Lui Brigitte Macron i s-au retras privilegiile conferite unei Prime Doamne

Ultimul update: Joi 24 August 2017 16:16
Data publicarii: Luni 21 August 2017 22:34
Categorie: Internaţional
Emmanuel Macron, Brigitte Macron, Louis Vuitton

Oficialii Palatului de L'Elysée au dat publicității luni „Carta Transparenței”, care conferă detalii asupra noului statut al soției președintelui Macron.

Documentul a fost elaborat în urma petiției lansate pe internet, în care existau voci care se opuneau statutului privilegiat al Primei Doamne a Franței.

Brigitte Macron  și-a manifestat reticiența față de termenul de „Primă Doamnă”, despre care susținea că este prea inspirat de sistemul american, notează LeParisien.

Astfel, „Carta Transparenței” îi va solicita soției președintelui Macron să facă publice toate activitățile sale săptămânale și să prezinte o agendă detaliată referitoare la călătoriile sale oficiale, în calitate de soție a Președintelui.

Încă din preambulul documentului se precizează că „textul juridic nu va aduce atingere la modificarea rolului de soție” a președintelui, însă este elaborat pentru că există o „preocupare asupra transparenței democratice”, notează aceeași sursă.

Donald Trump, cucerit de Emmanuel Macron si Brigitte dupa vizita din Franta. "Aveti un presedinte minunat"

L'Elysée anunță că Brigitte Macron nu va fi remunerată pentru statutul său, în plus nu va putea beneficia de un buget propriu alocat din banii publici.

 În ciuda faptului că nu este plătită, Brigitte Macron va beneficia de câteva privilegii pentru „a-și putea îndeplini îndatoririle”, printre care se numără asigurarea pazei și protecției, un secretar, dar și un consilier, notează Le Parisien.

 

Emmanuel Macron, Brigitte Macron, Louis Vuitton Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Le Parisien

Petiție împotriva acordării statului de Primă Doamnă lui Brigitte Macron

Petiție împotriva acordării statului de Primă Doamnă lui Brigitte Macron

Donald Trump, cucerit de Emmanuel Macron si Brigitte dupa vizita din Franta.

Donald Trump, cucerit de Emmanuel Macron si Brigitte dupa vizita din Franta. "Aveti un presedinte minunat"

Melania Trump a intalnit-o pentru prima data pe Brigitte Macron. Gluma pe seama tinutelor celor doua Prime Doamne. FOTO

Melania Trump a intalnit-o pentru prima data pe Brigitte Macron. Gluma pe seama tinutelor celor doua Prime Doamne. FOTO

Momentul in care noua prima doamna a Frantei ii saruta mana sotului ei dupa ce a sustinut primul discurs ca presedinte ales

Momentul in care noua prima doamna a Frantei ii saruta mana sotului ei dupa ce a sustinut primul discurs ca presedinte ales

dancila

Presa internaţională, despre desemnarea ca premier a Vioricăi Dăncilă. BBC: Al treilea premier din ultimele 7 luni

Discuții aprinse în Senatul American, după ce Trump a folosit expresia ”țări de rahat”

”Contabilul de la Auschwitz”, acuzat de complicitate la uciderea a 300.000 de evrei, rămâne la închisoare

Coreea de Sud şi Coreea de Nord vor participa împreună la Jocurile Olimpice de iarnă

Deși e aproape obez, doctorii îl laudă pe Trump: ”Are niște gene incredibile”

Un parlamentar englez vrea sterilizarea persoanelor care cer ajutoare sociale

diamant

Diamant de 910 carate, găsit într-o mină din Lesotho

Un parlamentar britanic a adormit în timpul unei dezbateri legată de Brexit

Metrourile din Paris nu opresc în anumite stații. Care este motivul

Sute de germani au stat la coadă pentru a cumpăra pantofi sport în ediție limitată

Un meteorit s-a prăbuşit în SUA, lângă Detroit provocând un cutremur

Temperaturi de până la minus 65 de grade, în Siberia. 2 șoferi au murit