FBI ştia de intenţiile atacatorului din Florida, dar nu a făcut nimic. "E un coşmar"

×
Codul embed a fost copiat

FBI admite că a fost avertizat, chiar luna trecută, că autorul masacrului din Florida, Nikolas Cruz, ar putea comite un atac sângeros la școala unde a învățat.

Dar Biroul nu a facut nimic după această sesizare. N-au fost investigații, și informația nu a fost transmisă către poliție. După aceste dezvăluiri, i se cere demisia directorului FBI, iar cel mai vehement este guvernatorul Floridei. Nikolas Cruz, adolescentul de 19 ani, a secerat cu rafale de armă automată 17 elevi și profesori în ziua de Sfântul Valentin.

Poliția federală americană a recunoscut că a fost alertată în legătură cu pericolul potențial pe care l-ar reprezenta Nikolas Cruz. Pe 5 ianuarie, o persoană apropiată tânărului de 19 ani a avertizat că Cruz "este obsedat de arme, mânat de dorința de a ucide și ar putea comite un masacru la liceu". Dar FBI-ul nu a urmat protocolul cerut după astfel de sesizări și nu a transmis informația către poliție.

Oricum, nu era primul avertisment în legătură cu comportamentul lui Cruz. În septembrie, anul trecut, cineva a sesizat Biroul în legătură cu un mesaj șocant pe Youtube prin care utilizatorul "nikolas cruz" amenința că vrea să devină "un atacator profesionist în școli".

Josh Campbell, fost agent FBI: “Acesta este un coșmar. Verifici în arhive și descoperi că există informații care ar fi putut salva vieți. E un scenariu de coșmar.”

Citește și
Atac Florida
Autorul atacului din Florida amenința din 2017 că va deveni "un atacator profesionist"
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

17 adolescenți și profesori au fost uciși în masacrul de la liceul din Florida. Sunt cunoscute acum și alte chipuri ale celor secerați cu rafale de armă automată. Un antrenor de fotbal, directorul sportiv... și mulți adolescenți care aveau poate un strălucit viitor în față. Apar semne că viața revine treptat la normal în comunitatea traumatizată după acest cumplit masacru. Liceul a rămas închis săptămâna aceasta. Dar unii elevi și cadre didactice s-au întors vineri în campus pentru a-și recupera mașinile rămase în urmă.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Autorul atacului din Florida a declarat că
Autorul atacului din Florida a declarat că "vocile demonice" l-au împins să producă masacrul

Autorul atacului armat din Florida, în urma căruia au fost uciși 17 elevi şi profesori, le-a declarat poliștilor că a auzit voci care l-au îndrumat să ducă masacrul la bun sfârşit.

Autorul atacului din Florida amenința din 2017 că va deveni
Autorul atacului din Florida amenința din 2017 că va deveni "un atacator profesionist"

Autorul masacrului din Florida, unde au fost uciși 17 elevi şi profesori, a ameninţat în toamnă că va deveni "un atacator profesionist" şi va avea drept ţintă o şcoală.

Mesajele pline de teroare pe care elevii liceului din Florida le-au trimis apropiaților
Mesajele pline de teroare pe care elevii liceului din Florida le-au trimis apropiaților

În timpul focurilor de armă care s-au dezlănțuit în incinta liceului din Florida, elevii îngroziți au fugit și au trimis sute de mesaje celor dragi, prin care cereau ajutorul sau își luau rămas-bun.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.