si a ocupat functia de vicedirector al Centrului de protectie a drepturilor consumatorului.

In iunie 2011 a participat la alegerile generale locale in calitate de candidat la functia de primar al municipiului Chisinau, fiind desemnata de Partidul “Patriotii Moldovei”

In prezent, este presedinte al Asociatiei Obstesti “Salvgardare”.

Alegeri prezidentiale in Republica Moldova

Conform hotararii Comisiei Electorale Centrale din Chisinau, citata de Agerpres, in total vor fi tiparite 3. 132. 427 de buletine de vot pentru alegerile prezidentiale din 30 octombrie.

Astfel, 2.379.883 de buletine de vot (adica 76%) vor fi in limba romana, iar 751.344 (24%) in limba rusa.

Pentru municipiul Chisinau urmeaza a fi tiparite 649.461 de exemplare, inclusiv 433.289 in limba romana si 216.172 in limba rusa.

Dupa retragerea lui Andrei Nastase /Partidul Platforma 'Demnitate si Adevar' (PPDA)/ in favoarea Maiei Sandu /Partidul Actiune si Solidaritate (PAS)/ si excluderea din cursa electorala a Innei Popenco, candidata partidului 'Ravnopravie' (condus de primarul de Orhei, Ilan Sor), 10 candidati au ramas in cursa pentru functia de presedinte al Republicii Moldova.

Este vorba despre: Marian Lupu (Partidul Democrat din Moldova), Mihai Ghimpu (Partidul Liberal), Iurie Leancă (Partidul Popular European din Moldova), Dumitru Ciubasenco (Partidul Nostru), Maia Sandu (Partidul Actiune si Solidaritate), Igor Dodon (Partidul Socialistilor din Republica Moldova), Silvia Radu (candidat independent), Maia Laguta (candidat independent), Ana Gutu (Partidul “Dreapta”) si Valeriu Ghiletchi (candidat independent).

Luni, 24 octombrie, a fost ultima zi in care institutiile mass-media de la Chisinau au mai putut prezenta rezultatele sondajelor de opinie privind intentiile de vot la alegerile prezidentiale din Republica Moldova, programate sa se desfasoare duminica, 30 octombrie, relateaza Radio Chisinau.

Saptamana trecuta au fost date publicitatii nu mai putin de trei sondaje de opinie si in toate favorit al scrutinului din 30 octombrie a iesit candidatul socialistilor Igor Dodon.

In functie de sondaj, pe urmatoarele trei locuri s-au situat in ordine diferita Maia Sandu, lidera Partidului Actiune si Solidaritate (PAS), Andrei Nastase, presedintele Partidului Platforma 'Demnitate si Adevar', care s-a retras in cele din urma din cursa electorala in favoarea Maiei Sandu, si Marian Lupu, liderul Partidului Democrat.

De la inceputul anului au fost prezentate cel putin 13 sondaje in context electoral, realizate de sase institutii de cercetare a opiniei publice, potrivit portalului www.alegeri.md, gestionat de Asociatia ADEPT.

Astfel, Igor Dodon conduce in toate sondajele cu o medie generala de 35%, fiind urmat de Maia Sandu cu o medie de 16%, Andrei Nastase - 14%; Marian Lupu - 10%; Iurie Leanca - 6%; Dmitri Ciubasenco - 5% si Mihai Ghimpu cu o medie de peste 1 procent.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Alegeri locale in Republica Moldova: Dorin Chirtoaca, ales primar al Chisinaului pentru al treilea mandat
Alegeri locale in Republica Moldova: Dorin Chirtoaca, ales primar al Chisinaului pentru al treilea mandat

Dupa procesarea a 100% din procesele verbale, candidatul liberal, Dorin Chirtoaca, a obtinut cel de-al treilea mandat de primar al Chisinaului.

Chiril Gaburici, premierul Republicii Moldova, si-a anuntat demisia cu doua zile inainte de alegerile locale
Chiril Gaburici, premierul Republicii Moldova, si-a anuntat demisia cu doua zile inainte de alegerile locale

Premierul Republici Moldova, Chiril Gaburici, si-a anuntat vineri demisia, in cadrul unei conferinte de presa, cu numai doua zile inainte de alegerile locale de duminica.

Un MILIARD de dolari a disparut fara urma din Republica Moldova chiar inainte de alegeri.
Un MILIARD de dolari a disparut fara urma din Republica Moldova chiar inainte de alegeri. "O parte din suma a ajuns in Rusia"

Un scandal urias risca sa afecteze tara vecina: o suma echivalenta cu 12% din PIB-ul tarii pur si simplu a disparut fara nicio urma. Detectivii americani sunt acum pe urmele banilor.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.