Mafiotul italian care a luat ostatici într-un oficiu poştal s-a predat după 7 ore

Francesco Amato
La Repubblica

Mafiotul care a luat ostatici luni dimineaţa într-un oficiu poştal din nordul Italiei s-a predat poliţiei, după circa şapte ore de suspans, informează dpa şi EFE.

Francesco Amato, condamnat miercurea trecută la 19 ani închisoare pentru apartenenţă la temuta 'Ndrangheta, s-a predat şi a pus cuţitul cu care era înarmat la dispoziţia poliţiei, a precizat comandantul regional al carabinierilor, Cristiano Desideri.

Acesta a menţionat că negociatorii poliţiei l-au convins pe Amato să se predea făcând apel la profundele sale convingeri catolice.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani, care se sustrăgea arestării în urma condamnării sale în mega-procesul anti-Mafia "Aemilia", a intrat în jurul orei locale 09.30 (08.30GMT) în oficiul poştal din localitatea italiană Pieve Modolena, provincia Reggio Emilia, şi a luat ostatici cinci angajaţi, lăsându-i totuşi să plece pe clienţi. Amato i-a dat drumul ulterior şi uneia dintre ostatice, căreia i se făcuse rău. Femeia a fost preluată de o ambulanţă.

O altă ostatică a relatat prin telefon pentru postul public RAI că Amato era "relativ calm" şi că a cerut să stea de vorbă cu ministrul de interne Matteo Salvini.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Francesco Amato era unul dintre cei 125 de condamnaţi miercuri în primă instanţă în procesul 'Aemilia', cel mai mare proces legat de infiltrarea mafiei calabreze Ndraghetta în regiunile din nordul Italiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Două fetițe de 6 și 11 ani au fost înjunghiate în apropierea școlii, în Franța. Agresorul a fost arestat
Două fetițe de 6 și 11 ani au fost înjunghiate în apropierea școlii, în Franța. Agresorul a fost arestat

Atac armat în Franța. Două fetițe de 6 și 11 ani au fost înjunghiate cu un cuțit în apropierea școlii în care învață, în Strasbourg. Agresorul, un individ cu probleme psihice, a fost arestat.

Un pensionar a murit din cauza coronavirusului la 613 zile de la infectare. Virusul a suferit 50 de mutații în acest timp
Un pensionar a murit din cauza coronavirusului la 613 zile de la infectare. Virusul a suferit 50 de mutații în acest timp

Un pensionar din Olanda a trecut prin cea mai lungă perioadă de infectare cu SARS-CoV-2, luptându-se cu virusul timp de 613 zile. Acesta a decedat.

Misterul morții micuțului Emile se adâncește. Localnicii au o teorie înspăimântătoare cu privire la decesul copilului
Misterul morții micuțului Emile se adâncește. Localnicii au o teorie înspăimântătoare cu privire la decesul copilului

Misterul morții micuțului Emile Soleil se adâncește, localnicii fiind convinși că băiatul a fost ucis de lupi.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.