Madridul e hotărât să impună controlul direct asupra Cataloniei. Reacția lui Puigdemont

×
Codul embed a fost copiat

Oficialii catalani au declarat sâmbătă că nu vor accepta controlul direct al Madridului impus asupra regiunii.

Cu toate acesta, criza politică care a zdruncinat economia și a ridicat temerile legate de tensiunile prelungite nu dă semne de relaxare, notează Reuters.

Primul Ministru spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat sâmbătă că va invoca articolul 155 din Constituția Spaniei pentru a limita puterea guvernului regional și pentru a determina organizarea unor noi alegeri pentru a contracara trecerea regiunii la stadiul de proclamare a independeței.

Liderul catalan, Carles Puigdemont, este cel care a făcut o declarație simbolică de proclamare a independenței pe data de 10 octombrie, ca un efect al votului exprimat de catalani în cadrul referendumului.

În urma, crizei politice în care Catalonia și Spania s-a afundat, liderul separatist a declarată că acțiunile lui Rajoy reprezintă "cele mai grave atacuri date împotriva poporului Cataluniei" de la dictatura militară a lui Franco, din Spaniei.

Citește și
lombardia referendum
Două regiuni din Italia, inspirate de demersul Cataloniei. Vor independență
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Este pentru prima dată când Spania democrată își asumă  folosirea puterii guvernului central pentru a-și asuma controlul asupra unei administrații regionale.

Rajoy a declarat că este necesar să pună capăt unei crize care a fracturat țara și a determinat-o să reducă previziunile de creștere pentru cea de-a patra zonă euro.

După ce a luat parte la o demonstrație pașnică, Puigdemont și-a exprimat nemulțumirea față de măsura Madridului, dar a încetat să mai spună că își va pune în practică intenția de-a avansa proclamarea  independenței înainte de intrarea în vigoare a controlului direct.

"Solicit parlamentului (catalan) să se întrunească într-o sesiune plenară în care noi, reprezentanții suveranității cetățenilor, vom putea decide asupra acestei încercări de a lichida guvernul și democrația noastră și vom acționa în consecință", a spus Puigdemont într-o adresă televizată.

Rajoy, care a acționat cu sprijinul principalului partid de opoziție din Madrid și al regelui Felipe, are nevoie de autorizarea parlamentului superior din Spania pentru a impune o regulă directă.

"Obiectivul nostru este de a restabili legea și de-a asigura o conviețuire normală în rândul cetățenilor, care s-a deteriorat mult”, a spus el, citează Reuters.

Votul Senatului, care ar da controlul deplin asupra finanțelor, poliției și mass-media din regiunea Cataluniei și va reduce puterile parlamentului regional, este programat pentru vinerea viitoare.

Purtătorul de cuvânt al parlamentului regional, Carme Forcadell, a declarat că nu va accepta mișcarea  Madridului și l-a acuzat pe Rajoy de o "lovitură de stat".

"Primul ministru Rajoy dorește ca parlamentul Cataluniei să nu mai fie un parlament democratic și nu vom permite acest lucru", a declarat Forcadell într-un discurs televizat, citează Reuters.

Rajoy, care a acționat cu sprijinul principalului partid de opoziție din Madrid și al regelui Felipe, are nevoie de autorizarea Senatului pentru a impune controlul direct.

Oficialii urmează să decidă luni dacă vor  organiza o sesiune specială pentru proclamarea oficială a Republicii Catalonia.

Mass-media catalană a declarat că Puigdemont ar putea dizolva parlamentul regional și să organizeze noi alegeri până vinerea viitoare. Potrivit legislației catalane, aceste alegeri vor avea loc în termen de două luni.

Grupurile pro-independență au adunat în trecut mai mult de 1 milion de oameni pe străzi, în semn de protest față de refuzul Madridului de-a negocia o ieșire din criză.

Puigdemont și colegii săi de cabinet s-au alăturat unei demonstrații la Barcelona, purtând panglici galbene în sprijinul a doi oficiali catalani, partizani ai independenței, care au fost arestați

"Libertate! Libertate! ". Zeci de mii de protestatari au scandat. „Să ne apăram țara nu este o crimă "și" Să proclamăm republica ".

"(Rajoy) care declanșează acest articol nu va rezolva nimic", a declarat un constructor în vârstă de 38 de ani, Abel Fernandez, care a participat la demonstrație cu un steag pentru pro-independență legat la gât.

"Nu vor putea reduce la tăcere jumătate din Catalonia care este în favoarea independenței și celor care favorizează dreptul de a decide", spune un alt protestatar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Premierul Spaniei anunță suspendarea guvernului catalan. Puigdemont: Este cel mai urât atac de după dictatorul Franco
Premierul Spaniei anunță suspendarea guvernului catalan. Puigdemont: Este cel mai urât atac de după dictatorul Franco

Preşedintele separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, a declarat, sâmbătă seară, că Guvernul spaniol s-a proclamat în mod ilegal reprezentant al catalanilor, apreciind că premierul Mariano Rajoy a dat o "lovitură" instituţiilor catalane.

Două regiuni din Italia, inspirate de demersul Cataloniei. Vor independență
Două regiuni din Italia, inspirate de demersul Cataloniei. Vor independență

Situaţia este incertă în Catalonia, regiune care ar urma să treacă sub autoritatea directă a Guvernului spaniol. Miniştrii de la Madrid vor stabili sâmbătă cum vor face transferul de putere.

Noi scenarii pentru Catalonia după anunțul Madridului privind suspendarea autonomiei
Noi scenarii pentru Catalonia după anunțul Madridului privind suspendarea autonomiei

Catalonia, o regiune spaniolă aflată în inima Europei, în care separatiştii ameninţă cu secesiunea, ar putea să fie antrenată într-o spirală periculoasă a tulburărilor şi represiunii.

Catalonia nu renunță la independență. Guvernul spaniol se pregăteşte să-i suspende autonomia
Catalonia nu renunță la independență. Guvernul spaniol se pregăteşte să-i suspende autonomia

Premierul Mariano Rajoy va organiza o şedinţă specială a Cabinetului sâmbătă, în vederea suspendării totale sau parţiale a autonomiei Cataloniei, a anunţat joi Guvernul spaniol, relatează The Associated Press.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.