Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american

×
Codul embed a fost copiat

Noua administraţie se bucură de acum de drepturi depline - cu Joe Biden proaspăt instalat în fotoliul de la Casa Albă şi Kamala Harris - prima femeie în funcţia de vicepreşedinte.

Iar liderul american s-a apucat încă de aseară de treabă. La doar câteva ore de la preluarea mandatului, a semnat 15 ordine executive.

După ce a lucrat la Washington timp de aproape cinci decenii, fiind pentru o perioadă mâna dreaptă a fostului preşedinte Barack Obama, Joe Biden s-a reîntors la Casa Albă. Flancat de agenţi ai Serviciilor Secrete şi însoţit de membrii familiei, cu soţia sa, Jill, în prim-plan, care mai tot timpul l-a ţinut de mână, Biden a vrut să îşi salute unii dintre susţinători înainte de a intra în reşedinţa oficială pentru următorii patru ani.

În curtea Casei Albe, noul președinte american și Prima Doamnă a Statelor Unite au fost întâmpinaţi de o fanfară militară.

Tot miercuri seară, Biden a mers la mormântul Soldatului Necunoscut de la Cimitirul Naţional Arlington, unde au răsunat salve de tun.

Citește și
China
Răzbunarea Chinei. Decizia anunțată la câteva ore după ce Joe Biden a depus jurământul
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

"Nu este timp de pierdut. Mă îndrept spre Biroul Oval pentru a mă apuca de muncă." - a scris Biden la scurt timp pe Twitter. Și s-a ținut de cuvânt. Noul lider american a semnat mai multe decrete prezidenţiale, pentru a reveni asupra unor măsuri luate de Trump.

Primul decret semnat: Obligativitatea purtării măștii în spații publice

 

Joe Biden, preşedintele SUA: „Primul decret pe care îl voi semna se referă la COVID și este necesar, așa cum am spus tot timpul, de fiecare dată când am avut autoritate, să facem purtarea măştii obligatorie, distanțarea fizică menţinută pe proprietatea federală, în comerțul interstatal etc. Acesta este primul decret pe care îl semnez."

Printre primele documente care au primit miercuri seară undă verde a fost Acordul pentru schimbări climatice, încheiat la Paris. O decizie salutată imediat de preşedintele francez pe Twitter.

Altul face referire la oprirea retragerii SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Biden s-a folosit de prima zi în funcţie pentru a propune Congresului o reformă radicală a legii imigraţiei, care, printre altele, va oferi statut legal unor aproximativ 11 milioane de oameni care trăiesc în SUA fără documente.

El a acţionat în vederea opririi proiectului de construire a zidului la graniţa cu Mexicul. A emis o proclamaţie prin care a pus capăt declaraţiei de urgenţă naţională făcută de Donald Trump, pe care acesta a folosit-o pentru a trimite bani către construcţia zidului.

Un alt ordin vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.

O altă decizie va pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat imigranţilor copii.

Statele Unite vor rămâne în Organizația Mondială a Sănătății

 

Sub preşedinţia lui Joe Biden, Statele Unite vor rămâne în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi se vor alătura mecanismului COVAX al acesteia pentru distribuirea vaccinurilor împotriva coronavirusului în ţările sărace, a declarat joi dr. Anthony Fauci, consilier medical şef al Casei Albe, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

"Preşedintele Biden va emite o directivă mai târziu în cursul zilei de azi care va include intenţia Statelor Unite de a se alătura COVAX şi de a susţine ACT - Acceleratorul pentru progresul eforturilor multilaterale pentru distribuţia vaccinului împotriva COVID-19, a terapiei şi diagnosticului, pentru acces echitabil, cercetare şi dezvoltare", a informat Fauci consiliul de conducere al OMS.

Predecesorul lui Biden, Donald Trump, a sistat finanţarea americană pentru OMS, pentru care Statele Unite erau cel mai important donator, şi a anunţat începerea procesului de retragere a SUA din organizaţie în iulie anul acesta.

 

Joe Biden a fost felicitat de lideri internaționali

 

Şi alţi lideri, precum Angela Merkel şi Klaus Iohannis, au ţinut să-l felicite pe Joe Biden pentru preluarea mandatului.

Reporter: „Domnule preşedinte, ce v-a scris în scrisoare fostul preşedinte Trump?”

Joe Biden, preşedintele SUA: „Preşedintele (Trump) a scris o scrisoare foarte generoasă. Pentru că este privată, nu voi vorbi despre ea până ce nu voi discuta cu el.”

În ciuda temerilor privind demonstraţiile pro-Trump, care să instige la violenţe, ceremonia de învestire a avut loc fără incidente.

De la Capitoliu, Joe Biden şi Kamala Harris au plecat cu daruri din partea Comitetului de primire - două vaze de cristal unicat. Pentru Biden, una gravată cu imaginea Casei Albe. Iar pentru Harris - una cu clădirea Capitoliului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Răzbunarea Chinei. Decizia anunțată la câteva ore după ce Joe Biden a depus jurământul
Răzbunarea Chinei. Decizia anunțată la câteva ore după ce Joe Biden a depus jurământul

Răzbunarea Chinei. Decizia anunțată la câteva ore după ce Joe Biden a depus jurământul

Palestinienii fac apel la Joe Biden să adopte o cale dreaptă spre rezolvarea cauzei lor
Palestinienii fac apel la Joe Biden să adopte o cale dreaptă spre rezolvarea cauzei lor

Un înalt oficial palestinian a făcut apel miercuri la preşedintele american Joe Biden să adopte o cale dreaptă spre rezolvarea cauzei palestiniene pe baza unor soluţii internaţionale.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.