Cum își caută nord-coreenii jumătatea. Statutul social, mai important decât iubirea
Atunci când două persoane decid să se căsătorească, în Coreea de Nord, cel mai important factor de care țin cont este „songbun”, adică statutul social, politic și economic al acestora.
Acest lucru este valabil, însă, pentru cetățenii care fac parte din elita nord-coreeană. Pentru oamenii de rând, nu ideea de „songbun” este cea decisivă, ci perspectivele economice ale persoanei cu care cineva decide să își petreacă tot restul vieții, scrie portalul NK News.
Pentru elita nord-coreeană, nu iubirea este cea care pecetluiește o relație. Atunci când părinții analizează posibilii „candidați” pentru fiii și fiicele lor, aceștia le iau în considerare doar pe acele persoane al căror „songbun” este impecabil.
De ce? Pentru că, în funcție de această ierarhie, oamenilor le este permis sau nu să trăiască în capitala Phenian sau în alte orașe mari. Mai mult de atât, tipul de educație și locul de muncă sunt determinate tot de „songbun-ul” unei familii. Conform acestui sistem de clasificare socială, cetățenii nord-coreeni sunt împărțiți în trei categorii: grupul nucleu, grupul de bază și cel ostil.
Acest sistem a fost dezvoltat undeva între anii 1957 și 1960, potrivit Human Rights Watch, fondatorul fiind Kim Ir-sen. „Songbun” se poate traduce ca „ingredient”, dar poate însemna și „istoric” al familiei unei persoane, care merge până la perioada colonială japoneză.
Din grupul „nucleu” fac parte apropiații familiei Kim, cei care au luptat împotriva Japoniei, țăranii și muncitorii care s-au sacrificat în numele patriei. Pe de altă parte, din clasa „ostilă” fac parte cei care s-au bucurat de un statut privilegiat în timpul dominației japoneze – de la deținătorii de pământ, la intelectuali, aristocrați și lideri religioși.
„Songbun-ul” este parțial moștenit. Astfel, o persoană care provine dintr-o clasă inferioară nu va reuși niciodată să aibă succes, indiferent de cât de calificată ar fi. Din acest motiv, în cazul în care copiii celor ce fac parte din elita nord-coreeană s-ar căsători cu persoane dintr-o clasă inferioară, aceștia nu vor putea să obțină posturi avantajoase, să fie promovați sau să aibă cariere de succes. Mai mult de atât, copiii lor nu ar avea niciun viitor. Din acest motiv, familiile au un cuvânt de spus atunci când tinerii își aleg jumătatea.
Jang Song-thaek, de exemplu, a fost ginerele lui Kim Ir-sen. Deși el nu provenea dintr-o familie bogată, a fost admis la prestigioasa Universitate Kim Ir-sen pentru că s-a născut cu un „songbun bun”. Când a început să aibă o relație cu Kim Kyong-hui, singura fiică a lui Kim Ir-sen, acesta a încercat să îi despartă, din cauză că Jang Song-thaek nu provenea dintr-o familie înstărită. În cele din urmă, fondatorul Coreei de Nord l-a acceptat și i-a permis să se căsătorească cu fiica sa. Exemplul reflectă cum elitele nord-coreene țin cont mai mult de statut decât de veniturile viitorului soț sau viitoarei soții, notează NK News.
În aceste condiții, apare întrebarea: cum își găsesc nord-coreenii jumătatea? Unele persoane încep o relație încrezători, sperând că familiile lor vor aproba căsătoria. Alții, însă, merg la întâlniri cu persoane necunoscute. Dacă cei doi sunt compatibili, încep o relație și, în cele din urmă, se căsătoresc. Însă întotdeauna țin cont de trei factori importanți: „avere, trecutul familiei și statutul social”.
Vârsta legală pentru a se căsătorie este 17 ani. Cu toate acestea, guvernul nord-coreean încurajează femeile să se căsătorească după 24 de ani, iar bărbații să aibă cel puțin 28 de ani, pe motiv că le-ar fi dificil să rămână căsătoriți pentru tot restul vieții dacă fac acest pas la o vârstă fragedă.
În acest scop, guvernul distribuie materiale video cu caracter educativ prin intermedul cărora îi învață pe tineri că nu pot ajunge acolo unde își doresc dacă decid să se căsătorească de la vârste fragede. De exemplu, dintr-un filmuleț tinerii află cum un personaj care s-a căsătorit de tânăr a regretat mai târziu, când foștii colegi de clasă și prietenii au realizat tot ce și-au propus, în timp ce el trebuie să aibă grijă de familie.
