Guvernul polonez intenţionează să abroge prescrierea crimelor comuniste

polonia parlament
Getty

Guvernul conservator de la Varşovia vrea să abroge legea cu privire la prescrierea crimelor comise în timpul regimului comunist, lege introdusă în 1997 de executivul de stânga aflat la acea vreme la putere în Polonia, transmit agențiile AFP şi PAP.

Ministrul justiţiei Zbigniew Ziobro, care este şi procuror-general al Poloniei, a sesizat Tribunalul Constituţional pe subiectul dispoziţiilor din Codul Penal care dau 'garanţii de impunitate' funcţionarilor regimului comunist din perioada 1944 şi 1989, scrie Agerpres.

Sunt vizate infracţiuni pasibile de 5 ani de închisoare, precum torturi şi alte forme de tratament crud, inuman sau degradant, comise intenţionat de funcţionari ai poliţiei politice contra unor militanţi anticomunişti.

Potrivit lui Ziobro, autorii acestor crime au beneficiat de 'omisiuni voluntare ale urmăririi în justiţie'.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Legile justiției în Polonia. Președinta Curții Supreme acuză Guvernul de lovitură împotriva statului de drept
Legile justiției în Polonia. Președinta Curții Supreme acuză Guvernul de lovitură împotriva statului de drept

Preşedinta Curţii Supreme din Polonia, Malgorzata Gersdorf, a publicat o scrisoare deschisă în care acuză Guvernul conservator că a organizat o lovitură împotriva ”statului de drept” din țara sa.

Mihai Chirica (PSD): ”Nu e vorba de niciun atac la suveranitatea României”
Mihai Chirica (PSD): ”Nu e vorba de niciun atac la suveranitatea României”

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica (PSD), susţine că România şi-a asumat nişte angajamente la aderarea în Uniunea Europeană care trebuie respectate, nefiind vorba despre niciun ”atac la suveranitatea României”.

USR: România va fi ruşinea Europei, dacă liderii PSD-ALDE ignoră apelul ambasadelor
USR: România va fi ruşinea Europei, dacă liderii PSD-ALDE ignoră apelul ambasadelor

USR "somează" liderii coaliţiei PSD-ALDE să dea curs apelului celor şapte ambasade europene referitor la modificarea Legilor Justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.