Crește prețul vaccinurilor anti-COVID. Pfizer şi Moderna au majorat tariful perceput Uniunii Europene

Pfizer Moderna
Reuters

Pfizer Inc şi Moderna Inc au majorat preţurile vaccinurilor lor împotriva COVID-19 în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană.

Noul preţ pentru vaccinul Pfizer a fost de 19,50 euro (23,15 dolari), faţă de 15,50 de euro anterior, a precizat publicaţia, citând conţinutul unor contracte pe care le-a putut consulta, relatează Financial Times, citat de Agerpres.

Preţul vaccinului Moderna a fost de 25,50 dolari doza (21,50 euro), potrivit contractului, în creştere de la 19 euro (22, 55 dolari) în primul contract de achiziţie, dar sub preţul convenit anterior de 28,50 de dolari (24,01 euro), întrucât comanda a crescut, se menţionează în articol, care citează un oficial familiarizat cu chestiunea.

Comisia Europeană a anunţat marţi că UE este pe cale să-şi îndeplinească ţinta de a vaccina cu ambele doze cel puţin 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii, notează Reuters.

În mai, UE a anunţat că se aşteaptă să primească peste un miliard de doze de vaccinuri până la sfârşitul lui septembrie de la patru fabricanţi de vaccinuri.

Citește și
Zvonuri demontate. Nu există dovezi că vaccinul împotriva Covid-19 reduce fertilitatea
Studiu: Vaccinul Pfizer nu afectează fertilitatea
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Pfizer şi Moderna nu au putut fi contactate pentru a confirma informaţiile privind scumpirea vaccinurilor livrate UE, transmite Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Cercetători britanici: Este foarte probabil ca protecția asigurată de vaccinurile anti-Covid să scadă în timp
Cercetători britanici: Este foarte probabil ca protecția asigurată de vaccinurile anti-Covid să scadă în timp

Este foarte probabil ca protecţia asigurată de vaccinurile anti-COVID-19 să scadă în timp, potrivit unor cercetători britanici.

Studiu: Vaccinul Pfizer nu afectează fertilitatea
Studiu: Vaccinul Pfizer nu afectează fertilitatea

Vaccinul împotriva coronavirus fabricat de Pfizer nu pare să aibă un impact asupra spermatozoizilor, potrivit unui prim studiu israelian de acest gen, scrie The Jerusalem Post.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde
Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 41,8 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.