Dupa sapte decenii, jurnalul a vazut in sfarsit lumina tiparului.

Lena Mukhina a inceput sa tina jurnalul in mai 1941, la varsta de 16 ani. A descris drama prin care a trecut in timp ce isi vedea familia murind si chinurile prin care a trecut in drumul spre maturitate.

Adolescenta a descris cum a supravietuit blocadei de 900 de zile a Leningradului. Inainte de aceste clipe insa, si-a vazut mama infometata si a privit numeroase raiduri ale trupelor germane care bombardau actualul St. Petersburg.

Istoricii si expertii au spus despre jurnal ca este o cronica stralucita a disperarii, foametei si mortii.

Pe langa descrierea clipelor groaznice cand a fost nevoita sa manance pisica familiei ca sa nu moara de foame – "Astazi am macat supa delicioasa cu carne si macaroane. Carnea de pisica ne va mai ajunge pentru inca doua mese. Ar fi bine sa gasim inca o pisica pe undeva. Nu am crezut niciodata ca aceasta carne poate fi atat de gustoasa"-, Lena vorbeste si despre dorinte si frici obisnuite, ca dragostea pentru colegul de clasa Vladimir sau notele proaste primite la scoala.

Jurnalul a fost descoperit intr-o arhiva de stat, dupa ce a fost donat arhivei Uniunii Sovietice in 1962, de catre un donator misterios.

Intr-una dintre sectiuni, sub data de noiembrie 1941, adolescenta scrie: "Astazi fac 17 ani. Stau in pat cu temperatura si scriu... Un prieten de familie mi-a adus cele 125 de grame de paine si 200 de dulciuri. Deja am mancat toata painea, iar dulciurile trebuie sa-mi ajunga 10 zile".

Asediul asupra Leningradului a inceput in data de 8 septembrie, la doua luni dupa ce Germania a inceput operatiunea impotriva Uniunii Sovietice. Imediat, ratiile de mancare au fost taiate pana la limita supravietuirii.

Istoricii au crezut initial ca Lena a murit in asediu, dupa ce jurnalul ei se opreste brusc in data de 25 mai 1942. Apoi au descoperit ca, de fapt, a trait pana in 1991, cand a murit, la varsta de 66 de ani, in Moscova.

Marina Rymynskaya, care a tiparit manuscrisul original, a spus ca "la inceput, jurnalul semana cu o poveste de dragoste. Dar in 22 iunie 1941 – cand nazistii au invadat Uniunea Sovietica – scrisul de mana s-a schimbat dramatic. La inceput am crezut ca era scrisul altei persoane. A fost dificil din punct de vedere fizic si psihologic sa lucrez la acest proiect. Dupa ce tipaream doua sau trei pagini ma simteam deseori rau si trebuia sa ies sa iau putin aer".