Înregistrarea dintre oligarhi care face valuri în Rusia. ”Lui Putin nu-i pasă de nimic. E Satana. Ne-a nenorocit pe toți”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul ucrainean al apărării a făcut o scurtă plimbare cu unul dintre primele tancuri britanice Challenger 2 care au ajuns în Ucraina.

Oficialul a mulţumit apăsat Londrei pentru ceea ce a numit el un "început bun". Tancurile moderne vor fi esențiale pentru plănuita contraofensivă a Ucrainei din această primăvară.

Comandantul forțelor terestre ucrainene Oleksandr Sirski s-a întâlnit cu trupele lângă linia frontului pentru că, împreună cu ofiţerii, să pună la punct planul pentru aşteptata contraofensivă.

Sirski insistă că apărarea oraşului Bahmut este o necesitate, pentru a nu permite trupelor ruse să controleze complet Donbasul. Deocamdată, principalul obiectiv al Kievului este epuizarea şi măcinarea forţelor invadatoare.

Înainte de război, Bahmut avea o populație de 70.000 de oameni, dar - în 8 luni de lupte crâncene - a fost redus la ruine.

Citește și
haos
Țara în care o parte din autorități refuză trecerea la ora de vară. S-ar putea ajunge la război civil
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Pentru ucraineni, încurajator este că au început să vină întăririle pe care mizau.

De astăzi, trupele Kievului au la dispoziție tancuri britanice Challenger și blindate Leopard 2, de fabricație germană, pentru operarea cărora, soldații au fost deja instruiți. La rândul lor, Slovacia şi Polonia sunt pe cale să trimită Ucrainei câte 12 aparate MIG-29 fiecare.

Pe de altă parte, în Rusia face valuri înregistrarea unei convorbiri telefonice despre care se presupune că a avut loc între producătorul rus de muzică Iosif Prigojin și miliardarul Farhad Ahmedov.

Discuție între Prigojin și Ahmedov: ”Lui Putin nu-i pasă de nimic. E Satana. Ne-a nenorocit pe toți. Pe toți și totul. Întreaga țară, la naiba”.

Prigojin: ”Ai văzut ce a făcut (Putin)? I-a asmuțit pe toți unul împotriva celuilalt pe tabla de șah. Doar ca să se salveze pe el”.

Ahmedov: ”(Putin) e un nimeni. Un nimeni. Sunt instabili amândoi (Putin și Medvedev). Niște liliputani. Mici și nesiguri. Urăsc pe toată lumea și toată lumea îi urăște. Întrebarea e, când se va termina totul? Cum se va termina totul?”

Dacă este confirmată drept autentică, înregistrarea oferă o rară perspectivă asupra stării de spirit a elitelor ruse.

Ruşii sunt bulversaţi şi de condamnarea la 2 ani de închisoare a unui bărbat, căruia i-a fost retrasă custodia fiicei sale din cauza unei caricaturi anti-război desenată de aceasta.

Problemele au început după ce Maria, în vârstă de 13 ani, a desenat la școală rachete îndreptându-se spre o femeie și un copil care fluturau un steag ucrainean. Directorul școlii a alertat imediat poliția. Într-o abordare demnă de regimul stalinist, fata a ajuns la orfelinat şi i-a fost interzis orice contact cu tatăl ei, despre care autorităţile au stabilit că urmarea conturile unor activişti anti-razboi. În vârstă de 54 de ani, Alexei Moskaliov, din orăşelul Efremov, a fost acuzat de discreditarea armatei, cazul fiind relevant pentru amploarea represiunii necruțătoare practicată de Kremlin.

Chiar înainte de pronunţarea sentinţei, bărbatul a reuşit să fugă din arestul la domiciliu şi acum e dat în urmărire.

În altă ordine de idei, ministerul apărării de la Moscova anunţa că marina militară rusă a lovit cu rachete supersonice anti-navă Moskit o ţintă de antrenament din Marea Japoniei. Concepute în perioada sovietică, rachetele Moskit pot distruge o navă aflată la o distanţă de până la 120 de kilometri.

Şi dacă tot vorbim de provocări şi ameninţări, Belarusul anunţa că primeşte cu braţele deschise armamentul nuclear tactic pe care Moscova vrea să-l instaleze pe teritoriul său începând din vară. Oficialii de la Minsk spun că americanii şi aliaţii din NATO sunt de vină că s-a ajuns aici.

"Având în presiunile exercitate de occidentali şi riscurile şi îngrijorările justificate ce rezultă din ele în sfera securităţii naţionale, Belarusul este nevoit să răspundă prin consolidarea propriei securităţi şi a propriei capacităţi de apărare", se arată în comunicatul Ministerului de Externe din Belarus.

Vladimir Putin: ”Statele Unite fac acest lucru de decenii. Și-au desfășurat de multă vreme armele nucleare tactice pe teritoriul aliaților lor, țări membre NATO din Europa”.

Vladimir Putin a spus răspicat că nu Minskul ci Moscova va controla armamentul respectiv.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Propagandă macabră. Elevii ruși sunt obligați să învețe pe „pietrele funerare” ale celor care au murit în război | FOTO
Propagandă macabră. Elevii ruși sunt obligați să învețe pe „pietrele funerare” ale celor care au murit în război | FOTO

Regimul lui Vladmir Putin face propagandă de război în școli. De data aceasta, inițiativa prin care este promovată ofensiva din Ucraina este de-a dreptul macabră.

 

Țara în care o parte din autorități refuză trecerea la ora de vară. S-ar putea ajunge la război civil
Țara în care o parte din autorități refuză trecerea la ora de vară. S-ar putea ajunge la război civil

Libanul, deja aflat într-o profundă criză politică şi economică, s-a trezit duminică divizat în jurul schimbării orei, o parte a ţării refuzând să se plieze pe decizia guvernului de a întârzia cu o lună trecerea la ora de vară, relatează AFP.  

Un grădinar a fost la un pas de moarte după ce a contractat o infecție apărută în timpul Primului Război Mondial
Un grădinar a fost la un pas de moarte după ce a contractat o infecție apărută în timpul Primului Război Mondial

Aflat în grădină, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Suedia, a contractat o infecție extrem de periculoasă, care a fost identificată pentru prima oară în timpul Primului Război Mondial.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.